O știre nu foarte importantă. A deraiat un tren. De fapt, o locomotivă. În paranteză fie spus, a mai deraiat unul, iar șeful de la CFR a zis că e un eveniment minor, de ce mă sunați, m-ați trezit, efectiv, din somn.

Ce e interesant în știre este altceva. În trenul deraiat existau 6 (șase) călători. Un tren întreg circula pe ruta Brașov-Mediaș pentru 6 călători. Bine, nu știm dacă și plătitori de bilete. Dar o garnitură de tren funcționa ca să ducă pe linia ferată 6 oameni.

Nu sunt cumva niște cheltuieli cam mari pentru așa ceva și nu e deloc rentabil, pentru nimeni? Poate decât să funcționeze linia aceea de tren, nu mai bine exista o linie de autobuze care să meargă pe aceeași rută? Nu e ușor mai ieftin?

Știu că întrebările mele sunt profund retorice și, la CFR, este doar o pușculiță de bani pentru orice guvernare care a trecut pe la piața Victoriei. Dar mă întreb, așa, oare câte trenuri merg goale prin românia, cheltuind bani aiurea, plătind salarii și tot restul?