Citind articolul ăsta, legat de bunul simţ şi respectul găsit în agenţiile CEC, mi-am adus aminte de o discutţie avută zilele trecute, la o întâlnire cu reprezentanţii unei bănci de top din rromânia. Care reprezentanţi încercau să mă convingă de faptul că banca s-a rebrănduit, că problemele sunt privite altfel şi că, în general, nu mai privim la banca veche, ci la cea nouă şi viguroasă.

Greşit, dragilor. Eu tot la banca veche privesc. Pentru că degeaba rebrănduiţi voi, aduceţi directori străini, schimbaţi calculatoarele (deşi, dacă stau să mă gândesc, la toate băncile am văzut numai troace de computere), vă luaţi sedii pompoase şi schimbaţi sigle, dacă eu la ghişeu tot de hoaştele care îmi făceau viaţa amară pe vremea lui ceauşescu dau.

Nu mă încălzeşte cu nimic că voi aveţi brand nou, iar eu la ghişeu, adică în locul în care iau contact cu banca voastră, sunt scuipat între sprâncene de aceeaşi casieră, cu 30 de ani vechime în acelaşi loc, căreia i se fâlfâie de tot în viaţă. Iar această casieră, sictirită de ani, va face training şi va da exemplu de comportament şi casierei nou angajate. Iar ciclul va continua la nesfârşit.

Întotdeauna am considerat ING drept banca perfectă. Dar ştiţi de ce? Pentru că nu am contact cu oamenii din bancă. Îmi fac toate tranzacţiile online sau la bancomate. În schimb, contactele cu oamenii, mai bine lipsă. Acolo începe şi scârţâie totul şi îţi vine să o iei la fugă
Deh, ca la bancă.