Cum era să mor pe autostradă

Cum să mor, ca inocentu-n rromânia. S-au cumulat 2 factori. Eu nu știam că formularea se circulă pe un singur sens înseamnă că toate mașinile circulă pe o singură bandă. Aveam impresia că circulă fiecare pe partea lui, dar pe o singură bandă. Al 2 lea factor a fost că nu știam că între Cernavodă și Medgidia se circulă pe un singur sens.

Iar marcajele care arată chestia asta sunt jalnice, drept urmare, doar soarta a făcut să mă țină pe banda 1 și să nu mă înfig în vreun nevinovat de pe banda a 2 a, care de fapt circula și el tot pe banda 1, dar pe drumul lui. De-abia pe la minutul 1.30 am început să mă prind că ăia circulă normal și să nu mai înjur Băăăă, ce plm căutați pe contrasens???

Cam așa arată autostrada Cernavodă Constanța.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

sau în Cont: RO34INGB0000999907997658

38 comentarii

  1. Eu am mers spre Constanța noaptea când era pustiu. M-am speriat când am văzut cum vin mașini spre mine!

    Thumb up 0
    • Andrei » la prima masina, de la minutul 1, am scos mana pe geam si i-am urat muie, crezand ca e unul din retarzii aia care merg pe contrasens si se pun pe youtube

      Thumb up 0
    • >> Arhi – pai primul care l-ai filmat pe contrasens mergea cu o Dacia Papuc. Cine dracu merge cu asa ceva pe banda gresita si se mai si filmeaza pentru youtube?

      Thumb up 0
  2. #4

    Da, exact așa am fost și eu vineri când a trebuit să merg pentru prima oară pe porțiunea nouă de „autostradă”. FMM

    Thumb up 0
  3. #5

    La finalul liniei continue sunt pe carosabil sageti care indica directia fiecarui sens. La fel cand ai depasit primul camion. Oricum, nu este normal pentru o autostrada. Sensurile ar fi trebuit separate cu parapeti, asa cum sunt pe anumite portiuni de DN1 intre Ploiesti si Bucuresti.

    Thumb up 0
  4. #6

    Am vazut 2 indicatoare ca ti se termina banda. Apoi sagetile indicatoare de pe carosabil. Apoi sagetile indicatoare de sensul opus…

    Se permit astfel de situatii in momentul in care un tronson de autostrada este in constructie.. nu ar trebui sa fie permanent.

    Anyways, casca bine ochii la drum. Indicatoarele alea sunt puse OK in situatia asta.
    „Aveam impresia că circulă fiecare pe partea lui” asta e o presupunere de-a ta care n-are temei legal.

    Thumb up 0
    • Mihai » imi permiti sa te ating? trebuie sa fii ceva geniu, simt eu asta

      Thumb up 0
    • Mihai, daca tu la viteza aia apuci sa vezi marcajele de pe asfalt, esti meserias.

      Thumb up 0
    • … indicatoarele de pe margine nici eu nu le-am vazut, dar semnle desenate pe benzi sunt destul de clare :D.

      Asta e, toti gresim la un moment dat. E bine ca putem discuta despre aceste greseli cu zambetul pe moaca.

      Thumb up 0
    • #10

      Prietene uite-te cum se marcheaza astfel de lucruri in Germania/Austria/Ungaria. Daca nu stii taci!

      Thumb up 0
    • #11

      @albinuta: care viteza? Ma indoiesc ca segmentul are peste 80 limita.

      Thumb up 0
    • @Mihai
      cata vreme se circula pe ambele sensuri, trebuie separate sensurile cu ceva mai mult decat o dunga de vopsea – de obicei se folosesc niste indicatoare ca acestea: http://images9.bizoo.eu/image/img360/sale/Semne-de-circulatie_51610_1189003739.gif .

      In plus, marcajele temporare, pe portiunile de drum in lucru sunt galbene, nu albe.

      Thumb up 0
  5. #13

    Sunt flatat

    Thumb up 0
  6. #14

    De groaza…

    Thumb up 0
  7. bun si daca au bagat traficul pe un singur sens, niste despartitoare temporare erau greu de pus?

