rromânii, grecii şi în general toate popoarele balcanice, nu pot să trăiască fără să dea şpagă. Reţineţi, fără să dea, nu să primească. Oamenii, când se duc la medic, chiar dacă au aisgurare de 150 de euro lunar, ei tot se duc cu o şpagă mică. Ştiu ei sigur că altfel nu se uită doftorul la ei.

Lucru relativ adevărat, nu zic, dar e o mare problemă.
Educaţia comunistă ne-a învăţat că şpaga grea de tot e aia în care te duci cu o sticlă de whisky, neapărat un packet de cafea BUNĂ (eventual chiar Jacobs) şi nelipsitul cartuş de Kent.
Pentru că aşa făcea mama când se ducea la doctor, pe vremea răposatului, iar doctorul era cel mai fericit din lume.

Mei oameni buni, pe criza asta care ne rupe, oamenii se bucură la BANI. BANI. Lei, euro, dolari, forinti sau kopeici, orice om e fericit când bagă în buzunar 100 de lei, nu o mizerie de Ballantines. Iar kentul lung e una din cele mai împuţite ţigări de pe piaţă. Faptul că pe vremea lui ceaşcă se găsea mai uşor, că îl aducea Victor Becali şi Gigi Neţoiu de la turci în portbagajul trabantului, nu îl face preţios şi acum.

A, da, cafeaua Jacobs e proastă.

LE: La iniţiativa lui Andrei, mi-a venit o idee. Ce tipuri de şpăgi dădeaţi pe vremuri sau mai daţi şi acum?
Şpreiul Impulse era baza. Săpunul 8×4. Fustele de blugi. Şi mai ce?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.