Acum vreo 2 ani, când prestam alături de PAH, cineva de la noi din birou şi-a cumpărat toată colecţia Ender. Care colecţie e formată din cărţile mele favorite all time. La momentul respectiv, banii şi cu mine aveam nişte căi diferite, aşa că nu m-am băgat.

Şi de atunci le caut. Şi le caut. Nu am reuşit să le găsesc nicăieri. Pe site la Nemira stoc epuizat, în librării râdeau vânzătoarele de mine (nu pot să le zic librari, librarii sunt…altceva), pe internet, diverse situri mă păcăleau să îmi fac cont, că fac precomandă şi sigur mi le aduc, cum au făcut cei de la elefant punct ceva.

În fine, cu disperare în suflet (vorbesc serios, nu ştiţi ce înseamnă pentru un iubitor de carte să nu găsească ceva ce doreşte), dau un mail celor de la Nemira, în care îi întreb dacă au cartile. Şi, gods in heaven, lumină se făcu. Mi-au zis că le au dintr-un retur şi mi le-au şi trimis.

Nu e mare brânză, dacă te uiti. Pe de altă parte, la câtă durere-n başcheţi e prin rromânia, te-ai fi aşteptat să îţi zică să te uiţi pe site, nu să îmi caute mie manual cărţile prin depozit.

Nah, nu e ca şi cum aş avea lvl 80 la Warcraft, dar orişicât. Şi nu, nu e articol pe bani, mulţumesc. Pur şi simplu, din când în când, mai lăudăm şi noi ce merită.