Darwin e iar în şcoli

Aflu cu fericire, de la maestrul mantzy, că teoria evoluţionistă e din nou în şcoli. Nu e vreo mare ştire, dar îndesarea cu forţa a religiei în creiere nevinovate, fără a li se da posibilitatea de a afla cam care e adevărul din basmele povestite de biblie, mi se pare cea mai mare nenorocire care s-a putut abate asupra şcolii rromâneşti de după 1989.

Şi acum mă întreb, cine îl pedepseşte pe fostul ministru Hârdău, cel din cauza căruia timp de 4 ani s-au predat în şcoli doar baliverne biblice?

PS:

părintele Constantin Stoica spune Este o teorie care din punct de vedere ştiinţific are foarte multe carenţe

Deci teoria evoluţionistă are carenţe.
Iar credinţa că un zombi cosmic numit Isus, care este în acelaşi timp propriul său tată, ce te poate face nemuritor dacă îi mănânci carnea în mod simbolic şi îi transmiţi telepatic că îl accepţi drept stăpân, astfel el putând să scoată răul din tine, rău care există în lume pentru că o femeie construită dintr-o coastă de bărbat a fost convinsă de un şarpe vorbitor să mănânce un măr magic.

Clar, nu există nici o carenţă aici. Limpede ca lumina zilei.

Îți mulțumesc că mă citești.

Poți susține cetin.ro cu un abonament de 3 USD

178 comentarii

  1. miturile mor greu. fiecare e liber să creadă în ce vrea (și în ce are nevoie să creadă – din comoditate sau ignoranță). însă învățământul ar trebui să fie laic. poveștile religioase se spun acasă, nu organizat în clase
    link instructiv: http://www.venganza.org/

    0

    0

  2. #2

    „Limpede ca lumina zilei.” – =)) mor de ras =))

    0

    0

  3. cand definesti asa crestinismul suna ridicol :)
    <- atee, cred in ce vad.

    0

    0

  4. uh. sageata tre sa fie asa ->

    0

    0

  5. problema e ca exact asta este religia. nu e nimic exagerat acolo

    0

    0

  6. Biblia e un subiect pentru MythBusters!

    0

    0

  7. Si acum o sa intre pe tine nebunul ala cu blogul religios si cu adeptii lui cretinei si va incerca sa te faca sa crezi in dumnezeu. Ai pus-o.

    0

    0

  8. @ old school – Dan Lee ? :)

    0

    0

  9. Biblia e veriga-n plus din teoria lui Darwin.

    0

    0

  10. cine e darwin?

    0

    0

  11. Ma asteptam sa vand un shitstorm din partea fanclubului lui Jesus prin comentarii, poate mai tarziu :). Atheism FTW!

    0

    0

    • #12

      pai nu au de ce, ca eu am zis fix ce zice minunata lor religie, nu am mintit cu nimic

      0

      0

  12. #13

    @ camil – nu, ala e gigelu-lee cu femeile gonflabile da mai stii, poate a trecut la cele pictate prin manastiri.

    0

    0

  13. Religia in scoli e o mare prostie. La liceu am facut religie pana in clasa a 12-a inclusiv si trebuia sa invatam rugaciuni pe de rost si sa le spunem in fata clasei (ca tot zice in Biblie sa nu te rogi pe la colturi). Ca sa nu mai zic ca erai obligat sa crezi, sa citesti din Biblie si alte tampenii…

    0

    0

  14. cum n-o sa-ti poata dovedi un crestin ca exista Dumnezeu nici Darwin n-o sa poata dovedi ca nu exista. Toate is teorii.. Pe care din teorii alege omul sa o creada, e problema lui. Mai grav e cand incearca sa-si impuna parerea

    0

    0

  15. @ ionut – teoria in vocabularul stiintific un termen un pic diferit de ceea ce se intelege in limbajul comun (adica ipoteza) ;)

    0

    0

  16. Sa o luam si invers:
    Darwinism:
    Materia care exista intr-un haos care nu exista de fapt si stia ca nu stie nimic, nici macar ca exista, a facut pisu pe molecula x (pe care nici Darwin n-o stie) si s-a facut un mare puf/paf/bang/pârţ/ cacat care a explodat in WC-ul universal, umpland de maro toate gaurile negre care faceau legea (a se citi kick ass) in univers. Din acest cacat maro împroşcat pe peretii gaurilor negre a apărut viata (de aici si expresia „viata de cacat”, veche de cand lumea). Viata a evoluat, copacii au crescut si s/au umplut de maimute (care, al naibii, aveau curul maro/rosu – culoare pastrata pana azi). Satula de plictiseala, maimuta se transforma in om, crocozbaurii in gaini, terintozaurii in catei chiuaua si ditamai reptilele in şerpălăi fara picioare (a naibii evolutie – din animăloi cu picioare, te transformi intr-o fâţă fara labe). Maimuta creste si descreste, ajunge la Trois freres cu sapa pe umar, se conjuga cu Neanderthalul, picteaza cu pipi pe peretii pesterilor si se inchina fulgerelor si totemurilor in chip de penis.
    Asta da teorie a civilizatiei. Ea a existat, normal, pentru ca vremurile de azi ne dovedesc ca n-au trecut foarte multi ani de cand am coborât din copaci.

    0

    0

  17. Thou’ shall keep thy religion to thyself.

    Intr-o nota mai amuzanta

    http://www.youtube.com/watch?v=MeSSwKffj9o

    http://www.youtube.com/watch?v=pkRYaMiP4K8

    0

    0

  18. Eu nu-ti inteleg oftica. Vezi tu copii mai multi la biserica decat inainte de ’89 ? :)

    Eu am facut ore de religie in scoala si acolo un student la teologie (mare atentie, „teologie” si „religie” nu sunt acelasi lucru) ne-a explicat cam cum sta treaba cu religiile, cu dogma etc. Sunt lucruri foarte interesante daca incerci sa le intelegi fara sa treci in „paranoia mode”.

    …si da, sunt perfect convins ca omul are nevoie de ceva de care sa-i fie frica. Si pentru omul simplu religia makes wonders :)

    0

    0

  19. evolutionismul e idiot..nici dracu nu mai crede in cele spuse de darwin, care sint INCOMPLETE.traiasca fizica cuantica si teoria big bangului…aia ar trebui predata in scoli, nu timpeniile darwiniste care nu pot explica saltul dela maimuta la om, deoarece acesta e sublim dar inexistent dpdv evolutionsit
    ummm…da…NASA a recunoscut structura ADN ului uman prin’99 parca

    A group of researchers working at the Human Genome Project indicate that they made an astonishing scientific discovery: They believe so-called 97% non-coding sequences in human DNA is no less than genetic code of extraterrestrial life forms.

    The non-coding sequences are common to all living organisms on Earth, from moulds to fish to humans. In human DNA, they constitute larger part of the total genome, says Prof. Sam Chang, the group leader. Non-coding sequences, originally known as “junk DNA”, were discovered years ago, and their function remained a mystery. The overwhelming majority of Human DNA is “Off-world” in origin. The apparent “extraterrestrial junk genes” merely “enjoy the ride” with hard working active genes, passed from generation to generation.

    Evolution: Charles Darwin was wrong about the tree of life (Guardian, 21 January 2009)…
    – Fred Hoyle (1983), a world renowned astronomer said, that life appeared on our planet following an interplanetary travel. Francis Crick, Nobel prize laureate for discovering the DNA, in his book Life Itself, its Origin and Nature, wrote that “life on Earth was brought here by micro – organisms from another planet, these micro – organisms traveling inside a spaceship sent to Earth by a superior civilization, developed somewhere else, billions of years ago”.

