Cum poți să fii un cumpărător deștept, în vremuri tulburele? Sfaturi de la mine luate, către lume date.

Mergi la cumpărături de luni până joi. Ca fost luptător în jungla electronicelor, vă pot spune că atunci e cel mai propice moment. Din mai multe motive. Marfa nouă vine în general luni sau marți. Vânzătorii sunt mult mai relaxați, magazinele sunt în general mai goale, ei au timp să vă răspundă la întrebări, voi aveți timp să puneți toate întrebările care vă trec prin cap. Dacă cumpărați produse mari, transportul gratuit este în aceeași zi, nu ca în weekend, cu programare peste x zile.

Nu uita să întrebi de discount. Multe magazine oferă discounturi pentru cumpărături de valoare mai mare. Vânzătorii sunt instruiți să ofere un eventual 3-5%, dacă e un client mai dificil. Nu trebuie să fiți clientul dificil, dar puteți întreba nevinovat despre un eventual discount. Puteți avea o surpriză plăcută.

Cumpără online. Dacă prezența ta nu e neapărat necesară, dacă deja știi ce produs vrei să iei, marile rețele deja au magazine online foarte bine puse la punct, care oferă uneori prețuri mai bune decât cele din magazinul fizic. Astfel, pe lângă timpul economisit cu comanda online, economisești și bani.

Fă-ți un buget. Stabilește de la început că ai x lei pentru ce vrei să cumperi și nu depăși suma cu nici un preț. E teribil de tentant să depășești doar cu puțin, dar e o mare greșeală și, la final, poți ajunge ca, din aproape în aproape, să dai mult mai mulți bani. Ca exemplu, eu am plecat să îmi iau uscător de rufe, hotărât să nu dau mai mult de 900 lei și, din aproape în aproape, mi-am luat unul de 1700 lei, care probabil face același lucru ca cel de 900.

Cunoaște-ți drepturile. Informează-te exact ce facilități ți se oferă pentru produsul tău. Află câtă garanție primești, pentru ce tip de defecțiuni este valabilă garanția, care este politica de retur a magazinului. Nu te baza doar pe chestii din auzite.

ȘI ACUM ȘTERGE TOT CE AI CITIT.


Pentru că nu doar despre asta este vorba atunci când vrei să cumperi ceva pentru tine. Cumpărăturile nu trebuie să fie doar acțiuni reci, lucide, care să îți umple viața doar cu lucrurile de strictă necesitate, lăsând la o parte toate emoțiile, toate nevoile emotive.

Nu te mai lua după toate inserturile reci de pe internet. Nu sunt neapărat corecte.
Da, poate nu știi să faci poze la nivelul unui fotograf profesionist. Asta nu înseamnă că îți este interzis să ai un DSLR, pentru că așa scriu specialiștii pe internet. Un DSLR, pus pe automat, face poze mult mai bune decât săpuniera la care ți-ar da dreptul nespecializarea ta. Iar pozele din el, puse pe un LCD de 42 sigur vor arăta mai bine decât pe televizorul Diamant la care ar trebui să te condamne lipsa de orice vis.

Transformă shoppingul într-o răsplată. Ai reușit ceva tare la muncă, ceva ce aștepți de mult timp? Poate acum e timpul să îți iei iPhone 5, ca răsplată pentru munca ta. Probabil îți vei aminti de telefonul acesta cu mult mai multă plăcere decât ca o cumpărătură gen ah, m-am săturat de 4S, hai să mai schimbăm puțin.

Ai grijă de visele tale. Tot timpul, prin natura educației comunistoide primite, suntem tentați să lăsăm pe mai târziu plăcerile, iar acum să cumpărăm doar ce avem nevoie strict necesar. Și astfel îmbătrânim și realizăm că viața trece pe lângă noi și ne prinde singuri și goi. Rima e oarecum întâmplătoare. Vrei o tabletă, simți că te stingi dacă nu ai așa ceva? Ia-ți acum o tabletă. Peste 2-3 ani nu vei mai simți aceeași plăcere ca acum. Nu da la spate nevoile tale psihosenzoriale. Acceptă-le și acceptă-te.

În altă ordine de idei, sau dimpotrivă, în aceeași ordine de idei, poți încerca experiența shoppingului inteligent, atât online cât și în magazin, în rețeaua Domo.

Domo Retail, unul dintre cei mai importanți retaileri din România, lansează o nouă campanie de imagine prin care își propune să dezvolte o mai bună comunicare cu clienții săi.

Păstrând sloganul „Domo. Cumpără deștept!”, conceptul campaniei se bazează pe definirea emoțională a experienței de cumpărare în cadrul Domo, punând accentul pe dezvoltarea celor două atribute ale sloganului, ieșind din sfera achizițiilor bazate pe preț prin oferirea unei noi dimensiuni, bazate pe acumularea de experiențe – adevărate motive de bucurie, pretexte de a visa și de a face planuri.

Știați că într-un magazin Domo există mai multă tehnologie decât într-o rachetă spațială?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.