Dai bani cu imprumut?

Dintotdeauna am considerat că banii strica o prietenie. Pentru că, in general, cel care cere bani cu imprumut nu va avea de unde să îi dea inapoi nici la scadența împrumutului.

Iar tu te bazezi că îți primești banii înapoi la timp. Apar discuțiile, certurile inerente și așa se duce pe apa gârlei o relație.

Soluția? Dacă ții cu adevărat la prietenia cu omul respectiv, când îi dai banii, consideri că i-ai dat de tot și nu te mai aștepți să îi primești vreodată înapoi.

Anul ăsta am dat bani cu împrumut la 2 oameni importanți din viața mea (stați liniștiți, nu sunteți voi, nu intră pe internet și nu știu ce e aia blog). Când am dat acei bani, le-am pus cruce din primul moment. Și, mirare, exact la fel au făcut și cei cărora le-am dat banii, de parcă ar fi fost vorbiți.

Nu au mai adus aminte de subiect, nu au avut nici o tentativă de a-i înapoia. Acum, spuneți voi, dacă nu gândeam așa cum gândesc, acum eram certat cu oamenii ăia și număram doi prieteni în minus, nu?

De aceea, sfatul meu este NU DAȚI BANI CU ÎMPRUMUT dacă nu puteți renunța la ei.
Veți avea mai mulți prieteni.

Dacă îți place ce scriu pe aici poți să îți arăți susținerea cu 3 dolari

44 comentarii

  1. E chiar aşa de bine să ai mai mulţi prieteni?

    Thumb up 2
  2. nu stiu, nu am asa de multi

    Thumb up 1
  3. si mai ales sa dai bani in moneda botswanei :lol:

    Thumb up 2
  4. „Dai bani cu imprumut?”
    Nici la mama :)

    Thumb up 2
  5. Eu cred totuşi că ăia nu mai merită consideraţi prieteni din moment ce ei au considerat că e cazul să-şi bată joc de tine pentru nişte … bani. (Sigur, dacă în context mai larg banii ăia sunt chiar imposibil de înapoiat atunci situaţia intră la „fapte bune” şi nu la „bani cu împrumut”)

    Thumb up 1
  6. incerc sa consider ca nu au de unde. prietenii se cunosc la greu, nu?:))

    Thumb up 0
  7. Prieteni ? Pai prieteni nu prea mai exista decat foarte rar , acum sa fim seriosi singurul prieten adevarat iti e nevasta si buzunarul ;) legat de imprumutul banilor da bani doar celor care sti sigur ca or sa ti inapoieze ! Prietenul meu cel mai bun , gagica mea ( si asta ma mai arde cate o data ) si buzunarul ( asta il ard eu ) :)

    Thumb up 0
  8. Esti sigur ca erau prieteni si nu cunostinte? Parerea mea e ca pritenii fac pe dracu’n patru si iti dau banii inapoi, tocmai pentru a nu strica relatia. Nu stiu cum poti sa mai dai ochii cu o persoana careia ii datorezi bani si sa te faci ca nu stii nimic. Eu prefer sa nu dau bani cu imprumut dar sunt persoane pe care nu le pot refuza. Pana acum am avut noroc si i-am primit inapoi :)

    Thumb up 0
  9. niciodata nu am avut probleme de genu asta si am dat bani imprumut si nu 2 lei.
    probabil e oleaca de diferenta in abordarea problemei intre oradea ( – ardeal ) si bucuresti ( a se citi ce’i dincolo de Carpati ) .
    ;)

    Thumb up 0
  10. enzo, nu e nicio diferenţă. Oamenii sunt oameni peste tot. Educaţia face diferenţa, nu Carpaţii …

    Thumb up 0
  11. Nu dau si nu iau bani cu imprumut (decit de la banca, da acolo e altceva, ca se semneaza niste acte). Intr-adevar, cele mai mari tepe mi le-am luat de la prieteni foarte buni, care-au sacrificat o relatie de ani buni pentru citeva sute de euro, sau mai rau, de lei.