    0

    0

  20. Sunt satul de religie/biserica si rahatu asta de stat ortodox …

    Tara asta nu o sa progreseze pan nu ne bagam pula in ea de „organizatie mafioto cretino” numita biserica … si lasam drac texte de genu Ce o vrea Dz si biserica conteaza si se baga in decizii de genu (legalizarea prostitutiei si a marihuanei …) si tot asa cu texte de genu

    Asa ca pan o sa am copii sper ca rahatu numit religie nu o sa se faca in scoli ca nu stiu ce o sa fac cu educatia la copii mei probavbil singura alternativa SCOLI PRIVATE …

    0

    0

  21. prevăd un flame-war la orizont..:)

    0

    0

  22. Intrebarea nu e neaparat daca exista sau nu cineva acolo sus, ca in poza, intrebarea e daca imi pasa sau nu…

    0

    0

  23. bungust: cauta faza din south park cand explica mr.garrison copiilor viziunea lui despre teoria evolutiei, e super funny. cred ca ai aprecia umorul.

    0

    0

  24. @maddy, tot ce-i posibil.

    0

    0

  25. Religia predata in scoala este o mare greseala.
    In alta ordine de idei sa inteleg ca nu esti crestin?

    0

    0

  26. #27

    care e importanta?

    0

    0

  27. relaxeaza-te coane, ca nici darwinismul nu e mare chestie. avantajul e ca explica in mod plauzibil indeajuns de multe lucruri astfel incit cele ramase neexplicate sa fie trecute cu vederea. la asta se adauga si idiotenia popilor de toate confesiunile – care pur si simplu sunt prosti.
    ca sistem, religia a generatl cele mai distrugatoare energii de care omul este capabil. cu un asemenea PR, ce sanse ar mai avea dumnezeu?

    0

    0

  28. „un zombi cosmic numit Isus” :)
    Poate ca daca ar baga si Scientology in scoli atunci situatia ar fi mai echilibrata. Asa macar ai avea de unde sa alegi.

    0

    0

  29. Corectitudinea.

    0

    0

    • #31

      mytools, deci in conceptia ta, daca sunt de alta religie, nu am dreptul de a cere ca odraslei mele sa i se predea ce cred eu de cuviinta?

      0

      0

  30. relaxeaza-te coane, ca nici darwinismul nu e mare chestie. avantajul e ca explica in mod plauzibil indeajuns de multe lucruri incit cele ramase neexplicate sa fie trecute cu vederea. daca adaugi si idiotenia popilor – care sunt niste imbecili – atunci darwinismul da f frumos.
    religia este probabil sistemul care e generat cele mai distrugatoare energii de care este capabil omul. cu un asemenea PR, ce sanse mai are dumnezeu?

    0

    0

  31. ai dreptul sa iei ce decizii crezi tu de cuviinta pentru copilul tau. Dar si obligatia sa suporti consecintele, oricare ar fi ele, bune sau rele.

    0

    0

    • #34

      da, cred ca a nu crede intr-un zombi e o consecinta pe care o pot accepta

      0

      0

  32. scuze ca am scris de 2 ori. din greseala.

    0

    0

  33. a, nu am vrut sa se lase impresia ca faci o alegere gresita. Vroiam sa vorbesc doar de responsabilitate si de asumarea ei.

    0

    0

  34. #38

    Nik, la anii mei imi asum demult responsabilitati, nu e o noutate. Viata in general e facuta din cuplul gresesti-platesti

    0

    0

  35. Limpede ca lumina zilei când e ceată afară ! :) Din păcate, la ce specimene de tineri avem momentan, religia ar putea fi una din căi. Sau bătaia. :)

    0

    0

  36. @maddy
    Fericiti cei ce n’au vazut si au crezut :)).
    Problema nu este ca in scoli ne baga religia pe gat. Problema e ca nu avem voie stim despre altceva. Profa’ mea de religie fluiera cand ii cer pareri despre masonism. :)

    0

    0

  37. Diferenţa dintre teoria evoluţionistă şi cea creaţionistă este aceea că cea din urmă are răspunsuri magice la toate întrebările în timp ce prima cunoaşte un progres continuu concret.
    Nu mi-ar plăcea să am un copil care să fie îndotrinat la şcoală cu bullshit magic.

    0

    0

  38. @ARHI cred ca m-ai inteles gresit. Era o simpla intrebare cauzata de faptul ca traim intr-o tara declarata majoritar crestina. Iar a fi crestin este egal cu a crede in Cristos. Atata tot. In rest, normal ca ai dreptul de a proceda cum crezi ca este cel mai bine pentru cel/cei pe care ii iubesti.

    0

    0

  39. #43

    sunt botezat ortodox. nu echivaleaza cu credinta in hristos

    0

    0

  40. Alex G: scoala nu e locul unde sa ceri pareri si sa initiezi discutii.
    eu am facut religie in scoala, am invatat ca la orice alta materie dar totusi eram respectuosi, nu comentam aiurea ca sa`l punem pe profesor (teolog) intr`o situatie dificila, nu faceam galagie si jucam cruce pe furis ca era in ton cu materia.
    desi nu cred in nimic imi place sa citesc despre religii pentru cultura mea generala si imi plac discutiile legate de religie.

    0

    0

  41. #45

    @pffmihai

    George Carlin e tare, dar nici cu Ricky Gervais nu mi-e rusine.. :)

    http://www.youtube.com/watch?v=u9bk4_SRcwE
    http://www.youtube.com/watch?v=E_EXqdJ4L7I

    0

    0

  42. @Arhi
    Ca tu nu crezi e altceva. Dar religia crestin la asta se refera: credinta in Hristos si restul Sfintei Treimi. :), in fine si eventual alte „cacaturi”.

    0

    0

  43. @maddy asta cu „nu cred in nimic” e discutabila :). Nu prea poti sa „nu crezi in nimic” :)

    0

    0

  44. nu cred in zei, nu cred in rai, nici in iad, nici in satana. nu cred in nimic supranatural, nu cred ca exista fantome, viata dupa moarte, spirit. nu cred in karma, nu cred ca vei fi pedepsit daca faci ceva rau, nici rasplatit daca faci ceva bun, etc.
    universul e haotic si nimic nu se intampla cu un scop.
    asta pe scurt. cred in materie si in ce vad asa ca nu`mi pot face cruci la ceva imaginar.

    0

    0

  45. ortodoxismul nu e un lucru chiar atat de rau, unora le-ar face chiar bine sa invete cum sa se comporte.
    eu unul am propiile mele teorii, cand nu gasesc un raspuns imi creez eu propiul raspuns care e cat de logic se poate si cu care eu sunt multumit.

    de cand nu ati mai trecut voi prin scoala? acum majoritatea profesoriilor de religie predau aceasta materie aproape ca la ora de istorie, evident mai sunt cazuri in care avem de invatat rugaciuni dar foarte rar si niciodata obligatoriu (profesorii inteleg ca nu vrem sa invatam asa ceva)

    pe mine nu ma deranjeaza in ce cred oamenii, din punctul meu de vedere toti cei din jurul meu pot sa creada ca suntem codusi de fapt de gandaci si ei sunt zeii supremi chiar nu ma intereseaza. problema apare cand oamenii se comporta ca niste animale doar pentru a arata ca sunt credinciosi (ce ironie nu?) si de asemenea mai am o problema cu persoanele care nu mai trec prin filtrul gandirii ce aud prin biserici.

    Istoria crestinismului ramane in opinia mea doar o poveste ce merita cunoscuta. „The Greatest Story Ever Told ”

    p.s. chiar e interesant sa studiezi religia ca pe o poveste si sa incerci sa faci conexiuni

    0

    0

  46. Hai sa cadem de-acord suntem cum suntem de la o maimuta.

    0

    0

  47. #51

    nu, suntem cum suntem ptr ca a flegmat un tip in tzarana si dupa aia a decis sa ii dea viata :wink:

    0

    0

  48. O sa arzi in hell dude. HA HA HA .

    PS : Daca raman un practicant of Jesus Killers e bai ? :)

    0

    0

  49. La crestinism se invoca supranaturalul. La darwinism ce sloboz se invoca? O maimuta a hotarat sa nu mai manance din tzarana cu batzu’ ?

