Fax vine de la facsimil. Adica in vremuri innegurate, cand tehnica era la pământ, iar windows 3.0 era vârful de lance al tehnicii, ca să poți trimite documente în facsimil la distanțe mari, într-un timp scurt, foloseai mașinăria asta, numită fax.

Doar că între timp, tehnica a avansat. S-a inventat emailul. S-au inventat imprimantele laser, imprimantele color, imprimantele laser color, imprimante cu jet, imprimante matriceale, o gama întreagă tehnologică.
Și datorită lor, s-a simplificat viața. Vrei să trimiți un act? Faci o poză și o trimiți pe mail. Sau o scanezi și o trimiți pe mail. La capătul celălalt, corespondentul va trebui să dea doar print. Et voila, va avea facsimil identic, printat color, etc.

Ei, mi se pare de domeniul absurdului ca în 2010 să mă duc la o primărie și să îmi spună că nu au email și imprimantă, dar dacă vreau, pot să le trimit pe fax ce am nevoie. Să zicem că la stat te aștepți la orice, că trăiești în rromânia, țară de glorii și dor, unde avem râu și RAM și plăteam tribut la turci că voiam noi, nu că ne căsăpeau ei.

Dar să mă duc la un cabinet medical, ultra utilat și sofisticat și să îmi ceri să îți trimit adeverința de la muncă pe fax…e strigător la cer. Păi vă dau mail. Nu se poate, aici nu avem mail, iar mailul meu personal de aceea se numește personal, pentru că e personal.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.