    Thumb up 0
  12. Daca mai citesc vreun comentariu din care sa reiasa ce maaareee diferenta este intre mentalitatea „sanatoasa” din ardeal si…ceilalti locuitori ai Romaniei, pe cuvant ca ma apuc sa scriu un roman in care sa va impartasesc experienta mea de venetic ajuns (si trait) in Cluj de apropae 10 ani!!!! Nu-s nici din Bucuresti, deci nu pot fi acuzata de subiectivism!
    In alta ordine de idei…si eu consider ca cei care se fac ca uita ca au datorii nu iti sunt prieteni (prietenii ar aduce, cel putin, vorba despre asta si ar cere o amanare, o intelegere, ceva)…si daca nu iti sunt prieteni, atunci sigur ca le poti atrage atentia! Nu pierzi nimic, dar poate iti recuperezi macar o parte din datorie!

    Thumb up 0
  13. da, am dat bani cu imprumut si m-am asteptat sa-i si primesc inapoi si chiar i-am primit.

    cum sa nu dau bani cu imprumut (daca pot si am de unde) atata timp cat stiu cum e sa n-ai si sa nu ai de unde lua. ce prieten as mai fi sa stiu ca un om la care tin are nevoie acuta de bani si eu as putea sa-l ajut dar nu vreau „din principiu”….

    si da, ii vreau inapoi pentru ca nu-s sor’sa lu’ Bill Gates si pentru ca asa mi se pare normal.

    Thumb up 0
  14. in general prefer sa nu dau cu imprumut la nimeni, pentru asta exista banci. evident daca prietena mea cea mai buna sau iubitul meu au nevoie urgenta de bani, le dau, pentru ca stiu ca`i primesc inapoi. dar la alta lume nu dau, zic ca nici eu n`am sau gasesc o scuza.

    Thumb up 0
  15. daca te gandesti ca nu ii mai vezi inapoi in momentul in care ii dai, inseamna ca nu mai este vorba despre un imprumut.la modul practic vorbesc.

    Thumb up 0
  16. Daca as avea destule „pula” i-as da daor safac un curs de autocunoastere

    Thumb up 0
  17. Prefer sa am bani decat prieteni multi

    Thumb up 3
  18. Andrei, c`mon, spam spam, dar zi ceva inteligent inainte

    Thumb up 0
  19. #19

    arhi nu vrei sa fii si prietenul meu?:D

    Thumb up 0
  20. ba da, dar ar trebui sa ne cunoastem mai bine:)))

    Thumb up 0
  21. #21

    Eu nu-i imprumut bani decat lui frate-meu. Si mereu cu scop precis, pentru diverse mici investitii. In felul asta am garantia ca mi-i da inapoi cu usurinta.

    Dar altfel, in general nu vad ce mare smecherie e sa imprumuti pe moment un prieten cu maxim 100 de lei, cand iti iei o saorma de exemplu ori mergi la fotbal pe teren inchiriat. Imprumuturi mai mari nu mi-a cerut nimeni pana acum si sper sa n-o faca.

    Thumb up 0
  22. acu, poate nu ti-ai ales foarte bine pretenii. in principiu, daca se presupune ca iti este un prieten foarte bun, ar trebui sa se gandeasca la tine aproape la fel de mult pe cat se gandeste la el. si nu s-ar gandi zi si noapte decat la cum sa iti dea banii inapoi mai repede. din moment ce se face (se fac) ca uita, eu nu i-as pune chiar atat de sus in panoplie. nu le-as spune chiar prieteni ci mai degraba cunostiinte.

    Thumb up 0
  23. Pe mine ma faceai spamagiu, Arhi?

    Thumb up 0
  24. te cheama andrei varban?

    Thumb up 0
  25. arhi, cine se simte cu musca pe caciula, intreaba si cand nu e el vinovat…on topic, nu cred ca iti sunt cu adevarat prieteni daca ei nu tin destul la relatie incat sa iti dea inapoi banii…adica ei se risca sa strice relatia, dar tu nu..

    Thumb up 0
  26. ai dreptate, eu pentru un prieten bun renunt la bani si la orice !

    Thumb up 0
  27. buna strategia… asa fac si eu si stau linistit. uneori am si surprize cand mi se mai aduce aminte ca trebuie sa primesc niste bani… oricum, stiu cum e fara bani asa ca sunt foarte intelegator…

    Thumb up 0
  28. Nu, dar am mai comentat cu nickul Andrei pe la tine

    Thumb up 0
  29. sau ia-o invers: daca vrei sa scapi de cineva, imprumuta-l cu bani !

