Cum a ajuns pamfletul scuză pentru înjurături

de PAH

Lectură de noapte, pentru citiorii Arhiblogului care au timp.

Vă propun o scurtă incursiune în istoria recentă a României pentru a înțelege mai bine de ce agitația din jurul așa zisei „interziceri a pamfletului” este o aberație cât casa.

La începutul anilor ’90 apărea pe tarabe revista „România Mare” condusă de Corneliu Vadim Tudor. Revista era și atunci, cum încă mai este și azi, plină de articole injurioase, insulte fățișe și minciuni sfruntate pe care „300 de generali în rezervă”, sau ceva de genul ăsta, le turnau în urechea lipsită de inspirație a fostului lingău de curte, autoproclamat tribun al națiunii.

Stilul de scriitură a dus, imediat, la sute de procese (într-o vreme, CVT avea pe rol nu mai puțin de 200 de procese pentru calomnie și insultă). Procese pe care reclamanții ar fi trebuit să le câștige fluierând, dacă ar fi trăit în altă țară decât mult prea permisiva Românie.

La un momentdat, parcă prin 1993-1994, unul dintre aceste procese a fost soluționat, după ani întregi de amânări. Soluția găsită de judecătorii cititori de „România Mare” a fost că injuriile și insultele proferate de tribun nu pot fi pedepsite, pentru că ceea ce a scris porcușorul patriotard acolo este un „pamflet”, adică, în conformitate cu definiția din dicționar, o „specie literară (în versuri sau în proză) cu caracter satiric, în care scriitorul înfierează anumite tare morale, concepţii politice, aspecte negative ale realităţii sociale, trăsături de caracter ale unei persoane etc”. Ori, după mintea acelor dinozauri cu rochii lungi și îndoliate, nu poți da pe cineva în judecată pentru o operă literară. Așa a scăpat Vadim-Tudor de plata daunelor și, eventual, de olecuță de pârnaie, căci, la vremea aceea, calomnia se pedepsea și cu închisoarea.

Sistemul judiciar românesc nu funcționează după modelul american, unde precedentele devin lege, dar decizia a stârnit atât de multă frustrare și atât de mulți nervi, încât „Academia Cațavencu” a hotărât să transforme aberația judecătorilor în scuză pentru insultele aduse lui Vadim. Inițial, textul „Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare” a apărut ca post-scriptum la articole în care dolofanul patriot era făcut albie de porci. Ulterior, prin extensie, în pagina 2 a revistei a apărut textul deja clasic: „Textele publicate în această revistă sunt pamflete și vor fi tratate ca atare”. S-ar putea ca citatul să nu fie exact, dar, oricum, textul nu mai apare de multă vreme, nefiind vreodată bazat pe vreo preveder legală.

Mulți idioți, de-a lungul timpului, au crezut că această frază îi absolvă de orice responsabilitate. Că în spatele acestei farse judiciare ei pot înjura, insulta și calomnia. Pe lângă ei (sau odată cu ei, sau înaintea lor), Huidu sau Badea și-au catalogat emisiunile drept pamflet. Bloggerii au găsit și ei de cuviință să-și împacheteze imprecațiile în hârtie fină de pamflet. Din păcate, însă, protecția „pamfletului” nu există cu adevărat. Cu atât mai mult cu cât emisiunile tv sau radio nu pot fi considerate, conform definiției din dicționar, pamflete. Până se schimbă dicționarul, Badea, Huidu, Mondenii și alții ar trebui să demonstreze că emisiunile tv sunt „specii literare”. Ceea ce, sincer să fiu, nu prea cred că se poate.

Propunerea din noul Cod Civil interzicea, de fapt, satira: „Categorie estetică din sfera comicului, care critică cu violenţă şi caricatural pe cineva sau ceva”. Ceea ce, aberant fiind, nici n-a trecut de parlament.

Dar, ca să ne înțelegem: „sugi pula”, „mănânci căcat”, „ești un hoț” etc sunt fie acuzații care, conform legii românești, trebuie dovedite cu cel puțin 2 (doi) martori sau cu dovezi palpabile, fie insulte. În nici un caz pamflet sau satiră.

PS: Comentariile la acest post sunt deschise către pamflet, satiră sau orice altă formă inteligentă de protest în proză sau versuri găsiți. Insultele nu se regăsesc pe listă. În schimb, observațiile de bun simț cum că eu aș fi ochelarist sau Arhi ar fi rubensian sunt binevenite, atâta vreme cât pe Arhi îl îndârjesc în lupta cu kilogramele iar mie îmi scad dioptriile.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

22 comentarii

  1. Acest comentariu este un pamflet și va fi tratat ca atare:

    „noi avem pretentia ca suntem cine stie ce popor de oameni destepti, culti, corecti, sensibili… da, da, de ziua noastra, daca esti destul de istet, aici poti sa arunci cu fecale cat vrei tu si sa nu patesti nimic”.

    Thumb up 0
  2. mike, e un citat? Dacă da, din cine?

    Thumb up 0
  3. #3

    Misto pamfletu’ asta!