    0

    0

  50. #54

    si ce e mai credibil, ca o maimuta a gasit ca mancarea arsa la un foc de furtuna e mai buna si a incercat sa reproduca asta sau ca ala a flegmat in tzarana, a modelat un fraier dupa care a suflat asupra lui si i-a zis „mergi coae, ca iti scot o coasta imediat, sa o futi”?

    0

    0

  51. Daca e adevarat evolutionismul, de ce nu mai vad acuma maimute care se metamorfozeaza-n oameni? (inafara de haitieni)

    0

    0

  52. propun ca, urmând aceeași logică cucernică, să se predea în școli magia, astrologia, chiromanția, frenologia, telekinezia și ghicitul în cafea.

    0

    0

  53. @camil eu propun sa se ofere dreptu de-a alege-n scoli: vreau sa invat despre Isus ma duc la religie, nu vreua sa invat despre Isus ma duc si beau cafea.

    0

    0

  54. #58

    Alecs, in schimb vedem pe toate drumurile flegme peste care sufla un tip si le da viata. Ba chiar au si o hala speciala, unde li se fac femei.

    0

    0

  55. Nu am zis ca religia e perfecta, pentru simplul fapt ca religia si stiinta nu merg mana-n mana. Dar nici darwinsimu slobozului nu e perfect. Sa nu-mi spuna mie cineva ca bigbang-ul e relevant. Vorba unei colege: lumea s-a format prin gangbang. :)

    Dar refuz sa cred, ca stra-stra-stramosul meu a fost o maimuta paroasa si puturoasa. :)

    0

    0

  56. oamenii ceea ce nu pot intelege nu accepta. la fel e cu muzica cu arta. majoritatea se uita la fotbal, toti stim politica, si toti credem k poporul roman l-a inlaturat pe ceausescu. sa credem in darwin intra in ritmu si in hora noastra romaneasca:>. dai inainte:P

    0

    0

  57. #61

    si atunci alegi sa crezi ca a facut cineva abracadabra si i-a dat viata. buna alegere, linistitoare :wink:

    0

    0

  58. Ma multumesc sa cred ca m’o nascut mama, care inca mai traieste si ma multumesc sa cred ca si pe ea o nascut-o bunica, care si ea mai traieste. Mai departe, nu ma intereseaza. :)

    0

    0

    • #63

      mi se pare cea mai sanatoasa atitudine. doar ca nu accept ca la scoala copilul meu sa fie obligat sa invete basme, intr-o tara care e declarat constitutional laica.

      0

      0

  59. Uite eu inca sunt la liceu si frecventez orele de religie atat cat imi permite pauza de cafea. Ideea e asa (parerea mea): Tara asta minunata, Romania, se autodeclara crestina, fapt care e un cacat pe paine dupa parerea mea. Ei bine, daca se declara crestina, religia (sau basemele cum le numesti tu) devine obligatorie, pentru ca „majoritatea” sunt crestini si le place sa asculte asa ceva, sa invete canoane sau mai stiu eu ce.
    Nu te speria, cand o sa ai copii, o sa invete ei multe alte basme la scoala pe langa religie, dar de care nu se leaga nimeni pentru ca sunt „logice”

    0

    0

    • #65

      te inseli, Romania este stat LAIC. Citeste constitutia. In clipa in care va fi altfel, sub orice forma voi pleca de aici. Pana atunci, o sa ma lupt cu orice cretin cu ochii legati care incearca sa indobitoceasca poporul asta.

      0

      0

  60. @ Alecs – dacă te mulțumești cu atât (și e perfect ok), de ce vorbesti despre evolutionism și originea universului?

    0

    0

  61. Pentru ca, intr-o oarecare masura la fel ca si arhi, nu-mi place sa aud cum altii servesc cacat pe tava despre bigbang-uri si maimuta devenita om. Unde-i logica?

    0

    0

  62. #68

    Un columnist meserias (Johann Hari) de la The Independent a povestit cum a aparut monoteismul (credinta intr-un singur (dumne)zeu) in vremea egiptenilor.

    E simplu (pentru cine nu are rabdare sa citeasca tot):

    Akhenaten (tac’so lu’ Tutankhamon) a declarat simplu ca exista un singur zeu valabil (Aten – zeul Soare), iar restul zeilor sunt glume/inventii.

    Nu a facut-o din convingere, ci ca sa ii scoata din joc pe preotii care il venerau pe Amun (zeu rival) si care erau deja puternici. Un truc politic al naibii de asemanator cu tot ce vedem azi in Parlament sau la televizor.

    Concluzie: inca din start, monoteismul a aparut DOAR dintr-o „nevoie” politica. Tot un fel de flacara violeta dar 3 milenii mai devreme. De ce a prins? Nu stiu..Poate e mai simplu/convenabil sa crezi doar in 1 bucata zeu decat in mai multi…

    Articolul complet aici:
    http://bit.ly/6m7IOr

    0

    0

  63. E foarte bine spun eu…
    Eu unul nu prea am treaba cu biblia…de unde stim noi ca ce e scris in biblie e adevarat.E bine sa stim cat mai multe

    0

    0

  64. „… care incearca sa indobitoceasca poporul asta.”

    Are you joking? Right?

    0

    0

  65. @ Alecs – religia este o chestiune privată. „Țara” nu se declară nicium, creștinătatea rezidă în faptul ca majoritatea au fost botezați în rit ortodox. nu scrie niciunde în Constituție nimic legat de ce spui tu pe acolo. din contra – se vorbește de pluralism și libertate religioasă. dacă vrei țară religioasă, te poți uita la Iran ;)

    0

    0

  66. #72

    Mossad, eu totusi mai am o speranta

    0

    0

  67. @Bogdan93 Da de unde sti tu ca ce o ejaculat Darwin e adevarat? Ai stat cu el la cafea? :)

    0

    0

  68. @ Alecs – logica este că vorbești despre lucruri pe care nu le cunoști. imho :)

    0

    0

  69. @camil da, greseala mea. Ma refeream la faptul ca Romania e o tara majoritar crestina. Sa-mi mai cer scuze 1 data pentru greseala facuta? :)

    0

    0

  70. @ maddy
    „cred in materie si in ce vad” asta inseamna ca in ceva crezi. Nu vreau sa fiu rautacios ( sper ca nu sunt). Nu e ca si cum nu ai crede in nimic:)). Subiectu e oricum prea larg ca sa il cracanam aici :)

    0

    0

    • #77

      Alex, credinta inseamna sa fii convins de existenta a ceva nedemonstra si nedemonstrabil. Maddy spune altceva.

      0

      0

  71. Salutare, aaa, era sa uit… SA-MI BAG PULA IN PAPA BENEDICT SI IN POVESTEA ASTA INFANTILA/INUTILA/MARKETATA CU ISUS SI DUMNEZEU. Deci, daca ma auzi cumva duhule sfant(buhuhuhu) iti transmit cancer/sida/sifilis pe orice cai vrei tu.

    Ma lasi frate cu povestile menite sa controleze „masele”!? Diavol/Dumnezeu/Isus/Lumanari/Icoane/Popi….etc, toate sunt o stupizenie foarte eficienta in controlarea dobitoacelor si in atragerea de bunuri materiale(pamanturi/imobile/bani).Biserica Romana este cel mai puternic grup financiar. Cat despre Biblie, cartea aia care trimite/sau nu oamenii la puscarie , este identica cu Scufita Rosie! Imi place subiectul asta omule dar urasc blogurile!

    0

    0

  72. flame-war, flame-war…îmi amintește de zilele bune de pe forumurile de Linux :))

    0

    0

  73. @camil Daca tu cunosti asa bine evolutionismul, ce-ar fi sa mi-l explici si mie? La urma urmei, cine cunoaste evolutionismul?

