Mă gândeam la concursurile tip X-Factor ca la niște descoperitoare de talente neșlefuite, care se deschid ca niște gerbere în roua dimineții și așteaptă să fie altoite cu niște orhidee, într-un vas Ming, subțire ca o coajă de ou.

Ei, nu e chiar așa. După această seară, a 5 a la număr de când merg în public, am realizat că de fapt un asemenea concurs este despre evoluție, despre capacitatea de învățare și adaptare, despre muncă și nu doar despre talent. De ce spun asta?

Preferata mea, la început, a fost Diana Hetea. Poate a avut efect și faptul că are un trup de zeiță greacă, deși mă îndoiesc, frumosul feminin nu are efect asupra mea :mrgreen:
Între timp, au mai trecut niște ediții peste noi. Diana Hetea a ramas la fel, nu a adus nimic în plus, divă blondă, ușor țeapănă, cu voce de Mamaia.

Supriza care mi s-a insinuat în suflet este cineva la care nu m-aș fi gândit în vecii vecilor, amin.

[jwplayer config=”Out-of-the-Box_copy” mediaid=”28123″]

Pe Irina Florea nu am dar 2 bani, la început. Mi se părea o grăsuță oarecare, cu o voce oarecum și cam atât. Râdeam de câte șaorme a băgat în ea, dacă e așa de grasă la 16 ani.

Ei a venit timpul să îmi înghit glumele. Pentru că Irina a evoluat. Irina a învățat să își folosească vocea, a scăpat de trac, are mișcare scenică, are modulații de voce extrem de frumoase și transmite o emoție de fiecare dată când cântă.

Ceilalți? În marea majoritate au staganat. Iulian a dat-o in manele grav, azi a fost praf. Antonia stie doar faza cu mana bagata in picioare si exclamtia giee. Trupa sponsorizata de refresh e e de rasul curcilor, Moogli e afon ca principiu de functionare. A, poate nu știați că a versificat alături de intelectuala Lili Sandu. (via Nina Costea)

De remarcat Alin Văduva, care se menține constant bine și ciocănitorile alea mici de la Duo Voice, care au o revenire fantasticaă, tipa cantand din ce in ce mai bine.

În alta ordine de idei, studioul a luat foc de la o artifoacă, chiar ardea maxim la un moment dat si e de remarcat cum cei de la T&L și-au menținut sângele rece și au cântat, deși de sus cădea plastic topit, în flăcări, la câțiva centimetri de capul tipului de culoare. Și de cel al lui Morar, dar asta nu o mai zic, că declanșez un val de regrete…

Ah, am fost citat de adevărul.