Vine paștele, ați cumpărat cadouri pentru toată lumea? Și pentru prietena Maricica, pentru unchiul Fănel, mătusa Gigel, verișoara Coca și nașa Mița? Totul e ok? La fel a fost și de Crăciun? Și de anul nou? Și de sfânta Mărie mare sau mică?

Dacă detest ceva pe lumea asta, cu adevărat, este luatul cadourilor din obligație. Vai, trebuie să luăm cadou și lui ăla, și lui celălalt, și lui ălilalt, pentru că altfel ne facem de râs.

Iar respectivii, la rândul lor, trec prin aceleași dureri, la gândul că trebuie să cumpere cadouri tuturor apropiaților, inclusiv vouă.

Și uite-așa, de fiecare sărbătoare, se cheltuie sume amețitoare din bugetul familiei, pentru cadouri ieftine (cel mai probabil), cadouri care nu înseamnă absolut nimic pentru cei cărora le sunt oferite și care ajung rapid la gunoi.

Serios, este ca o cursă a înarmărilor care escaladează an de an. Anul trecut Gigel ne-a luat un set de 24 de farfurii plus vază Galle, noi trebuie să îi luăm un set de tacâmuri Sollingen aurite și poate un cristal de Bohemia, eventual un pește cu mileu. Nimeni nu câștigă nimic din asta, în afară de comercianți.

Eu cu cumnatul avem o regulă foarte simplă, atunci când ne vizităm. Având în vedere că avem copii în creștere, cu gusturi care li se schimbă în fiecare trimestru, întrebăm înainte ce jucării preferă acum fiul/fiica, cumpărăm exact ce îi place, eventual niște flori pentru doamne și aia a fost. Nu trebuie să ne răhățim pe noi să ne gândim pe ce chestii inutile să dăm bani aiurea.

Pentru că, practic, simpla vizită ar trebui să fie acel cadou. Dacă nici oaspetelui, nici gazdei nu le apare senzația aia de fericire și de nerăbdare că vine cutărescu, înseamnă că, undeva, ceva e în neregulă și poate ar trebui să vă regândiți prieteniile și sistemele de valori.

În rest, doamne-ajută, paști fericit și Gruss Gott!