    0

    0

  74. Evolutionismul e ceva stiintific, deci nu ai nevoie de credinta. Religia nu e ceva stiintific, deci ai nevoie de credinta si credinta face diferenta intre evolutionisti si crestini. Acuma fiecare alege daca vreau sa „spere” ca exista ceva ce nu-si poate explica, sau vrea sa-si explice ca ii rezultatul unu fass mare-n univers urmat de transformari masive ale unei primate.

    0

    0

  75. #82

    abracadabra :wink:

    0

    0

  76. Daca 100% din locuitorii tarii ar fi crestin ortodocsi, poate ar exista o justificare sa se faca religie in scoala, dar in cate tari se preda religie in scoala? ( exceptand bineinteles, puritanii americani)

    0

    0

  77. Cand eram mic ma uitam la desene cu vrajitoare si abracadabra, sa zicem ca am fost antrenat pentru religie. :))

    0

    0

  78. @ Alecs – ok, m-ai amuzat. pe scurt, diferența dintre teoria evoluției și credință este că prima a adunat un bagaja faptic imens, în ultimii 150 de ani. de la fosile intermediare până la gene comune. vezi cum evoluat balenele de pildă. credința se bazează pe dogme. crede și nu cerceta! repet: ce crede fiecare în particular e problema lui. poate crede în Allah, Yehova sau monstrul din spaghete. dar când predai în școli basme și dogme, se cheamă îndoctrinare. și nu, știința nu e totuna cu religia. și da, îndoctrinarea științifică, dacă vrei să-i spui așa, e bună. altă alternativă rațională nu cunosc. dacă ești curios, poți citi prin ce diferă cunoașterea științifică de toate celelalte forme de „adevăr” (observație, experiment etc)

    0

    0

  79. #86

    Eu nu spun nimanui ca suge pentru ca crede sau nu in X sau in Y pentru ca nu mi se pare corect.
    De asemenea nu mi se pare corect sa afirm „un zombie cosmic numit X (…)” pentru ca as jigni persoanele care au crescut in ideologia respectiva.
    Cu toate astea esti liber sa spui ce vrei pe blogul tau.
    Doar ca articolul de mai sus e fundamentalist.
    Eu am fost crescut in crestinism, deci chiar daca am dubii in privinta credintei, ma simt jignit pentru ca jignesti ceea in ce parintii mei cred.
    Nu e placut.
    ;)

    0

    0

    • #87

      Nicanor, imi pare rau ca te simti jignit, dar parintii tai nu sunt atoatestiutori. faptul ca ei cred in asa ceva este problema lor. strict. nu ar trebui sa te afecteze.

      0

      0

    • #88

      alex, exista dovezi nenumarate ale evolutiei speciilor

      0

      0

  80. Dude gresesti. Credinta e ca si un postulat. Nu poti infirma si nu poti demonstra. Nu fi rautacios.

    Faptul ca tu vezi pamantul plat de la ferestra geamului tau , nu inseamna ca el nu e si rotund. E vorba de perspectiva. Religiosii o va intr-un fel , tu o vezi in altul. Respecta asta.

    Nu cred ca nu esti de acord in principiu cu ceea ce e scris in Biblie , ma refer la conduita morala, dar banuiesc ca ceea ce te incranceneaza pe tine este aberatia la care s-a ajuns azi in religie , unde o clica numita cler, dicteaza unor ignoranti ceea ce este mai bine pentru ei.

    Asta nu inseamna ca Biblia este stupida si neadevarata, ce doar ca unii oameni se simt mai confortabil cand gandesc altii pentru ei . Din pacate.

    Subiectul este mult mai larg. Faptul ca tu il vezi pe D-zeu ca si pe un „tip” ma face sa gandesc ca religia la tine nu a fost trecuta prin prisma gandirii personale, ce prin prisma a ceea ce ai auzit despre ea si vazut in crestinismul romanesc.

    0

    0

  81. @camil Ok. Daca stiinta-i atat de puternica (nu o contest pe deplin) sa vina sa-mi arate mie cineva o maimuta care se face om, sau o balena care se face soparla, sau un cacat care devine parfum, sau orice altceva.

    0

    0

  82. @Arhi nu stiu sursa exacta, dar stiu ca am urmarit un documentar care prezenta un om de stiinta care a falsificat niste oase doar pentru a dovedi trecerea de la nu stiu ce stadiu al maimutei la om. (veriga aia lipsa cred) Acuma, eu scepticul de poveste, de unde pot sti ca restul dovezilor sunt nealterate?

    0

    0

    • #92

      da, pe tot globul e o conspiratie modiala. milioane de fosile alterate, mamuti facuti din gips carton, totul pentru a impune teoria darwinista :))

      0

      0

  83. Alecs – fă-te Duncan MacLeod și ai să vezi :)). sau mai bine lasă

    0

    0

  84. Acuma m-am trezit singur impotriva titanilor (camil – arhi ) :))
    Nu spun ca totul e fals, dar e destul de falsifici 2-3 din 1000 ca sa iti cada bine la „calcule”

    0

    0

  85. si darwin era un om care dorea sa-si satisfaca propriile placeri, condus de un egoism, si de o mentalitate animalica. probabil de asta a pretins ca ne tragem din animale, ca sa-si justifice actiunile.la fel vrem si noi, pentru ca citesc de oameni care vor legalizate drogurile, prostitutia. vor sa se simte ei bine, crezand ca sunt liberi. ei bine o data ce libertatea noastra lezeaza pe altu, nu cred ca ii tocmai libertate. pt ca nu drogat nu mai poate fi controlat, prostitutia a distrus familii, iar bautura omoara oameni. ii normal ca Isus sa ni se para un zombie, la felul in care traim, si la lumea pe care o avem. pt ca moralitatea ii un basm, din pacate. iar ceea ce e normal, noua ni se pare un paradox. trist. si arhi, nu cred ca isus ii un exemplu atat de rau pt copilu tau.

    0

    0

  86. #96

    Dar nici tu nu poti zice ca ei cred intr-un zombie. Asa cum nici arabii nu cred intr-un zombie. Pe mine m-a enervat dintotdeauna faptul ca trebuie sa merg la biserica si ca trebuia sa studiez biblia neavand nici o convingere personala. Dar asta nu inseamna ca pot sa ma descarc spunand ca Isus e un zombie, pentru ca nu e corect fata de cei ce cred in Isus. Ori nu?

    0

    0

  87. Alecs, esti un copil borat de liceu si iti dai cu parerea despre toate cacaturile pe care nu le cunosti. Tipic pentru generatia asta a ta. Prosti gramada, insa cu foarte multe idei si pareri. Hai sictir !

    0

    0

  88. Credinta o ai atunci cand crezi in ceva, nu conteaza ce. Nu exista om care sa nu aiba credinta ( in ceva, orice). Deja ma incapatanez si nu e bine:)) ca nu vreau sa credeti ca o dau in mancatorie.

    0

    0

  89. #100

    te hazardezi. una e sa cred in mine, in familia mea si alta e sa cred in basme cu zmei

    0

    0

  90. @Alex G ce definitie a credintei vrei sa-ti dau? Una religioasa sau una de Dex ? Doar ca sa vezi cat caca servesti :)

    0

    0

  91. @ Arhi – cu tematica asta sunt șanse mari să atingi un număr record de comentarii :D

    0

    0

  92. hai sa fiu rau si sa va demonstrez cat de credinciosi sunteti. ma duc la oricare dintre voi cei ce credeti in Dumnezeu si va ofer 100 de milioane (lei vechi) sa va bagati pula in Dumnezeu si in toti credinciosii (la figurat, evident). cel putin 80% accepta

    0

    0

  93. #104

    un om inviat din morti nu e obligatoriu zombi. mai sunt si altele acolo care trebuie indeplinite simultan.

    0

    0

  94. #105

    cristian. eu am rescris ceea ce am vazut mai sus. asa a fost numit Isus in comenturile anterioare

    0

    0

  95. @Sanatate Si tie ti-e ciuda ca parintii tai te-au trimis la mutat de lemne-n munti in loc sa faci un liceu? Sau care-i problemutza ta?

