Stau și mă gândesc, cugetând, de ce există dacopații și de ce îi urmează cu sufletul la gură toți ăștia care au nevoie să se laude cu ceva istoric de însemnătate, pentru că, altfel, se simt dezrădăcinați.

Adică, istoric vorbind, dacii sunt un popor care, într-un timp foarte scurt, a fost învins de romani, țac pac. Și, pentru că nu era suficient asta, practic, și-au pierdut identitatea complet după această cucerire. Pur și simplu au dispărut ca viezurele în ceață, nu mai există nimic din limba dacă, cultură sau ceva, sunt câteva cuvinte disparate rămase în urmă, alea cu barză, viezur, mânz și miere și cam atât. Iar urmașii lor sunt mândri că sunt latini și creștini și habar nu au de sulițele lui Zalmoxes.

Deci, cu ce ar trebui să ne mândrim noi, mai exact?