de Tatiana Neamţu

Există concepţia greşită că pentru a accesa fonduri europene trebuie să dai şpagă. Ideea acestui articol mi-a venit tocmai în urma unui comentariu al lui Arhi pe această temă.

Ei bine, aş vrea să vă spun că nu este adevărat. Şi o spun în calitate de beneficiar al unor fonduri europene pe Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri. Acesta nu este un articol exhaustiv şi nu vă învaţă pas cu pas ce trebuie să faceţi pentru a accesa şi obţine fonduri europene. Este doar un articol care povesteşte experienţa personală şi arată că se poate. Din perspectiva unui om foarte simplu, care nu are niciun fel de pile niciunde şi care nu a dat şpagă niciunde. Atenţie, am spus nu a dat şpagă…. că de cheltuit s-au cheltuit ceva bani.

Bun. S-o luăm cu începutul: în familia noastră există o tradiţie în apicultură de peste 50 de ani. Tradiţia începută, desfăşurată şi continuată de un singur om: bunicul meu. Cu ajutorul familiei, dar mai mult datorită priceperii şi încăpăţânării sale a ajuns de la un singur roi cules din teiul din curtea bisericii la 132 de familii de albine la vârsta de 81 de ani.

Moment în care am ajuns să ne interesăm de fondurile europene şi cea mai accesibilă (şi cu sumă mai mare de bani) a fost Măsura 112. Pregătirea dosarului şi a documentaţiei a început în noiembrie 2011, în ianuarie 2012 a fost depus dosarul şi proiectul, în august 2012 s-a aprobat şi în noiembrie 2012 a fost virată prima tranşă de bani.

Procedural, lucrurile au mers foarte, foarte anevoios:

I. Birocraţia: nesfârşite deplasări la primăria din sat pentru transferul de proprietate, contracte de arendare asupra terenurilor, du-te-vino că nu ai adus foaie cu colţul îndoit spre stânga şi pixul e de culoare neagră şi trebuia bleu-ciel. Nesfârşite deplasări la medicul veterinar, la direcţia de sănătate publică, la alt medic veterinar (inclusiv pe patul de spital ne-am dus la săracul medic pentru că completase greşit o fişă). Nesfârşite deplasări la Apia, Sapard, finanţe, consultanţă, zeci de ore de citit documentaţia oficială pe internet şi cea neoficială de pe forumuri (atenţie mare cu forumurile, mişună de „experţi”), răbdare infinită în faţa tuturor vacilor cu cabină şi a domnilor sictiriţi, trecând inclusiv prin circuitul semnăturilor într-o primărie rurală: când e secretaru’ nu e primaru’, când e primaru’ nu e secretaru’, când e secretaru’ şi primaru’ n-ai adus toate actele cum trebuie deşi ai mai fost de zece ori şi nu ţi s-a spus că trebuie şi actul x.

Dar toate astea s-au terminat. Şi cu bunăvoinţa tuturor autorităţilor şi a mamei care are tupeul clasic al omului care poate ignora nesimţirea funcţionarilor am reuşit să avem toată documentaţia la timp. Timpul este întotdeauna foarte scurt de când se publică metodologia până în ultima zi de depunere.

II. Proiectul: dacă m-ar fi interesat mai mult la vremea respectivă, aş fi putut să întocmesc singură planul de afaceri. Există documentaţie foarte elaborată şi foarte bine pusă la punct, inclusiv cu modele de formulare pe site-urile instituţiilor responsabile pentru fiecare formă de subvenţie în parte. Trebuie doar să ai răbdare şi să ştii clar ce vrei. Eu n-am avut (inclusiv n-am avut încredere că vom obţine vreodată fondurile alea pornind cu prejudecăţile clasice).

Aşa că am lăsat-o pe mama să fie tenace şi a întocmit proiectul împreună cu un consultant. A costat, dar a meritat.

III. Controlul de evaluare: după depunerea documentaţiei şi a planului de afaceri, o echipă de inspectori vine la faţa locului. Suficient de spus că n-are sens să-i aşteptaţi cu prăjituri şi suc (chiar dacă bunica insistă) şi nici măcar cu şniţele. Oamenii îşi văd de treabă, merg, pozează ce au de pozat, notează în fişa de evaluare, semnezi şi gata. Condiţie esenţială pentru asta e să deţii tot ce ai scris în documentaţie şi-n proiect că ai. Evident dacă tu declari că ai 132 de familii de albine şi ai numai 100 e cam greu să ieşi pozitiv la evaluare.

IV. Munca: ca să ajungi să beneficiezi de fonduri europene în agricultură (şi bănuiesc că în orice domeniu) trebuie multă muncă în spate. Deşi măsura asta se numeşte Instalarea tinerilor fermieri, nu te poţi instala fără să ai nimic şi să porneşti de la zero. Trebuie să preiei – cum ar veni – o exploataţie de la cineva. Cam ciudată contradicţie de termeni, dar logica noastră nu e mereu aceeaşi cu a lor.