    0

    0

  96. #107

    O persoana poate sa creada si in Scufita Rosie, daca vrea. E dreptul lui sa poata crede in Sfanta Scufita :)) si mi se pare corect ca io sa nu zic ca Scufita Rosie e o curva. Mi se pare ca de-a lungul istoriei au izbucnit muuuulte razboaie din cauza ca unii credeau in briosa cu capsuni, si altii in cornul cu ciocolata si astia din urma ziceau ca briosa cu capsuni defapt e cu cacat, sau gen.

    Io cred in bere si-n tigara. Cine-i de-acord sa ridice mana sus.

    0

    0

  97. @sanatate te rog eu nu ne baga pe toti in aceasi oala…(sunt nascut in 91, nu stiu exact la ce generatie te referi), recunosc generatia din care eu fac parte este una de oameni destul de inteligenti dar mult prea mandri, mult prea certareti si mult prea lenesi

    @Alecs ala e insulta si tu in loc sa ii arati ca esti mai destept ca el sau cel putin mai educat tu te comporti exact cum se asteapta el sa te comporti

    0

    0

  98. ma amuza faptul ca unii nu pot accepta faptul ca au evoluat din maimuta. e ca si cum ti`ar fi jena ca ai avut bunici la tara la coada vacii si tu acuma esti cu facultate, vila si mercedes. ma uit la animal planet la cimpanzei si e uimitor cat de mult seamana, cum isi imbratiseaza mama puiul, cum se mangaie, cum intind bratele, cum se joaca sau se caftesc.

    0

    0

  99. @gc poi ce sa-i ofer altceva? decat ceea ce merita. vine cu mentalitate de mineriada pe blog. atitudinea lui nu te duce cu gandu la mineriada?

    0

    0

  100. @Arhi
    intr’adevar e altceva, da’ tot o credinta e :), cel putin un fel de credinta
    @Alecs
    http://dexonline.ro/search.php?cuv=a%20crede
    Aici e definitia din dex. Adica sunt definitiile din dex.
    Spune clar „A fi încredințat sau convins de un fapt, de existența sau de adevărul unui lucru.” sau „A accepta ca fiind adevărat sau posibil ” restu banuiesc ca poti citi si singur :).
    Cat despre definitiia religioasa, banuiesc ca se refera la a crede in Dumnezeu ca fiind Sfanta Treime ( Tatal, Fiul si Duhul Sfant), credinta pe care unii de aici sustin ca nu o au. Alta e sa nu crezi in Dumnezeu ( sunt care cred in liberu’ arbitru’ in soarta, etc) si alta e sa nu crezi in nimic ( NIMIC INSEMNAND 0, ABSOLUT NIMIC)

    0

    0

  101. @maddy daca tu esti gata sa imbratisezi ideea ca fiinta care esti acuma, are radacina-n animalu ala paros fara discernamant care se ghideaza doar dupa instincte, pot sa zic ca te respect:)

    0

    0

  102. Asta e mandria ta, ca faci un liceu ?
    Din pacate sunt cu ani buni mai in varsta decat tine. Iar realitatea ramane aceeasi pe care am enuntat-o deasupra.

    0

    0

  103. @Alex G hai sa-ti zic eu care-i aia religioasa: incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile cari nu se vad. Deci credinta din pdv religios credinta nu e ce zici tu. :)

    0

    0

  104. @sanatate n-as fi zis ca esti cu ani multi mai in varsta decat mine. daca vi cu mentalitatea asta de mineriada aici si incepi sa blagoslovesti in stanga si in dreapta…mai bine nu te-ai fi laudat ca esti in varsta. te faci de rusine singur.

    0

    0

  105. toti cei care l-au vazut pe Iisus sa se duca in partea dreapta a salii, toti cei care isi aduc aminte de perioada in care se catarau in copaci, mancau banane si se scarpinau cu coade in urechi sa se duca in partea stanga a salii, cei care ii simt prezenta lui Iisus pe langa ei sa se duca la psihiatru iar cei care au ramas aveti felicitariile mele.
    Nu ne tragem din maimute probabil ca avem un stramos comun dar nu mai mult de atat.
    Adica de ce plm sa vrei sa nu mai fi maimuta si sa fi om. Ca maimuta aveai o viata linistita fara nici o grija, ca om ai scoala, servici, probleme etc. Prost schimb.

    0

    0

  106. #118

    sanatate
    poti sa ai 8 licee, 12 facultati si 180 de ani – tot degeaba le-ai facut si tot degeaba ai imbatrinit.
    ce-ai cu copilul? ce daca e de liceu? ce daca isi da cu parerea despre niste chestii? nu e ca si cum ar vorbi de teoria lui lagrange fara sa se fi dus la orele de mate. dar daca esti tu asa destept ia lumineaza-ne tu pe noi. da-ti tu cu parerea despre chestii pe care le cunosti.

    0

    0

  107. Pe Dumnezeu cine l-a creat?

    0

    0

  108. Chiar credeti ca daca baga teoriile astea din nou in scoala copii o sa asculte mai mult de religie decat de fapte. Nici o sansa. Uitati-va la astia „mai batrani” daca in trecut religia o contat mai mult decat scoala si oamenii credeau cu toata fiinta lor in Dmnezeu si o sa ajunga in rai daca mergeau la biserica spuneau doua rugaciuni si atat si acum nu neaparat isi bat joc dar nu mai baga in seama toata prostiile legate de religie si nu mai iau in serios ce zice profesorul de religie la scoala sau preotul la biserica sau cine stie cine la tv, radio ,ziar etc. Nu o sa fie nimic daca baga teorii revolutioniste in scoli .. o sa fie fix piticu … mai multe ore la profesori + ceva locuri de munca in plus :)) .

    0

    0

  109. #122

    gc
    adica evolutia ori e voluntara ori nu e. bravo!

    0

    0

  110. Intr-o zi, Dumnezeu a glasuit:

    MAIMUTA, CIVILIZEAZA-TE UN PIC!

    0

    0

  111. #124

    Intervin si eu , asa ca din senin …parerea mea e ca , credinta are o anumita semnificatie pentru fiecare persoana in parte , nu are o definitie…valabila pentru toti …daca cineva vrea sa creada in Isus , in Dumnezeu etc…face ce vrea..si trebuie sa ii respecti decizia , la fel cum trebuie respectata decizia si celui care alege sa nu creada in nimic… democratie nu? faci ce vrei ..crezi in ce vrei si nu trebuie sa fii judecat pentru asta

    0

    0

  112. Alecs: mi se pare explicatia cea mai logica la intrebarea „cum a aparut omul?” asa ca da, o accept. si de obicei explicatia cea mai simpla e si cea corecta.

    0

    0

  113. cosmic jewish zombie? lol, ce tare e faza!

    0

    0

  114. #127

    @maddy „ma amuza faptul ca unii nu pot accepta faptul ca au evoluat din maimuta”, ma amuza cum crezi tu ca intr-o zi o maimuta a zis”ia sa nu mai fiu eu maimuta , ma scarpin in fund si devin om” de ce draci mai exista maimute atunci? de ce nu au evoluat toate? au fost de ala intelectuale, rasa pura si alta categorie mai din „topor”, primele au evoluat restul au ramas la coada vacii…nu e cam aiurea argumentul tau?:P
    ps:sunt credincioasa, NEPRACTICANTA;;)

    0

    0

  115. @dyania nu ai cum sa fi credincioasa neracticanta…esti credincios =>mergi la biserica, ti post, spui rugaiunci dimineata la pranz si seara. ori esti ori nu esti

    0

    0

  116. http://en.wikipedia.org/wiki/Unitarian_Universalism
    Asta am primit eu in liceu si nu-mi pare rau. Da, la unguri lucrurile sunt putin diversificate si in cazul protestantismului (NOT neo-) mai liberale.
    Practic, religia m-a invatat sa fiu agnostic, sa iau cu brio examenul de Fizica Superioara la facultate si cu toate astea sa recunosc ca de fapt I have no fkin’ clue. Si sa traiesc cu asta si sa rad de aia care stau sa pupe moaste si de aia care STIU ca omul se trage din maimuta.
    Asa pot sa-mi vad de ale mele, fara sa aspir la viata de apoi si cu toate astea sa las loc de putin „what if?”

