După cum bine se ştie, m-am mutat recent. Într-un bloc decent, cu floricele pe hol, ghenă închisă cu lacăt şi anunţuri încurajatoare de la poliţie, care ne avertizează să ţinem uşa de la intrare închisă, că s-au mai întâmplat jafuri prin bloc. Vecinii toţi simpatici, tinerei, numai bemveane şi jipane prin jurul blocului, nu mai am babe spionarde şi miros de sarmale, ci păsărici pe tocuri şi miros de Paco Rabanne în lift.

Şi cum stăteam eu noaptea trecută în pat cu nevastă-mea, ascultând liniştea şi recăpătându-ne respiraţiile, auzim prin perete o voce de bărbat, uşor pasională, puţin gâjâită, cum îi stă bine bărbatului cu nevoi:

– Trululululu…blublulblublublutrululu?

Încerc să precizez că nu auzeam cuvintele, ci doar sunete indistinte, un fel de borboroseli de pitulice.
Imediat se aude răspunsul ei, ferm şi fără urmă de senzualitate:

– Trilulululubliblijcibilij

La care el, pe acelaşi ton provocator şi senzual:

– Dar trulululu blublublublu bluj de bluj

Moment în care se aude uun răcnet, extrem de distinct şi citeţ:

– Dar nu înţelegi dragă, că nu vreau?? Nu vreau şi gata! Lasă-mă în pace!

Am fugit repede să luăm o cană, să mărim capacitatea auditivă. Din păcate, nu s-a mai auzit nimic. Probabil ea s-a dus la somn iar el s-a dus la baie, să aibă o discuţie internă cu el însuşi şi să îşi ia o greutate de pe…suflet.