Despre dorinte, prieteni si rasplata

Scris de Joyanna

Vad uneori o mina de nemultumiti pe-aici: ba ca nu plac pozele de week-end, ba ca aia care scriu guest- posturi sint insipizi, ba ca prea multa politica, ba ca nu e destula cultura….
Copilasi, eu as zice sa aveti grija ce va doriti, ca s-ar putea sa se indeplineasca…
Povestea Grigore Bajenaru ca pe la sfirsitul secolului trecut era o cafenea pe Calea Victoriei, aproape de Capsa, numita Cafè de la Paix, dupa o cafenea celebra din Paris. Era un local de lux, in care poposeau trecatorii sa-si mai traga sufletul dupa plimbare si admirat vitrinele (fiecare dupa punga) . Aici obisnuia sa-si intilneasca amicii Ion Luca Caragiale (dramaturg, berar falit, fin psiholog al maselor, farseor)
Intr-o zi, sedea la masa impreuna cu citiva amici, sorbindu-si care frapèul, care marghilomanul, cind unul intreaba:
-Iancule, tu care le stii pe toate, de ce si-or fi botezat astia pravalia Cafè de la Paix, in frantuzeste? Nu puteau sa-i spuna neaos Cafeneaua Pacii?
-Eh, de ce? De moftangii! ca sa impresioneze clientela!
-Da’ oare o fi vreo asemanare intre asta si aia de la Paris?
-N-as crede! In orice caz, la aia n-ai sa poti bea o „turceasca” gingirlie cu coniac, ca la noi, asta e sigur!
– Ah, ce fericit as fi, nene Iancule, sa beau o cafea, cum o fi, frapè sau la filtru, la adevarata Cafè de la Paix , la Paris! Atit sa stau si eu la o masa, cit sa beau o cafea si p-orma sa plec, da’ sa stiu c-am facut treaba asta! N-as mai dori nimic altceva!
– Fugi , ma d-aici, ca glumesti, nu stii ce spui! raspunde Caragiale.
-Parol, coane Iancule! Nu-mi trebuie mai mult! Dar daca n-am posibilitatea… Cu ce bani?
-Si eu zic la fel! vorbi celalat amic.
-Dar ati merge daca v-as face eu cinste c-o cafea la adevarata Cafè de la Paix, in conditiile in care ati spus voi?
– Ba bine ca nu! Maninci, calule, ovaz?
-Bine, pregatiti-va atunci de plecare!!
-Cum??? Faci dumneata una ca asta pentru noi?
-De ce nu? Ce mare lucru e sa va tratez cu o cafea?
-Pai nu e numai cafeaua, nene Iancule… grosul e drumul, ca e scump al dracului ! De unde sa scoatem pitacii?
-Dar cine v-a pomenit ceva, nepricopsitilor, de drum? Cind va invita Caragiale la Paris sa beti o cafea , e de la sine inteles ca va plateste si drumul, nu? Ati uitat de mostenirea grasa care mi-a cazut pe cap?
-Ahh, asa da…. rasuflara cei doi usurati si fericiti
-Azi e marti, vineri plecam la Paris cu expresul.
Facute formele pentru calatorie, in dimineata stabilita cei trei urcara in tren.
-Spun drept, nene Iancule, pina in ultima clipa am crezut ca ne faci o farsa!
-Ce, sinteti copii? Cu voi sa fac eu farse? Se poate? Aia, mai tirziu!
– Cum adica?
-Eh, am aruncat si eu o vorba, acolo! zimbi mefistofelic Caragiale…
Coboriti din tren in „Gare de Lyon”, urcara intr-o trasura .
– Au Cafè de la Paix! ceru Caragiale.
Trasura porni pe strazile largi, bine maturate si dupa citeva ocoluri lungi, ajunsera.
Au fost comandate trei cafè frappè, sorbite cu incetinitorul, pentru a prelungi placerea….Cind Caragiale a vazut ca nu mai ramasese strop de cafea in paharele inalte, a chemat ospatarul:
-Garçon !
Bucuros, unul din cei doi amici intreba:
-Mai luam cite una?
-C-esti copil? se prefacu mirat Caragiale. Am chemat la plata!
-Cum, nu mai stam?
-Pai la ce sa mai stam? Ati uitat ce dorinta ati exprimat? Ca eu imi amintesc perfect! Corecteaza-ma daca gresesc: ” Atit sa stau si eu la o masa, cit sa beau o cafea si p-orma sa plec, da’ sa stiu c-am facut treaba asta! N-as mai dori nimic altceva!” Este asa sau nu? Tii minte ce ti-am raspuns eu?
-Da, ” Fugi , ma d-aici, ca glumesti, nu stii ce spui!”… Ei si ce, doar nu s-o face gaura-n cer daca mai stam o ora-doua, mai luam ceva… ! Platim noi!
-Aveti dreptate bibinacilor, gaura-n cer nu se face, dar eu socot ca e frumos sa ne pastram cuvintul! Asadar..
-Macar sa ne plimbam putin cu birja, sa vedem si noi…
-Sa ne duca la gara? Asta, da!
-Asa repede? Nu dam si noi o raita prin Paris? Ce naiba?
-Ah, daca tineti mortis, n-aveti decit…. Insa imi dati voie ca eu sa ma intorc la Bucuresti!
-Si noi cu ce plecam?
-Cu ce-ati venit! Cu trenul!
-Glumesti?
-Sint foarte serios!Mergeti sau ramineti aici? Ca eu plec!
-Stai, ca venim si noi, raspunsera bosumflati. Ca noua nu ne-a picat pleasca pe cap, ca sa facem apoi pe-a tiranii cu amicii… Off, ca sanchiu esti, zau asa, sucit precum Canuta, l-ai facut dupa asemanarea dumitale! Mare e gradina Domnului!
-Asa…. v-ati facut cheful pe banii mei si-acum ma luati la trei parale! Mi-am respectat cuvintul dat, sau nu, mai papugiilor? Asa-mi trebuie daca-mi pun mintea cu doi damblagii lipsiti de seriozitate! Ce deziluzie! Si eu, care-mi pusesem in gind , asa, de comparatie, sa va iau la Berlin cu mine saptamina viitoare, ca sa vedeti cum e o berarie nemteasca, sa beti bere rece à la Pilsen si sa mincati cremvursti cu mustar!!! Dar v-ati lins pe bot, nu mai pupati!
Birfitorii incremenira o clipa, apoi schimbara glasul:
-Cind ne iei la Berlin, nene Iancule? Sa traiesti o mie de ani!
-Ad calendas graecas!
-Cind vine asta?
-La pastele cailor, natantolilor! Hai la Bucuresti!