    0

    0

  117. dyania, explicatia asta o accept eu. nu`s profesor in evolutie ca sa`ti explic, ca nici eu nu stiu de ce unele au evoluat si altele nu.

    0

    0

  118. #131

    Ba, e normal ca teoria lui Darwin sa aiba lacune dat fiind faptul ca a fost formulata in secolul 19, secol in care metodele de investigatie stiintifica nu erau atat de bine puse la punct.

    Problema nu e intre Darwin si Jesus tovarasi. Problema e ca cinstitul pravoslavnic cler ortodox doreste sa isi mentina pe viitor dpdv cantitativ masa de tampiti care platesc acatiste si le dau lor de mancare.

    Le e frica de faptul ca scotandu-se religia din scoli , tinerele vlastare ale natiei vor intelege ca poti fi un om civilizat si cu criterii morale stabile si fara a trai permanent cu teama faptului ca BigBrother s-ar putea supara asa de tare astfel incat sa iti trimita un fulger in cap. Iar atunci cand stimabilul popor se va destepta, va veni apocalipsa, marea criza, cel mai mare crash financiar din toate timpurile: marele business denumit biserica va da faliment.

    Hai sanatate

    0

    0

  119. #132

    unde mii comentariul?

    0

    0

  120. @gc, partial ai dreptate, dar uite ca eu sunt exemplul viu, cred in Dumnezeu , dar nu ma duc la biserica decat din an in pasti, la 2 ani o data, cand ziceam ca nu-s practicanta la asta ma refeream. uite pe de alta parte sunt cei care merg, in special batranii, nu au idee de ce o fac, din obisnuita pt ca 99% din ce se vorbeste acolo garantez eu ca nu inteleg, ei se duc la prezenta…

    0

    0

  121. @Alecs,dyania, evolutionismul nu zice ca noi ne tragem din maimuta ci ca avem un stramos comun, noi si cimpanzeii suntem veri cum ar veni…daca vreti un om care sa va explice poate cel mai bine cum sta treaba cu evolutionismul google richard dawkins si veti afla tot ce doriti.

    0

    0

  122. au desfiintat-o pe bahmuteanca. io la ce ma mai uit :) sorry off topic, dar citisem comnatriile si am zis sa las si eu unu. :)

    0

    0

  123. #136

    Singurul lucru mai amuzant decat parerile voastre este insasi incrancenarea de a convinge…..existenta revelatiei . Relax !!

    NIMENI nu stie de unde, cum si-n ce fel a inceput totul .
    Si NIMENI nu va sti vreodata cum si cand se va sfarsi . si daca se va sfarsi ….

    Cel care , prin reducere la absurd , va descoperi vreodata ADEVARUL ABSOLUT , ei bine acela va fi el insusi Dumnezeu, Alah, Buddha , Jahve ….whatever .
    Pana una alta , suntem cu totii asa graia Descartes ” imbecili viermi de pamant, fara pene si un unghii late „.

    0

    0

  124. @ Isolda – parca era Plato cu definitia aceea ;)

    0

    0

  125. #138

    @Camil

    Nope
    intereseaza-te .

    0

    0

  126. Barbatul se lauda ca-i mai dastept ca fomeia, dar fomeia i-a dat puterea cunoasterii. Dumnezeii din Biblie (caci nu-i doar unul, e o intreaga gasca, cu fii care fut pamantencele…) ne-au mintit ca daca vom capata constiinta vom muri, Diavolul ne-a spus adevarul- „luati bre de mancati, singura chestie care-o veti pati este ca veti judeca si veti intelege!”. Intre cei 2, doar femeia a avut de-ajuns de multa minte, incat sa realizeze cine minte. Drept urmare, desteptandu-se cei 2, de frica de a nu deveni nemuritori ca Dumnezeii, cei 2 sunt goniti din gradina unde era si cel de-al doilea pom interzis- Pomul Vietii. Si fiindca datorita fomeii nu mai suntem niste pet-uri imbecile, in ograda Dumnezeilor, aceeasi femeie este acuzata de tot ce este rau pe pamant.

    Biblia Ortodoxa- Geneza/ Facerea

    Invataturile cartii asteia, cu povesti cretino-violente, trebuie sa le studieze copii mei?!?

    0

    0

  127. #140

    iar legatura este?

    0

    0

  128. @ITranceYou Deci noi cu maimutele avem un stramos comun. Asta-nseamna ca undeva-n „neamu” maimutelor a fost una care a zis ca ei i se scoala sa fie mai om decat sunt restu, iar restul au zis: ok, ia-ti femeia si fa-te om, si uite asa una a inceput sa fie mai omeneasca, iar copiii ei mai omenesti si intr-un final noi suntem ultima veriga (sau cine stie, o sa ajunge-m ca-n avatar).

    0

    0

  129. @Alecs
    Ideea este urmatoarea. Eu am parerea mea, arhi are parerea lui, maddy are parerea ei, tu ai parerea ta s.a.m.d. Fiecare vede credinta in felul sau, fiecare crede in felul sau. Eu nu am vrut sa spun ca orice ar fi, oricine crede in Dumnezeu. Fiecare crede in ceva, unii cred in teoria evolutionismului altii cred in …bla bla bla. Nu ai cum sa ma convingi de unele lucruri asa cum eu nu pot sa te conving de alte lucruri.
    Pentru mine religiia este ceva pe care fiecare il intelege cum poate, sau nu. Eu nu consider ca inteleg prea multe, da’ nici prea putine.
    BTW nu am zis ca sunt in potriva vreunei teorii deoarece respect fiecare parere (tot parere e si ce are Darwin nu? el isi da cu parerea pe baza a multe argumente). Si nu pot sa spun ca refuz sa cred ca ma trag din maimuta. Ideea este urmatoarea maimutele de unde au venit? Si aici incepe povestea aia cu oul si gaina si care a aparut prima data.
    Altceva Isolda le zice bine, nimeni nu va putea vreodata dovedi de unde am aparut.
    Postul lui arhi a picat bine e un subiect atins destul de bine. Cam atat au avut de spus…

    0

    0

  130. #143

    absolut corect. eu nu incerc sa conving pe nimeni, spun doar ca credinta e ceva ce trebuie tinut acasa, nu exacerbat in scoli si indus cu forta copiilor. asa cum eu nu doresc sa tin lectii de dezintoxicare ptr religiosi, asa doresc ca si copilul meu sa fie lasat in pace

    0

    0

  131. @Alex G Eu doar ti-am dat o definitie a credintei, cea religioasa conform Bibliei. Care nu se refera CLAR,DIRECT la D-zeu. :)

    0

    0

  132. #145

    Profa mea de religie( o femeie in varsta, domnisoara) ne-a invatat urmatoarele lucruri:
    1. Nu faceti sex inainte de a va casatori, nu folositi prezervativ, nici pilule.
    2. Fetelor, daca sotul vostru va bate, nu divortati! Rugati-va la D-zeu!
    3. Nu folositi deodorante, parfumuri, nu va epilati, nu folositi creme si alte cosmetice.
    4. Pe strada, femeile trebuie sa mearga cu capul plecat.

    De obicei, ne punea sa invatam tot felul de rugaciuni, dar si alte chestii, cum ar fi fericirile. Cand i-am cerut sa-mi explice intai fericirile, pentru ca-mi era imposibil sa le spun ca pe-o poezie, i s-a parut ca o sfidez, asa ca mi-a pus un 4!! Si uite-asa am avut eu media 7 la religie, si-am pierdut si bursa din pricina ei.

