Adoram să merg cu colindul când eram mic. Îi luam pe fraţii mei de mânuţe şi plecam prin cartier, cu nişte legături de chei drept clopot, şi îi dădeam cu foc cu colinde despre cerbişori şi maici ale domnului. Primeam banane, gume de 25 de bani, mere, nuci, tot ce îţi putea trece prin cap. Câteodată chiar şi bani, dar nu prea ne interesau banii. Noi eram fericiţi pentru dulciurile primite, pentru faptul că sărbătoaream împreună, râdeam, ne alergam cu ceilalţi copii.

Ce se întâmplă acum?
Acum colindul înseamnă bani. Bani, bani, bani. Copiii sunt învăţaţi de mici că trebuie să primească bani pentru că behăie mizeriile alea cu domn domn să-nălţăm. Hai întâi la unchiul Costică, are bani, fără o hârtie de 1 milion nu pleci, după care la bunica Floarea, ea sigur are puşi de-oparte minim 50 de lei. Urmează la rând vecinii cunoscuţi din bloc şi gata, aia a fosct colindul. Mami, am strâns 3 milioane. Beton, dă-i încoa, să nu îi pierzi.

Şi aşa se duc pe copcă toate obiceiurile noastre. Ne plângem în comentarii că suntem de căcat, că avem obiceiuri aiurea, că suntem înapoiaţi şi legaţi de cutume demult apuse.
Cine ne face obiceiurile de rahat? Cine îşi învaţa copiii că Ajunul Crăciunului înseamnă un motiv de a face un bănuţ rapid? Cine uită sau batjocoreşte orice colindă adusă din altă parte a ţarii, alta decât cea din satul/oraşul lui de origine?

Noi. Noi facem asta. Noi transformăm obiceiurile şi cutumele în motive mercantile. Noi râdem de cei ce tăvălesc o piele de urs într-o curte, fideli unui obicei vechi de sute de ani, dar în acelaşi timp ne învăţăm copiii că de Ajun colinda de bază e Maica domnu’ să v-ajuteeee, la covrigi şi la nuci multeeee, La anu’ şi la mulţi ani, sărbători fericite, mâna-ntinsă în poziţia Marcă banu’. Noi trecem pe partea cealaltă a străzii când îi vedem pe oamenii veniţi să colinde din sate aflate la sute de kilometri distanţă, îmbrăcaţi în costumaţii la care au lucrat luni de zile, pentru că dragă doamne, sunt cerşetori, negândindu-ne nici o clipă că acei oameni cheltuiesc mult mai mulţi bani pentru a face ceea ce fac, decât câştigă.

Dar noi suntem mai deştepţi ca americanii şi râdem de ei că cer bomboane în noaptea de Halloween. Noi suntem deştepţi. Legăm dacia cu o sârmă şi cerem bani de colindat.

Şi noi cu toţii venim acum, a vă ura de Moş Ajun.
Nu lăsaţi copii pe stradă din cauzanui bărbat.

Şi cam atât.

CRĂCIUN FERICIT!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.