Ati observat ca cei mai disperati, cand vine vorba de apocalipsa, sunt adevaratii credinciosi? Nu conteaza ritul, desi crestinii sunt tata lor cand e vorba de a doua venire cristoşiana, toti intra in panica cea mai acuta. Isi doneaza averile sarlatanilor care propovaduiesc mizeria, se sinucid, singuri sau in grup sau se strang in piete si urla la altii sa se pocaiasca.

Totusi, de ce comportamentul acesta? Practic, toata mascarada vietii unui credincios se invarte in jurul dorintei de a sta de-a dreapta tatalui, fiului si sfantului duhamin. Toate crucile trantite la trecerea prin fata bisericilor desemneaza nevoia de dumnezeire, de achiesare la dumnezeu si de supunere in fata inexorabilei sale veniri.

Pai si in conditiile astea, de ce ti-e frica, credinciosule, de venirea celor 4 ingeri? Oare sa fie din cauza ca credinta ta e doar o spoiala a unui nevrednic caruia ii e frica de moarte?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.