    Thumb up 2
  30. #30

    De obicei am sume mici prin buzunar; asa ca mai mult de vreo 10-20 RON nu pot imprumuta. Nu am avut probleme pana acum. Nici la dat bani, nici la luat bani cum imprumut.E drept, sume mai mari nu am avut la indemana. Si nici nu cred ca voi avea prea curand.Pentru min. Ca de imprumut, nu poate fi vorba.
    Sfatul nu este rau. Totusi, poti vedea in felul asta, cam cum isi respecta cuvantul dat prietenii tai.

    Thumb up 0
  31. Eu nu prea mai imprumut ca sa nu apara faze de genu

    Thumb up 0
  32. wrong. dau bani cu imprumut cand stiu sigur ca nu le simt lipsa, si fac o reamintire, pe la 2 3 sapt. dar de obicei, eu nu am avut probleme cu nimeni la care am dat bani… o fi problema de colectiv aici.

    Thumb up 0
  33. cica e o vorba: cine se aseamaa, se aduna :) sau poate n-ai stiut sa-ti alegi prietenii :)

    Thumb up 0
  34. chiar ieri ma gandeam, din cifra cu mai multe zero-uri pe care am imprumutat-o cuiva…
    deh, e un clip cu Stewie si cu Brian, mai edificator. de-acolo te-ai inspirat?

    Thumb up 0
  35. Bag de seama ca daca fac frumos vreo luna-doua si ajung in categoria prietenilor pot sa-mi iau din imprumuturi o masina cu cati nedoritori de a strica prietenia se gasesc pe aici. :D

    Cred ca pt multi ideea de prietenie duce undeva la scaderea respectului fata de cel asa-numit prieten.
    -Imi esti prieten? Las’ ca mi le ierti tu pe toate, e datoria ta de prieten.
    Nu cred ca ar trebui sa fie asa, cu cat prietenia e mai stransa cu atat ar trebui sa creasca si grija si respectul fata de celalalt. In cazul meu asa e. Asa ca atunci cand imprumut bani unui PRIETEN, stiu sigur ca o sa faca pe dracu-n patru sa mi-i dea inapoi la termenul stabilit. Si reciproca e valabila. Dar chestia cu imprumuturile nu se intampla prea des si nici pe sume mari, ca na, nu dispunem de depozite asa de mari…

    Thumb up 0
  36. Cel mai aiurea e cand reusesti sa-ti cumperi, pe banii tai, dusmani.
    Facere de bine….
    In rest, ma bucur cand pot sa-mi ajut un prieten.

    Thumb up 0
  37. Imi place sa dau bani imprumut. E un test. Cine imi da banii inapoi stiu ca ii pot imprumuta si a doua oara, cine uita de mine…tocmai l-am cumparat sa iasa din viata mea. Crezi ca mai vine a doua oara sa imi ceara cand stie ca mai are o datorie la mine? Am scapat de el usor.

    Thumb up 0
  38. e adevarat daca vrei sa scapi de cineva dai bani cu inprumut si nu o sa-l mai vezi curand

    Thumb up 0
  39. asa cum zicea cineva mai sus, ce fel de prieteni iti sunt aia care se fac ca ploua cand vine vorba de returnat banii? si mai ales cand vezi ca are si ii cheltuie in stanga si-n dreapta de parca ti-ar face in ciuda? iar dupa ce deschizi subiectul esti tratat ca un raufacator? tot tu??? cineva zicea ca asta e costul sa descoperi un fals-prieten, unul care stie sa profite doar de tine. si i-am dat cu draga inima, aproape fara sa ceara. si cica, las ca ti-i dau luna viitoare, la salariu. a trecut anul, si nimic. si tot eu sunt ala rau. ma trateaza acum cu un sictir … si cica iti sunt prieteni.