29 comentarii

  1. #1

    Multzam ca ai explicat cine e Caragiale, autorul bancnotei de 100. Da’ Bajenaru’ ala cine-i? Ca mi-e lene sa gugal…

    10

    • N-ai citit Cișmigiu & comp?

    • #3

      De acum, Grigore te numesti si bautura ta preferata e … aghiasma….
      Impresionant ultimul capitol. Greu sa ma miste ceva. Dar cand l-am citit am plans.

      4

    • #4

      Nu. Nefiind bucurestean…

      1

  2. #5

    Totuși relația scriitor-cititor nu poate fi privita ca o amicie, autorul trebuie să-și mai ajusteze „discursul” spre supliciu și deliciu publicului.

    2

  3. #6

    Ori ajungi președinte și poți scrie orice prostie ca se vinde.

    2

  4. #7

    Hai sa lamurim niste chestii…
    Cam greu Caragiale si sfarsitul secolului trecut. Dat fiind ca suntem in in 2019, mi-e destul de greu sa cred ca mai face cineva referire la secolul XIX ca fiind „secolul trecut”. Ma rog, amanunte…
    A doua chestie: nu neg ce povesteste Grigore Bajenaru, tocmai ca IL Caragiale era destul de cunoscut pentru, hai sa-i spunem, lipsa de inspiratie in ceea ce priveste investitiile financiare. Si fiind grec (ca si subsemnatul, desi semnez sub un pseudonim cu nuante vag asiatice…), ma indoiesc ca era asa de mana sparta… In fine.
    O povestioare mult mai draguta e legata de Caragiale si C. Dobrogeanu-Gherea. Asta din urma era un personaj foarte ciudat si controversat (evreu rus venit in Romania cu un pasaport american, in fine, lasam pe alta data…). Socialist pana in maduva oaselor, dar, ca orice socialist care se respecta, apropitar al restaurantului garii din Ploiesti. Un local destul de faimos la vremea lui. Redau povestioara privindu-i pe ce i doi de aici – https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/05/27/caragiale-si-gherea/:

    „Constantin Dobrogeanu-Gherea scotea publicaţia periodică „Literatură şi ştiinţă”. Avându-l client pe Caragiale în restaurantul gării din Ploieşti, împingându-i o farfurie cu preparate specifice localului şi îndemnându-l să bea, îi zise:
    – Bine, bre, omule, toţi la câţi m-am adresat mi-au dat câte ceva. De ce nu vrei să-mi dai şi tu o piesă, o schiţă?
    Caragiale, cu un aer amărât, îi mârâi:
    – Ce să-ţi dau, mă, ce să-ţi dau? Cum crezi tu că are cineva chef de scris când intră seara acasă şi foc nu, ceai nu, tutun nu?
    Gherea, înţelegând despre ce e vorba, scoase portofelul lui cel soios, dar dar bine garnisit, trase din el două mii şi, punându-le în mâna dramaturgului, îi zise:
    – Na foc, na ceai, na tutun! De-acum scrie! Când îmi dai bucata?
    După o vreme destul de îndelungată, Gherea i-a reproşat lui Caragiale că nu i-a dat încă nimic pentru publicaţia sa. La care Caragiale a ripostat:
    – Bine, mă, Costică, acum foc am, ceai am, tutun am. Ce-mi trebuie, mă, să mai scriu?”

    Povestea apare si intr-un numar al revistei Historia, unde exista un articol dedicat lui Dobrogeanu-Gherea, dar aici e mult mai concentrata.

    12

    • #8

      Cam greu in epoca aia sa scoti 2000 din portofel, cind o moneda de 20 era din aur… 2000 erau 650 grame. Banii de o casa in Bucuresti.

      2

    • #9

      Nu e obligatoriu sa fi tras 2 bancnote de 1000 de lei. La vremea respectiva existau si bancnote de 500 de lei (http://www.bancnote-monede.ro/).

      1

    • #10

      Si daca te uiti in linkul pe care ti l-am dat, poti gasi si bancnote de 1000 de lei… Cu anii cand au fost puse in circulatie…

      1

    • #11

      Ba da ce ieftine erau casele pe atunci in Bucuresti … la vreo 29.000 Euro in banii de azi la calculele mele si precizarea lui Mircea. sa tot fii mosier …

      2

    • #12

      Sincer, ma indoiesc ca puteai sa cumperi o casa cu doar 2000 de lei pe vremea aia. 2000 de lei era un venit anual relativ decent. Totusi, ma indoiesc ca iti puteai permite sa dai tot venitul anual pe o casa, chiar si pe vremea aia. Poate doar la periferie. Adica pe vremea aia la mahala. Si cam cine isi dorea sa stea pe vremea aia intr-o mahala a Bucurestiului?

      0

    • #13

      @ Genghis Han
      „ma indoiesc ca era asa de mana sparta…”
      cica a deschis si falimentat niste berarii, din cauza ca isi lasa prietenii sa bea pe datorie.

      3

    • #14

      In mahalale casele erau si mai ieftine. 10 lei era o vaca. Un prinz la restaurantul garii nu trecea de 5 lei, cu bateria de vin, baclavaua si cafeaua inclusa. Contrar timpurilor noastre in acea perioada circulau in principal monedele. Moneda de 5 lei era leafa pe o saptamina a unui functionar, moneda de aur de 20 era leafa pe o luna. Eu tot nu cred ca Dobrogeanu Gherea, un birtas in gara in definitiv umbla cu asemenea sume, si mai ales in bancnote, care existau, dar erau rare. Cit despre valori, da, exista si 1000 lei, asa cum exista si bancnota de 1000 dolari. Nu prea le-a vazut nimeni in afara bancii sau a casei de bani.

      2

    • #15

      @ Genghis @ mircea
      Acolo in spate, vreti sa incetati susoteala, ca sa va prindeti de esenta farselor?

      8

    • #16

      Mai Mircea, cum sa-ti explic… Nu prea ai dreptate. Nu in ceea ce priveste perioada la care ne referim. Povestea (hai sa subliniem ca e vorba de o poveste, da) se intampla undeva dupa 1882, cand Dobrogeanu Gherea isi asigura concesiunea restaurantului Garii din Ploiesti. Banca nationala a fost infiintata in 1880 si a scos prima emisiune de bancnote in 1881. In 1883 s-a inregistrat si prima incercare de fals. In periaoda despre care vorbim (dupa 1882) nu cred ca bancnotele de 1000 se puteau gasi doar in case de bani. Cred ca circulatia banilor de hartie era mult mai raspandita decat in perioada dinainte de 1880. Si repet, de dragul povestii, nu era obligatoriu sa scoata strict 2 de 1000 de lei. Putea scoate foarte bine 4 de 500 sau 20 de 100. 100 de 20 cam creeu sa scoata, dar nu imposibil. Si poate „portofelul” era doar o parabola…
      Birtas, poate…. Un birtas cu un dever intre 400 si 1000 de clienti pe zi. La calculele tale privind costul unui pranz asta insemna insemna intre 2000 si 5000 de lei pe zi. La birtul asta s-a oprit la un moment dat si Carol I, care a recunoscut ca „da, aici se mananca bine”. Pentru mai multa documentare iti recomand linkul: https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/un-brand-al-orasului-restaurantul-lui-gherea-din-gara-ploiesti