    Thumb up 0
  8. #19

    la dracu am uitat sa-ti zic de autostrada cand cu postarea iaki.

    Sunt indicatoare pe care le vezi daca mergi cu 20km la ora si nici atunci prea bine pt ca sunt fffffffff RARE. Asta se cheama autrostrada PULII pentru ca te duce spre „orasul” pulii : cta.
    Eu totusi prefer drumul asta decat sa o iau prin localitati din simplu motiv ca acolo te pomenesti in curba cu unul de pe contra sens. Aici barem franezi din timp si mori mai lent, acolo ai sanse s-o faci subit.

    E complicat rau cu autostrazile in rromania, cel putin asta buc – cta e ca pishatul boului, este in plin camp dar era imposibil s-o faca in linie dreapta , cacatii dracului.

    Thumb up 0
    • #20

      stii de ce nu se fac autostrazile in linie dreapta?

      Thumb up 0
    • #21

      @cata

      la nemtzi, italini si francezi tot ca pishatul arata ?? aia fac gaura in munte la nevoie

      Thumb up 0
    • aia in germania au autostrazile de pe vremea lu hitler in care nationalizarea nu era „hai ma nene, nu cere chiar 1000e/mp in camp”

      Thumb up 0
  9. Pe la secunda 19 ai semnele de drum îngustat și parcă se vede și-o limitare de viteză la 60km/h. Și mai sunt și indicii de genul „basculantă oprită pe celălalt sens” care-ți sugerează că p’acolo se lucrează…
    Dar oricum, cu toate astea, WTF ??? fără nici un parpet d’ăla de plastic ceva ??? Morons…

    Thumb up 0
  10. Daca vrei pericol si adrenalina vino pe inserat pe E581 intre Crasna si Barlad, proaspat reabilitat. Nu exista marcaje pe jos deloc, nici galbene nici nimic, un asfalt negru negru, nu exista nici un indicator rutier, la nici o curba oricat de periculoasa. Pe intuneric a fost absolut infricosator, s-a mers in coloana cu 60-70km/h. Nu puteai sa depasesti ca nu stiai daca vine vreo curba si se termina drumul, nu iti dadeai seama daca masina din fata vine pe langa tine sau in tine si e doar drumul usor in curba, si mai tare de 70 nu puteai sa mergi ca nu iti dadeai seama daca trebuie sa incetinesti pentru vreo curba periculoasa.

    Thumb up 0
    • Am uitat sa spun ca m-am bucurat cand s-a terminat si am putut intra pe drumul judetean (pe care puteam merge cu 90 lejer).

      Thumb up 0
  11. cei care va plangeti de lipsa parapetilor: duceti-va bre ma incolo si plimbati ursu. Dar bland si linistit. Daca puneau parapetii aia, cei 20 de kilometri se faceau in 10 ani. Asa, ai loc sa depasesti.
    nu este vina nimanui ca arhi a mers pe acolo fara sa stie ce se intampla cu autostrada. Se stie/cunoaste/a fost anuntat ca zona din poveste este limitata la o singura banda. In caz ca nu stiai, ai la inceput tot felul de indicii: semn de ingustare, parapetii care te muta pe un singur sens, semnele de pe jos (Destul de vizibile), limitarea vitezei, semne de interzicere a depasirii.

    mai amuzant este ca pana acum o luna, drumul pe un singur sens era doar pe parte dreapta si cand treceai iar prin delimitatoare de sens erai inapoi pe autostrada. Asa ca la mijlocul lui sept am trecut de delimitatoare si fiind noapte nu am realizat ca doar am schimbat partea. Asa ca mergeam si eu ca bossu pe banda a doua pana am vazut lumini din fata si deja eram in dilema lui arhi. numai ca atunci era noapte, semnele erau deloc…eu eram invatat cu altceva

    Thumb up 0
  12. Pai poate ar trebui sa te obisnuiesti sa mergi pe banda unu, ca tot civilizatu :P.