    Eu as fi vrut sa fac un fel de istorie a religiilor, dar anul asta am renuntat de tot la ea. Imi pare rau ca nu am putut sa invat nimic interesant, iar indoctrinarea ei si refuzul de a asculta parerile noastre nu au facut decat sa ne indeparteze mai mult, sa ne faca mai sceptici. Partea proasta este ca a „crescut” nenumarate generatii de elevi, si inca o mai face.

    0

    0

  133. @dyania nu ai cum sa fi credincioasa neracticanta…esti credincios =>mergi la biserica, ti post, spui rugaiunci dimineata la pranz si seara. ori esti ori nu esti <– hai frate, asta e culmea, asa isi bat joc fetele cucernice de noi, asa vrem noi sa il fraierim pe Dumnezeu. Era intr-o melodie 'your life starts when church ends', deci cam asta inseamna sa fii credincios, nu?! Sa te duci la biserica si sa tii post. Clar. Romanul e smecher, tre' sa-l pacaleasca si pe Dumnezeu, dupa o saptamana de injurat,urat,furat, tine post si asta inseamna ca e credincios. Practicant pe deasupra.

    0

    0

  134. @ Elena – încă un motiv pentru a nu se studia religia în școli

    0

    0

  135. Pe mine nu ma inghite profesoara de chimie si nu ma lasa din 2-uri. Motiv sa scoatem chimia?

    0

    0

  136. #150

    da, daca ti-ar spune sa te expui bolilor si sa iei bataie de la barbactu. religia nu e o materie, prietene, e o credinta. credinta nu o bagi cu forta

    0

    0

  137. Hai ca nu o baga cu forta. Eu stiu ca m-a intrebat la inceput de liceu, ce religie sunt pac pac. Puteam spune ca nu cred in D-zeu si nu faceam. Nu e totul de la scoli, eu zic ca totul pleaca de acasa.

    0

    0

  138. #152

    dude, copiii musulmani sunt bagati cu forta in clase ortodoxe in unele scoli din constanta, pentru ca nu ar exista profesori.
    iar despre chestia cu nu vrei nu faci, stii ce face distinsul parinte? il stigmatizeaza pe cel ce pleaca de la ora dansului, incercand ca prin oprobriul colegilor sa ii faca sa vina la ora, de rusine si jena.

    0

    0

  139. Hai sa-ti dau bomba, eu nu fac religie cu ortodoxii. Fac religie cu altii 1 data la 2 luni. Nici un coleg nu face misto de mine sau sa ma frece la icre ca is eretic,dezertor,spargheci. Ai zis de copiii musulmani, fara nici o urma de grosolonie, dar da-i dracului. Musulmanii aia ca se sinucid pentru ca asa „trebuie” la ei sa omoare cat mai multi „pagani” doar pt ca nu au aceeiasi credinta? :)

    0

    0

  140. Alecs, ești amuzant. cine nu vrea să facă religie pierde o medie – cel mai adesea de 10 – și nimănui nu-i convine asta. a naibii alegere

    0

    0

  141. #155

    lol, asta va invata la scoala?:))) habar nu ai cat de mult te inseli… nu lua de bune tot ce e la tv..

    0

    0

  142. #156

    O varianta chiar si mai interesanta decat cele clasica (Creator) sau logica (Evolutie) gasiti aici:

    Are You Living In a Computer Simulation?

    The Simulation Argument: Why the Probability that You Are Living in a Matrix is Quite High

    http://www.simulation-argument.com/

    0

    0

  143. Acuma hai sa va intreb ceva: chiar credeti ca asa releventa e religia care o fac in scoli? Adica sloboz, dupa 12 ani de religie, ar trebuie sa iesi preot, nu sa fie cazuri de viol, crima si alte cacaturi. Deci ineficienta religiei e demonstrata. La urma urmei toti au medii de 10 si invata mecanic.

    0

    0

  144. Din ce stiu eu poti sa faci cerere sa nu faci religia. Eu am colegi baptisti si ei daca lipsesc de la ora de religie nu primesc absent. Multi pastreaza religia ca sa aiba o medie de 10 in plus care ajuta la media generala.
    Sunt curios daca dupa ce se nu va mai fi nevoie de media anilor de liceu pentru facultate(daca se va intampla asta) se vor retrage elevi de la cursurile de religie :-?

    0

    0

  145. #159

    daca se vor baga teste nationale de evaluare, asa cum ar fi normal, si pe baza lor sa intri la faculta, da, ar fi o treaba
    stii ce zice un hot inainte sa plece la treaba, nu?
    DOAMNE-AJUTA!

    0

    0

  146. nu cred că este o temă tocmai bună pentru păreri și considerații. i-al pe darwin și dăl cu capul de pereți, dar nu și ceea ce ai scris în ultimul abzaț.

    0

    0

  147. #161

    Eu nu sustin scoaterea religiei din scoli, ci respectarea dreptului nostru de a alege. Pana anul trecut, daca declarai ca esti ortodox sau catolic, erai obligat sa mergi la orele de religie. Anul trecut, ne-au lasat sa alegem daca vrem sau nu sa studiem religia. Din clasa in care invat eu, au optat pentru orele de religie doar cativa, vreo 5. Pentru medie, ce-i drept. Restul erau satui sa auda ca vor arde in flacarile iadului pentru ca s-au dat cu deodorant.

    0

    0

  148. #162

    @Alex G

    Teoretic poti sa scoti copilul de la religie (exista model de cerere pe site la Remus Cernea:) ), DAR (pentru ca in Romania INTOTDEAUNA urmeaza un dar, fucking retards, mofos and morons) ca sa scoti copilul de la religie trebuie ca religia sa fie prima sau ultima ora in ziua respectiva, ca sa-l duci la scoala de la ora 9 sau sa-l iei cu o ora mai repede. Daca religia e ora 2 sau 3 e cam complicat. Lucru pe care l-au patit si copiii mei.

    0

    0

  149. @ PCH
    Ca sa te citez :

    „ce-ai cu copilul? ce daca e de liceu? ce daca isi da cu parerea despre niste chestii? nu e ca si cum ar vorbi de teoria lui lagrange fara sa se fi dus la orele de mate.”

    am o intrebare : Esti prost ??

    Copilul vorbeste de teoria evolutiei fara sa se fi dus la orele de biologie. Sta ca prostul, se uita la maimute si zice „Uite, maimuta asta de ce nu se transforma in om. Sigur e vrajeala teoria asta” . Plus ca nu a participat macar la orele de matematica , ca sa afle si el ce inseamna o teorie in stiinta. Asa ca PCH, pun pariu ca si tu esti tot un copil prost.

    0

    0

  150. #164

    Alecse, nu o mai arde aiurea.Ziceai de „musulmanii aia care se sinucid” ca sa omoare cat mai multi pagani…Pai ia sa vorbim despre masacrele comise de Biserica numai in aprox. 2000 de ani. Ah, sau nu putem? Ca ne vede dumnezeu si ne pedepseste?
    Sau ia sa vorbim despre „cruciadele crestine” impotriva musulmanilor aia jegoshi, odiosi, care n-au habar de dumnezeu si vor arde in iad pentru ca nu-s crestini.
    Sau hai mai bine sa vorbim despre cati oameni de stiinta au murit in perioada in care Biserica inca promova faptul ca Pamantul este plat si este in centrul UNIVERSULUI, cand existau dovezi care infirmau aceste lucruri.

    0

    0

  151. Hai sa raspundem titanilor astora:

    @sanatate nu am fost la ore. asta sunt, noroc cu desteptii ca tine ca tzara e unde e. salutari si numai bine, esti dovada clara ca am evoluat din maimuta.

    @SCSA da, biserica a mancat cacat la randul ei, musulmanii la randul lor. Cruciadele de ce s-au facut? aaa, sa nu ocupe musulmanii totul.