      1

    • #17

      Nu e buna povestioara ta, iti dau eu alta care e mai draguta pentru ca asa spun eu si-ti fac si o corectura gratis pe text ca un boss…

      2

    • #18

      @Robert
      Nu-ti face singe rau, Ginghis a adaugat o povestire amuzanta, chiar daca folosind un ton arogant. Cui ii pasa? retin perla ca-mi place, restul ignor.
      E clar ca daca sint chestii povestite de catre terte persoane, sint inflorite pe ici, pe colo, cui ii pasa citi bani ar fi putut scoate Gherea din buzunar in mod real ?
      Poanta e tocmai in lipsa de incrincenare a raspunsului, nu ca cei care vor fiecare sa aiba dreptate cu orice pret…

      Care mai stiti? Care mai aveti?

      2

  5. #19

    Ugh. Ai luat o anecdotă ok, ai explicitat-o și lungit-o până la Dumnezeu, făcând-o, ă…, nu-mi vin cuvintele din aparatul critic, ne-ok. Caragiale avea darul brevității, n-o lălăia. Hence „Momente și schițe”, nu „Poliloghii și telenovele”.
    Maithunesco, membru dur al rezistenței veșnic nemulțumite.

    21

    • #20

      Asta-i indubitabila calitate a femeii: ca lungeste tot ce e scurt…

      26

    • #21

      Sustin…
      Coană Joiţico, preludiu prea lung , actul artistic insuficient,
      fara resentimente…

      6

    • pentru brevitate !

      4

    • #23

      Joyanna este comentatorul „Coana Joitica”?
      Vazusem mai de mult pe aici niste comentarii foarte destepte de la Joitica
      Sunt fan

      0

  6. #24

    Ehm, Maithun Prea Nemultumitule, e Bajenaru cel care a povestit, nu Caragiale, care e simplu personaj. Alt autor, alt stil.
    Si ma acuzi pe nedrept de lungeala, povestirea se intinde pe noua pagini scrise marunt.

    Dar daca sint plictisitoare anecdotele astea, e indeajuns sa spui, macar nu ma apuc sa povestesc cum Eminescu a vindut pantalonii colegului de camera la Viena, pentru a cumpara carnati cu varza si bere….

    8

    • #25

      Dar de cand conteaza doar parerea lui Maithun in ce se scrie? Zi-o si pe aia cu pantalonii, nu te sfii.

      7

    • #26

      „Eminescu a vindut pantalonii colegului de camera la Viena”

      vezi ca nu te-ai exprimat destul de clar ca Eminescu era un ciorditor ordinar, ca tot romanul, si ca defapt pantalonii erau a colegului de camera, si i-a vandut pentru a-si satisface poftele trupesti, ca tot romanul, cu mici … pardon … carnati si bere :D

      2

  7. pozele de weekend sunt foarte inspirante!

    le arata unor tipe „gospodine” cum ar trebui sa fie o femeie :)

    2

  8. #28

    Joyana m-a surprins nasol, ma asteptam la inca un text despre fragilitatea feliilor de paine in diminetile cu ceata laptoasa si adieri de toamna pe langa rama termopanului.

    11

  9. #29

    Joyanna, nu te lasa demoralizata de carcotasi, sunt doar invidiosi :D, mai putin eu.
    Joia e o zi nasoala din saptamana , lumea incepe sa simta apropierea pozelor de weekend, isi pierd concentrarea, devin irascibili…

    3

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Dacă doresti să dai like unui comentariu, trebuie să fii logat in contul tău de pe cetin.ro

Citește și...

E plin internetul de meme și reproșuri despre cât de nasol e la arabi și cum femeile nu au drepturi și despre cum această sălbăticie trebuie eradicată etc. Totodată, aceste memeuri sunt făcute de pe o terasă de la Burj Al Arab, cu o cafeluță tradițională și narghileaua în dinți. Eventual ne revoltăm […]

Vorbeam acum ceva vreme cu un prieten care îmi spunea că îi place să-și țină femeile geloase, ca să nu se plictisească. Recent, domnul meu suflet pereche spunea că n-a fost niciodată gelos și că nu există absolut nimeni și nimic care să justifice sentimentul ăsta. Nu suntem stăpâni pe sufletul celor pe […]

Un montaj de asemenea anvergură, mai rar. Băiatul care face chestiile astea pe jandarmemeria își irosește viața aiurea dacă nu trăiește din editare video pentru comedii, pentru că, domnilor, e inuman ce se întâmplă.