    Thumb up 0
  4. „Aprob pozitiv”

    Thumb up 0
  5. #5

    Putin fortata, voit elitista si inconsistenta scrierea…

    Thumb up 0
  6. nici nu mai conteaza ce legi sint in rrominika anyway cine trebuie cistiga

    Thumb up 0
  7. #7

    ma, sugi pula nu e insulta, doar atatea femei sug pula zilnic si le place….

    Thumb up 0
  8. Ai zis-o foarte bine, numai ca in ritmul in care se respecta legea pe la noi…

    Thumb up 0
  9. #9

    Ai frate ca deja o dai in ceausisme, nu ai voie sa injuri nu ai voie sa gandesti ca il jignesti pe cine stie ce nene, macar daca ar fi injurat pe cineva cinstit, ma ziceam sa se ofuscheze lumea da` asa, ca il injura pe basescu, nastase, s.a. …

    Thumb up 0
  10. #10

    da Arhi, multe o sug din placere… dar astea de se tot perinda pe la „putere” sunt doar pe interes 🙂 ar fi si pacat sa nu faci misto de ele, nu-i asa ?

    Thumb up 0
  11. @arhi: corect, însă dacă este îndreptată către un bărbat heterosexual poate fi considerată insultă. :)))

    Thumb up 0
  12. Ma simt 🙂 Ce frumos e afară azi!

    Thumb up 0
  13. @ ARHI : eu stiu…. „esti tigan” nu e o insulta dar sunt cativa care ar zice ca da :).

    Thumb up 0
  14. Să înţeleg că fazele alea cu „muie tăriceanu”, „să te văd mort, citroenicene” şi altele asemenea, întâlnite pe arhiblog, nu erau pamflete? Oh, noes! :))

    Thumb up 0
  15. `bag pula,care da o bere? e injuratura?

    Thumb up 0
  16. well not quite … i mean daca nu ar fi chestia cu pamfletul, ai vedea oo tona de procese stupide. fuck it, e un subiect prea neinteresant anyways

    Thumb up 0
  17. #17

    Sadd, nu e înjurătură, da’ nici pamflet sau satiră nu e.

    Thumb up 0
  18. mi se pare absolut normal sa pot macar aici sa imi vars nervii in conditiile in care toate rahaturile care se intampla in romania se intampla fara ca eu sa pot face ceva in privinta lor .

    si in momentul in care vor interzice , daca vor putea , astfel de bloguri/scrieri … atunci nu vom mai scrie . si pentru ca nu vom mai scrie vom imbutelia toate rahaturile pe care le vedem in fiecare zi . si la un moment dat … probabil ca unul dintre noi va lua in brate o bomba artizanala si va sari sa spele parbrizul vreunui ‘demnitar’ cu ea .

    merg pe principiul urmator : daca tot ma violezi legislativ/financiar in fiecare zi …. macar lasa-ma sa te violez si eu verbal .

    Thumb up 0
  19. #19

    omu’ de la colt, ai un blog. Te exprimi pe el cum vor mușchii tăi. Dar trebuie să îți asumi și faptul că poți fi dat în judecată. Dacă justiția nu ar fi atât de greoaie în România, multă lume și-ar măsura cuvintele. Chestii gen „pu…la, pi…zda, coa…ie, floc…i et…c” poate emite oricine. Dacă vrei să treci de nivelul unui tarabagiu, trebuie să stăpânești limba română și sa poți face pe cineva hoț fără să te poată da în judecată.
    Mai mult, curajul tău este destul de limitat. Tu nu vei îndrăzni vreodată să iei vreo bombă în brațe și să faci ceva cu ea, atâta vreme cât nu vrei să-ți dai în vileag numele. Așa că, te rog, ia o pauză. Când o să ai coaie, mai vorbim. Căci, crede-mă, dacă n-ai coaie, degeaba o să violezi verbal pe cineva, că nici n-o să-și aducă aminte…

    Thumb up 0
  20. dar nu e vorba aici despre a face rau cuiva . sau despre a fi tinut minte . nici macar nu e vorba despre a fi ascultat . nu e vorba despre a realiza ceva . e vorba pur si simplu despre a scoate din tine niste cacaturi . si atat . fara nici o finalitate si fara nici un scop .

    nu vorbesc despre a plati cu aceeasi moneda . ci vorbesc despre amagire dulce . si atat .

    cat despre nume … nu m-a intrebat nimeni pana acum cum ma cheama .

    Thumb up 0
  21. am lasat un comentariu … dar nu stiu , nu a aparut si mi-e lene sa il scriu din nou . asa ca … o sa zic doar ultima parte :

    nu m-a intrebat nimeni pana acum cum ma cheama pah .

    Thumb up 0
  22. Ce face comentardul? Rolul lui primordial este de balista (sau catapulta, daca vreti) cu cacat. El poate zice orice. El poate spune „bag pla in ele de legi, legile sunt cretine, eu le incalc, dar nu pateste nimeni nimic, ALTII care le incalca mai grav ca mine fac atata rau”. Sau „ba, sper sa nu-l gaseasca politia pe criminalul ala, eu imi doresc sa-l gaseasca familia victimei, va fi justitie 100%.” Sa mor eu?? Si daca il intrebi de ce incurajeaza datu’ in cap „nu, dom’le, stai, e un pamflet”. Pai atunci, sa-mi sugi pla din saritura (atentie, nu am vorbit serios, e un pamflet).

    Thumb up 0