Ma gāndeam ca eu sunt un tip foarte curajos. Da da, nu rādeti, chiar sunt un tip curajos si asta nu are legatura cu ceea ce am facut īn trecut. Nu are legatura cu faptul ca am intrat īn flacari pentru a salva oameni sau ca fugeam cu butelii īncinse la rosu īn brate, fiind stropit de la distanta cu apa. Nu, privind īn urma, acelea chiar nu sunt mari realizari de curaj. Ci altul cred eu ca a fost momentul de mare curaj al vietii mele.

Pāna la 32 de ani am fost un tip oarecare, din multime. Am fost omul care se trezea la ora 8, la 8:30 iesea pe usa si se ducea la job. Muncea 9 ore, cand suna stingerea pleca acasa, unde īsi pupa nevasta, manca o friptura, bea o bere si adormea la un meci oarecare, de preferinta al Stelei.
Din pacate, ceea ce faceam nu mi-a placut niciodata. Am urat dintotdeauna sa lucrez īn vanzari. Cānd eram vanzator, uram sa stau de vorba cu toti analfabetii dar nu faceau deosebirea dintre o plasma si un LCD sau dintre un frigider no frost si unul normal. Avansand īn cariera, am cunoscut si restul urateniilor ce fac parte din lumea respectiva.

Īn fine, nu conteaza neaparat ceea ce faceam, ci faptul ca uram cu patima munca aceea. Si īntotdeauna auzeam īn urechi sfaturile parintilor, cele īn care trebuia sa am un loc de munca stabil, cu salariu stabil, unde sa muncesc toata viata, ca sa fiu fericit la batranete si sa am o pensie linistita.

Pana īn ziua īn care am zis STOP. Nu mai pot. Urasc sa ma trezesc dimineata si sa ma duc sa lucrez cu niste oameni pe care nu īi suport, sa fac o munca pe care nu o suport.
Si am īnceput, la 32 de ani, sa īnvat altceva. Ceva cu totul diferit de ceea ce facusem pāna atunci.
Am īnvatat sa mi pun gandurile pe hārtie sau na, pe suport electronic. Am īnvatat ca poti trai si din scris, poti trai si din ideile tale, poti fi platit pentru ca īti place sa faci lucruri care altor oameni li se par … altfel. Am īnvatat sa fiu si un pui de actor, am īnvatat si cum sa īti filmezi/editezi/publici filmele, lucruri care acum 3 ani mi se pareau undeva, dupa everest.

Si da, dupa 3 ani nu īmi pare rau ca am īndraznit sa fac ceva la o varsta la care altii deja se gandesc la frumusetea unei pensii. Am reusit sa īnvat multe lucruri, am devenit sa zicem unul din specialistii īn domeniu si, ca sa vezi chestie, sunt platit ca sa īi īnvat pe altii ceea ce stiu.

Ceea ce nu e rau pentru un batranel, nu?
Am scris acest post pentru ca ma intrebau oamenii de ce nu particip la concursuri. Uite ca particip.
Daca asta va fi cea mai indrazneata poveste, JOE o sa imi faca statuie si o sa imi dea 1000 de euro.