    Thumb up 0
  40. #40

    wow ce tare e topic-ul!deci eu practic nu dau bani imprumut nimanui dar luna trecuta s-a intamplat sa o fac.a dat un prieten bun de-am meu scuterul pe care il avea pe o motocicleta…a mai trebuit sa mai dea dif 10 milioane.avea 6 ca a lucrat ca nebunu cu ziua cate 12 ore pe zi.4 i-am mai dat eu.si acuma ii platesc si scoala de soferi!dar faza e ca intelegerea cu imprumutul am facut-o cu taicaso.el a iesit in ordonanta de la petrom.cica tre sa primeasca 500 de milioane vechi de la petrom.nah si cand ii primeste imi da banii inapoi.cu scoala de soferi ar mai fi putut sa stea pana ia tataso ordonanta dar eu mam inscris acuma de curand la scoala de soferi si am vrut sa mergem impreuna si asa am facut.mergem impreuna si la cursurile de teorie si la poligoane(eu fac categoria A iar el A1 ca are 17 ani)nu as putea sa traiesc cu ideea ca nu imi mai primesc banii inapoi.pt ca defapt eu nu is deloc bogat.asa s-a intamplat sa am bani.dar nici la prietenie nu renunt.mi-a mai facut el pagube :) am fost sa imi schimbe segmentii si semeringurile la motoreta mea si lea schimbat…dar a striat dintii de la o roata dintzata si acuma cand dau la pedala patineaza :)si nu se mai gaseste de aia.si acuma zace motoreta la el.umblu cu suterul meu.deci pe scurt,intradevar e oarecum dureros sa dai bani pt ca s-ar putea sa nu ii mai iei inapoi.dar nici la o prietenie de ani de zile nu e bine sa renunti!daca nu poate omu sa iti mai returneze banii pune-l sa te ajute la ceva.sau ajuta-l sa faca niste bani…de ex gaseste-i un loc de munca daca nu are.si la fiecare salar sa iti dea cate o particica din banii pe care i-a luat de la tine.eu mereu o sa fac in asa fel incat sa recuperez banii dar sa nu pierd prietenul!la ,,cunostiinte,, nu dau nici un leu.si eu am trecut prin momente grele cand doar imprumutu de bani imi punea painea pe masa.ca nu aveam si ma imprumuta matusamea.nici acuma nu is boier dar totusi prietenii buni valoreaza mai mult decatr orice suma de bani.nu e bine nici sa ai prea multi.in fine am scris destul.am doar 20 de ani si totusi am trecut prin o gramada de probleme si inca trec.nu tre sa le povestesc eu pe toate pe net.dar mi-a placut topic-ul vostru! :)

    Thumb up 0
  41. Chiar mi s-au cerut 1500 lei de catre niste rude mai indepartate…si o sa le dau stirea proasta zilele astea…

    In cam 75% din cazuri, cei ce ajung in situatia sa CEARA bani imprumut, ajung in situatia aia pentru ca nu stiu sa se administreze sau traiesc peste puterile lor…

    Foarte probabil este ca vor continua cu aceleasi greseli si dupa ce ii imprumuti tu !!

    Suma „de dat” maxima la mine e 300 lei, dar cer informatii despre cum vor fi cheltuiti, salariul ‘victimei’, capacitati si garantii de inapoiere, etc ca si o banca. Daca persoanei in cauza i se face lehamite, inseamna ca se gandeste ca rezolva doar strangand putin cureaua si nu trebuie sa-mi mai ceara… Renunta. Daca nu renunta, e posibil un caz de forta majora, investighez mai serios si poate ii dau.

    Daca cel in cauza cam fuge de munca sau s-a dovedit ca a facut-o vreodata, ala nu vede bani.

    Thumb up 1
  42. #42

    EU sunt cel mai fraier om posibil……dau bani cu imprumut, aplec urechea la „nu am, mi e gre, ti i dau in 2 saptamani” si ma trezesc ca nu ii mai primesc :)))) ca mi e mila. Ca mine sa patiti dk va este mila.

    M am jurat ca nu mai dau bani cu imprumut decat la parinti si frate.

    Thumb up 0
  43. #43

    vreu un imprumut de 1500-2000euro fara garanti numai u contract notarial daca poate cineva sa acorde astfel de imprumut sa sune urgent la telef 0743514559

    Thumb up 0
  44. #44

    In domeniul in discutie mai prost ca mine nu gasiti altul. Am dat bani cu imprumut, am pierdut si banii si prietenii si tot….
    Nu am inteles de ce o buna prietena mi-a postat pe facebook link-ul si comentariile astea, cred ca voia sa invat ceva …. e cam tarziu totusi …. nu ma pot obisnui cu gandul ca n-o sa-i mai vad inapoi….

    Thumb up 0