Aveam o dicuție principială cu nevasta despre gelozie. Eu consider că dacă iubești un om cu adevărat și știi că și el te iubește, nu ai de ce să fii gelos, pentru că ai încredere maximă în omul de lângă tine.

Ea consideră că gelozia nu vine de la lipsa de încredere, ci de la foarte multă dragoste, în asemenea fel încât rămâi fără aer numai la gândul că ai putea să îl pierzi pe omul iubit. Și astfel se instalează gelozia.
Una din idei ar fi aceea că dacă nu ești gelos, înseamnă că nu iubești cu adevărat.

Nu cred asta. Poți să fii gelos la începutul relației, când tu știi că o iubești, dar nu ești sigur și de reciproca și atunci se instalează nesiguranța. Iar în cazul ăsta, orice privire aruncată aiurea, orice vorbă fără sens, orice parfum străin pe corpul ei devine motiv de nebunie.

Dar după ce te-ai căsătorit cu ea, după ce ți-a purtat copiii, după ce ți-a arătat în toate felurile că te iubește, pentru ce să mai fii gelos?

Ca să nu îți pierzi antrenamentul?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.