Nu am avut o copilărie fericită. Ou contraire, aș putea zice. Probabil aș putea număra pe degetele de la o mână clipele în care m-am simțit cu adevărat fericit, iar acelea au fost exclusiv când eram plecat la bunici, niciodată acasă.

Din cauza asta și, probabil pentru că nu exista internetul, am ales să îmi creez lumea mea iluzorie în cărți. Mă gândeam odată că, dacă ar fi fost internet pe vremea mea, aș fi fost pierdut complet pentru societate, nu m-ar mai fi scos nimeni din calculatoare.

Da, cărțile au fost, probabil, salvarea mea, mental vorbind, reușind să mă facă să uit rapid unde sunt și să mă poarte în alte lumi, printre alți oameni, locuri în care oamenii își spun unul altuia că se iubesc, în care copiii sunt fericiți și, cel mai mult, în care oamenii pleacă spre stele.

Poate o să râdeți, dar pe mine m-au făcut să mă lipesc de SF cărțile lui Mironov și ale lui CTP, împreună cu nuvelele lui Vladimir Colin, cărți care mi-au deschis ochii de copil direct într-o lume cu stele, cu rachete și aventuri. Și dacă mi-a plăcut atât de mult, am căutat și am devorat tot ce era SF prin bibliotecile tuturor. Și asta fac în continuare, când mă duc în vizită, primul lucru pe care îl caut la oameni este biblioteca și ce au prin ea. Sau cînd e vreun tîrg de carte cu reduceri, cumpăr tot ce prind, facem selecția mai încolo.

Foto

Ce voiam să spun, de fapt. Până la Eftimie, nu mai citisem de mult un scriitor român de SF. Nu au școală și nu au umilință, cuvintele lor sunt doar hiperbole eclectice, aruncă adjective și atribute cum arunc eu boabe câinelui și, în primul rând, se simt perfecți și orice feedback e o critică, orice părere este neavizată, dacă nu ai scris minim câteva romane și, în general, cititorii sunt niște păduchi care ar trebui să zică mersi că primesc voie să citească marile lor opere.

L-am citit pe Eftimie, mi-a plăcut și am decis că e cazul să mai dau o șansă SF-ului românesc, dar doar cu recomandare.
AȘa că, la recomandarea lui Crivăț, mi-am făcut precomandă la Epoca Inocenței, a lui Adrian Mihălțianu. Știam de la Crivăț că este foarte bună, că i-a plăcut, că l-a lăsat paf și am încredere în ce zice, pentru că avem gusturi oarecum apropiate. În plus, îmi place omul Mihălțianu și ce scrie în viața de zi cu zi, un motiv în plus.

Și nu am regretat. Nu o să vă povestesc nimic din ea, pentru că, în general cei ce citesc SF, sunt ca mine, își fac din carte o lume imaginară și colorată, în care eroii au trăsături proprii, iar acțiunile sunt aproape la fel de reale ca în lumea de afară, nu au nevoie de imaginile din capul meu.

O să zic doar că mi-a plăcut că a folosit expresia lui Răzvan, cea cu Te-am dronat.

Luați-o acum, cât e caldă. Costă 22 de lei la Nemira și merită fiecare bănuț