Iarăşi. Ca în fiecare an, dealtfel. Din păcate, an de an, tot mai distrusă de imbecila de Abramburica. Ştiţi la ce mă gândeam eu azi, în faţă la liceul Mihai Viteazul, uitându-mă ca un batrân scabros la păpuşelele minore ce îşi etalau sânii monumentali prin curte? La cum copiam pe vremuri. Când Apple nu ştia că va exista, când iPodurile nu erau, căştile mici cu fir sau alte dude.

Metode?

Scris pe spatele cravatei. Frumos, cu un marker uşor, pe spatele unei cravate intră o grămadă de formule, dacă scrii finuţ

Folie de plastic lipită pe ceas. O folie de plastic adezivă, cu formulele zgâriate delicat cu un ac. Nu se văd decât într-o anumită înclinare, deci nu eşti în pericol să fii observat de profesor.

Spatele buletinului. În general, la testele majore, se cere buletinul. Desigur, aici deja vorbim de facultate. Tot ce ai nevoie, scris cu marker pe spatele buletinului, nu se uită nici dracu.

Pixul BIC transparent, zgâriat cu acul. Adevărul e că e mult de muncă şi mai bine înveţi, dar dacă de exemplu e un examen de matematică, unde eu sunt varză cu carne, învăţatul nu are sens, pentru că nu ştii nimic.

Vestitele acordeoane, scrise mic de tot, ţinute în podul palmei. Deşi e o tehnică învechită, poate fi folosită cu succes, mai ales că acum există imprimante şi poţi să îţi faci acordeoane perfecte, scrise cu font de 3-4.

Uitatul la colega de bancă. Doamne, cât de mult ar trebui să le mulţumesc eu tuturor colegelor de bancă pe care le-am avut de-alungul timpurilor…

Catedra. Ăsta e un truc cu mult schepsis, că dacă nu îţi iese, ai dat-o-n bară. Îţi pregăteşti dinainte copiuţele, în ce fel vrei tu şi le pui lipite de interiorul catedrei. După care, în clasă faci gălăgie, te prefaci că ai cărţi şi alte ajutoare, aşa încât să îl faci pe profesor să te trimită la catedră. Acolo nu te mai spuraveghează nimeni şi poţi copia în voie. Dar şi dacă nu îţi iese…

Alte metode de astea umane? Care să nu includă caşti în urechi şi colegi care să îţi şoptească în telefon răspunsurile. Metode ingenioase, nu tehnologie.