    0

    0

  152. #167

    Eu cred in Dumenzeu asa cum e descris si in Biblie si sunt complet de acord cu evolutionismul si cu stiinta in general, fac facultate de fizica si nu obisnuiesc sa justific diverse fenomeme prin minuni, magii si asa mai departe. Am fost boteza catolica, dar orice dogma si institutie religioasa ma cam lasa rece. Nu stiu cu precizie cum e Dumenzeu, intr-un barbos care a scuipat in nisip si care sta ca o tzatză sa vada unde mai fac o greseala si apoi ma trimite intr-un cazan cu smoala nu am cum crede. Nu stau sa imi explic filosofia proprie, ideea de baza e ca un crestin nu e neaparat prost facut gramada si incult. Cunosc destule exceptii.

    0

    0

  153. am citit toate 166 comentarii si ce-am vazut mi-a lasat un gust amar. va declarati cu totii subtil drept inteligenti insa nimeni n-a reusit sa se desprinda de parerea proprie si sa priveasca problema in ansamblu fara sa arunce vina pe papi morti, profesori prosti sau oameni de stiinta care-s de mult oale si ulcele, ceea ce denota exact contrariul.
    sunt atee si totusi sustin ca religia este buna. chiar si invatata in scoli. am destule argumente pentru asta insa ar insemna sa fac un comentariu kilometric, asa ca cine vrea sa le vada e poftit pe blogul meu, unde am scris ieri un articol pe tema asta. avem prajituri. si nu, nu e reclama proprie, e doar bun-simt fata de ochii vostri.
    arhi, de multe ori am fost de acord cu tine si te-am considerat un om destept, perfect in meseria de formator de opinii insa pe subiectul asta o dai in bara datorita incrancenarii tale. fii si aici destept si responsabil ( induci fara sa vrei o pozitie contra asupra unui subiect care are avantaje si dezavantaje, fara sa te gandesti ca mai sunt p-aci si copii/oameni care au sa ia ideea gata formata, fara sa o treaca prin filtrul propriu).
    Just my 2 cents si imi cer scuze daca am ofensat pe cineva. Cu siguranta nu asta mi-a fost intentia.

    0

    0

  154. @sanatate pot spune ca esti un badaran, needucat, nesimtit asa buna impresie mi-ai facut.
    Cati ani ai? 25-30(ai zis ca ai trecut de mult de varsta liceului)? teoretic la varsta asta ar trebui sa ai fi destul de matur si sa sti sa te comporti dar tu nu faci decat sa ii injuri pe cei care nu sunt de acord cu tine. daca tot tu esti atat de destept nu crezi ca ar fi mai bine daca in loc sa injuri ai explica?
    sau ti se pare mai normal sa ne injuram cu totii doar fiindca putem, eventual sa ne luam si la bataie iar cel mai puternic corp cu cea mai spurcata gura castiga dezbaterea nu?

    ———————————————————————

    faceti majoritatea o mare greseala nu toti profesorii de religie sunt ai dracu. si cum eu am avut niste profesori de religie (care se tot schimbau in fiecare an) pe care inca ii respect chiar ma deranjeaza sa ii bagati pe toti in aceasi oala.
    e adevarat sunt unii care trebuiau sa mearga in armata nu sa preadea dar un astfel de profesor ar putea fi la orice materie.

    ca despre caopii de alte religii. am o fata in clasa care este musulmana toti 3 profesorii pe care i-am avut in liceu au intrebat-o daca VREA sa stea la ora, nu a obligat-o nimeni. a ales sa stea la ora iar profesorii o intrebau anumite lucrurui despre sfinti Allah etc si faceau legaturiile cu crestinismul.
    nu e normal sa urasti ceva daca nu il intelegi mai intai.

    0

    0

  155. #170

    Intrebare pentru cei te sustin religia crestina:
    Care a fost culoare pielii lui Iisus?
    Avea Iisus parul lung?

    @Alecs: intradevar, un profesor de evolutionism britanic a falsificat niste fosile, cu scopul infirmarii originii speciei Homo Sapiens din Africa (nu dadea bine ca albii sa se traga din negrii).

    Si acum raspunsurile la cele 2 intrebari puse mai sus:
    Israelitii acum 2000 de ani, cand inca nu se amestecasera cu europenii caucazieni blonzi cu ochi albastrii, aveau un ten inchis la culoare (asemanator beduinilor), deci Iisus era oarecum negru.
    In acea perioada, era considerat rusinos ca un barbat sa aiba plete, chiar in biblie se face referire la acest aspect.

    De asemenea un alt aspect curios, este ca icoanele ce prezinta apostoli/Iisus/Fecioara Maria ii prezinta cu fizionomiile credinciosilor carora li se adreseaza.

    0

    0

  156. #171

    Religion can sometimes act like Prozac:

    http://sp2.ro/1c061b

    0

    0

  157. #172

    Fie că există sau nu, Dumnezeu îi sperie pe oameni, îi face să le fie frică de a face ceva rău.Înainte sa fure,să omoare, unii oameni se gândesc că ii va pedepsi Dumnezeu și nu vor mai ajunge in Rai, și de aia e bine să avem ceva de care să ne fie frică, să nu fie totul un haos total.
    Dacă nu ar exista ceva in care sa credem, ne-am pierde speranța, visele, nu am putea să ne realizăm unele scopuri.
    De aici până la îndobitocire e cale lungă.În școli, copiii de alte religii sunt obligați să invete rugaciunile noastre și dacă nu le știu sunt lăsați corigenți la religie.
    Religia noastră e o tampenie.Se bazează pe a da bani popilor pentru a ne fi curățate sufletele.Pe mâncare, băutură și muuulți muulți bani, da nu pentru noi, ci pentru trimișii Domnului.

    Așa că,dacă vreți să credeți în ceva, credeți in Dumnezeu, nu in religie.
    Naaaaașpa.

    0

    0

  158. Fiecare crede in ceea ce i se potriveste mai bine.
    Nimeni nu poate demonstra ca a crede in evolutionism este cel mai bine (sau invers, in crestinism).
    Corect?

    0

    0

  159. #174

    @camil: baaaaiiii, cunoasterea stiintifica se obtine prin experiment si observatie si altele, „care este” niste metode de cunoastere stiintifica!!!

    0

    0

  160. Eu cred ca ar trebui sa se studieze cu aceasi intensitate in scoli si despre alte „credinte”.
    Buddism, zen si altele de genul, macar sa intelegi ca poti alege, si nu sa fii o oaie dintr-un lung sir.
    Nu cred in preoti din principiu, nu pot sa cred intr-o biserica care a omorat mai multi oameni decat un razboi mondial, doar pentru a se impune…
    Cred ca exista totusi ceva mai sus de noi, poti sa-i spui Dumnezeu, Allah si mai stiu eu ce nume…

    0

    0

  161. #176

    A dat Domnu’, in sfarsit… :D

    0

    0

  162. #177

    maddy tu poti sa te inchini si la un rahat ca la mintea pe care o ai,in care nu crede nimeni ca nu se vede

    0

    0

  163. #178

    cat despre tine Andrei nu-i asa ca nuanta pielii lui Iisus nu te lasa sa dormi noaptea?

    0

    0

Citește și...

Cea mai recentă versiune de Windows a fost lansată pe 21 mai 2019. Este primul update major al sistemului de operare de la Microsoft și vine cu o serie de îmbunătățiri și de buguri reparate. Dacă aveți nevoie de licențe pentru acest sistem de operare și pentru multe alte softuri, prietenii de la […]

Desi, ca sa fim corecți, de fapt ar fi Ciolos arde de problemele grave ale tarii, cum ar fi interzicerea fumatului, iar Valerica se piaptănă cu mindfulnessul in drum. Cateodata ma gandesc cu drag la lepre precum Nastase sau Basescu. Indiferent cat de lepre erau ei, sotia era în treaba ei, nu se […]