O eroare pe care noi am făcut-o a fost să includem în proiect pe lângă familiile de albine şi pământurile (arabil şi agricultură) şi găinile şi vaca. Asta ca să se adune nr. de puncte necesar pentru suma pe care ne-am propus-o (maximul, ca bănăţanul, fără jumătăţi de măsură). Toate bune şi frumoase: de albine ne ocupăm, pământurile le lucrăm, găinile le hrănim, dar de vacă nu ne mai putem ocupa, datorită unor probleme medicale ale persoanei care era responsabilă de vacă. Şi vaca trebuie s-o ai şi pe ea la controlul final. Aşa că ăsta e în acest moment cel mai greu lucru: ce facem cu vaca. A fost cineva la strâns la fân, ştiţi cât de greu e să stai în soarele de iulie, la 35 de grade şi să strângi fânul? E cumplit, vă spun…

V. Cheltuirea banilor: sigur, se fac spălări de bani cu fonduri europene, dar e păcat. E păcat să iei nişte bani, să-i cheltui a proasta şi când ai ajuns la fundul sacului să nu fi investit într-o afacere care ţi-ar putea aduce bani pe termen lung şi foarte lung (bunicul meu din apicultura lui şi cu muncă din zori până la apus a reuşit să ducă în spate 3 generaţii; n-o luaţi ad literam, generaţiile n-au dormit în vremea asta, dar fără el şi fără Buna, startul lor ar fi fost mult mai greu).

Deci, revenind la cheltuirea banilor: trebuie să respecţi cu literă de lege ce ai scris în proiect că faci. Trebuie să cumperi toate lucrurile pe care le-ai notat acolo şi să te dezvolţi cu un anumit nr. de puncte în raport cu suma primită. Adică, pe şleau – exemplul nostru – trebuie ca din 132 de familii de albine să ajungi la 185. Toate achiziţiile în cadrul proiectului (pe 112, la alte proiecte nu e neapărat la fel) se fac cu plata prin ordin de plată prin bancă. Niciodată numerar. Trebuie să deţii factură, contract de vânzare-cumpărare, certificat de conformitate şi proces verbal de predare-primire a mărfii. Şi-un extras de cont care să indice plata. Şi trebuie să ai produsele ca să le prezinţi la control.

În cadrul măsurii 112, de exemplu, trebuie să cheltui minim 30% la sută din bani [dar se cheltuie jumătate din prima tranşă] conform planului de afaceri (adică să faci exact ce-ai scris că vrei să faci), restul banilor fiind destinaţi managementului exploataţiei şi poţi să-ţi cumperi inclusiv pantofi de la Il Paso dacă doreşti. Dar, repet, e păcat, să cheltui banii pe mizilicuri. Mai bine munceşti şi investeşti şi-ţi cumperi pantofii din profitul obţinut.

Ultima condiţie care trebuie îndeplinită este să menţii exploataţia în funcţiune timp de minim 5 ani de la primirea primei tranşe de bani. În control de evaluare a îndeplinirii criteriilor se vine după 3 ani de la prima tranşă de bani, când – dacă ai făcut tot ce trebuie – ţi se alocă şi a 2-a. Dacă nu … nu ştiu, n-am ajuns până acolo.

Măsura 112 este o măsură ce se acordă tinerilor fermieri cu vârste până în 35 de ani şi poate fi accesată pentru agricultură, apicultură, creşterea animalelor, păsări de curte, floricultură, sere de diverse soiuri şi mai există o altă măsură ce se acordă pentru instalarea în mediul rural a celor de diverse profesii: stomatologi, traducători, avocaţi, consultanţi etc. A început cu fonduri nerambursabile de 25.000 de Euro, a fost ultima dată de 40.000 de euro, iar momentan fondurile s-au terminat şi se aşteaptă noi directive cu zvonuri că plafonul va creşte.

Măsura 141 este o măsură ce se acordă pentru ferme de subzistenţă, în valoare mult mai mică, dar şi cu condiţii mult mai laxe. Tot pentru mediul rural.

Există nenumărate măsuri care se pot accesa, fiecare pentru domenii diferite: pentru ferme mari, pentru mini-afaceri, linii de îmbuteliere, automate de lapte, linii de distribuţie, casa verde etc.

Este absolut păcat că aceste fonduri nu se accesează din cauza lipsei de informare, tenacitate şi răbdare. Sunt mulţi care s-ar putea încadra şi ar putea să le acceseze, dezvoltând afaceri frumoase. Este adevărat că funcţionarii sunt scorţoşi, dar de mult ori şi din cauză că întâlnesc tot felul de inepţi, încât au obosit şi ei.

Dacă este cineva care are informaţii, care a accesat şi primit alte forme de subvenţii, împărtăşiţi experienţele. Dacă este cineva care doreşte să ştie ceva, poate să-mi ceară adresa de e-mail în comentarii.