    Polonezii au rezolvat simplu problema asta – dubla dunga continua! Am mers pe o autostrada „in constructie” cam 90 de km pe o singura banda, cu viteza medie in jurul lui 80km/h. Din vreo 20 in 20 de km mai era cate un refugiu pe dreapta unde un camion mai lent se putea retrage ca sa ne lase si pe noi muritorii sa trecem de el.

    Thumb up 0
    • o daaaa. ca pe soferul romana linia continua il doare. Am vazut pe zona aia niste depasiri, de mai mare dragu

      Thumb up 0
  13. #29

    Dar pe retarzii de constanta, care la iesirea spre constanta circula pe contrasensul la breteaua aia ce te duce din A2 in A4 spre Ovidiu, nu i-ai prins?
    Era un bou cu o skoda sa se infiga in mine cu 80 la ora, norocul meu ca cu 20s inainte ma dadusem la loc pe banda 1…

    Thumb up 0
  14. Trebuie sa recunosc ca m-am panicat si eu vazand filmuletul.. Or fii el marcat drumul, dar cate nu au ramas marcate si nu se mai lucreaza acolo de ani?

    Thumb up 0
  15. #31

    HAi toat lumea să dea din cap şi din mâini! Tiki taka, tiki taka, tiki taka Barcelooonaaa, tiki taka, tiki taka, tiki taka Barcelooonaaa!

    http://www.youtube.com/watch?v=-B11QWYr9Yw

    Thumb up 0
  16. „Autostrada” asta este înfiorătoare!

    Thumb up 0
    • da. Conceptul de a ajunge in 2:30 din rahova in mijlocul constantei este infiorator!

      Is 20 de km unde se circula pe un singur sens, pentru a nu se mai trimite populatia soferistica prin sate.
      bai, mai e vreun lucru care sa nu scarbeasca romanu de rand?

      Thumb up 0
  17. #35

    Doamne Fereste! Pai aia de la drumuri erau obligati sa traseze provizoriu o banda portocalie ca sa se stie ca provizorie si desparte doua sensuri. Uite asa injuri si mori nevinovat. Doar acu cateva zile ce s-a intamplat asta: http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/drumul-mortii-a-trecut-joi-pe-langa-urziceni-4-morti-si-12-raniti-dupa-ce-un-microbuz-a-lovit-un-tir.html tot din cauza benzilor nesemnalizate corect. In mor normal banda de urgenta trebuie sa aiba linie continua si nu intermitenta pentru ca atunci e luata ca alta banda de mers. Si uite asa intra autobuzul ala in tir.

    Thumb up 0
  18. #36

    Mda, am patit-o si eu pe A3 pe la Turda cand legau portiunea initiala de ultimii 10km adaugati. Dintr-o data ma trezesc cu unu’ pe „contrasens”, apoi inca unul si inca unul… Noroc ca nu era aglomerat si n-aveam nevoie sa depasesc. Nu tu despartoare e benzi, nu tu jaloane puse, nu tu limitare de viteza, nu tu indicatoare calumea. Doar la intrarea si la iesirea din sector (am observat ulterior) era un „circulatie in ambele sensuri” improvizat.
    Am cam inghetat cand m-am prins, intr-un final, dar bine ca a fost bine…
    Cand vezi in eu(-ro)pa cum se semnalizeaza astfel de portiuni, efectiv periculoase, iti dai seama cat de inconstienti is doreii nostri 🙁

    Thumb up 0
  19. #37

    E marcat suficient si pe asfalt si indicatoarele de pe margine…dar haiu sa-i gasim noi pe altii vinovati ca mergem cu capul in traista si nu belim ochii.

    Thumb up 0
  20. #38

    Cica mergea un tip pe autostrada, asculta radio, fuma o tigara…la un momentdat o voce la radio:
    -Intrerupem programul pentru a va anunta ca pe autostrada Bucuresti-Cernavoda un nebun circula pe contrasens!
    La care tipul ofuscat:
    -Numai un nebun !?! Sute, sute…!

    Thumb up 0