E minunată viaţa de şofer cu nevastă în dreapta. E tot ce ţi-ai putea dori de la viaţă. În primul rând, nevasta din dreapta este extrem de utilă. Ea te avertizează întotdeauna de toate lucrurile rele care se întâmplă în jurul tău, lucruri pe care altfel tu nu le-ai observa.

De exemplu, să presupunem că eşti posesor de Novă, iar Nova dimineaţa porneşte greu, că nah, e Novă. Dai la cheie, porneşti hotărât, se înneacă motorul, că se udă bujiile, tragi şoclul, mai merge puţin, iar se înneacă, de data asta de la şoclu.

Nevasta, calmă, din spate, pentru că portiera din faţă a rupt-o, închizând uşa delicat:


– Cam miroase a benzină. Merge prost maşina. Cred că e de la bujii. Auzi, tu ai schimbat bujiile? Dar oare de ce merge ATÂT de prost?

Tu desigur, nu te enervezi şi stai perfect calm, pentru că întrebările ei sunt profund pertinente şi la obiect. În acelaşi timp, încerci să nu mai bagi în seamă zghihuielile maşinii, pentru că ştii că atunci când se va încălzi, o va lua din loc vitejeşte.

Prinzi o bucată de bulevard mai lată şi o calci puţin, să arzi benzina şi uleiul în surplus de pe bujii.

– Ai 70. Ştiu că nu simţi, dar totuşi, las-o mai moale, avem Novă, nu Ferarri, iar pe tine te cheamă Cetin, nu Schumacher, eşti gras şi ai ochelari de vedere.

Normal, mulţumeşti în gând cerului că o ai aproape şi că are grijă de tine, să nu care cumva să calci strâmb şi să depăşeşti viteza legală. Îi zâmbeşti dulce şi reduci la 50, viteza recomandată. De regulament şi Nevastă.

Ajungi unde voiai să mergi, cauţi loc de parcare.

– Uite, aaaaaaaaaaaaaaaaaici. AI trecut de el! De ce ai trecut?? Unde găsim acum loc de parcare? De ce nu eşti atent pe unde mergi?
– Iubito, mi l-ai arătat exact când treceam de el….
– Trebuia să fii atent, nu să îţi arăt eu unde să parchezi. Uite AICI! Ai trecut şi de ăsta! Of doamne…

Parchezi şi pleci. Şi te visezi Irinel Columbeanu, să ai şofer şi să se chinuie ăla.
Iar tu să stai în dreapta şi să îţi savurezi berea şi să nu auzi nimic…

PS: Personajele din această povestire nu au legătură cu viaţa reală.
PS1: În iunie mă duc iar cu Nova la Cluj. Doamne-ajută.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.