Despre jurnalism liber și încrederea în ce citești

Mă gândeam la tot ce s-a întâmplat în ultimii ani, despre toată lupta cu Dragnea, cu Veorika, cu Iordache, cu Tudose, cu Grindeanu, cu Ponta, revenit acum ca făt frumos, și despre reflectarea activităților ăstora în mass media. Îmi amintesc cum îmi plezneau venele în cap de nervi citind articole scrise de diverși jurnaliști echidistanți, care relatau, echidistant, despre ce se întâmplă în politică.

Teo Tiță a intrat în echipa de campanie a lui Dan Barna și lucrează îndeaproape cu candidatul USR pentru Cotroceni.
Teo Tiță vine la USR după doi ani în care a condus știrile Europa FM

Tot în echipa de campanie pentru alegerile pentru președinție este și Ioana Lupea. În trecut, Ioana Lupea a fost în echipa de conducere editorială a ziarului Evenimentul zilei. A semnat, apoi, în ziarul Adevărul, ca publicist comentatori.
Lupea a început să lucreze cu USR în urmă cu trei ani. În urmă cu o lună, a intrat în echipa de campanie a lui Dan Barna.

Diana Crețu, redactorul-șef al Wall-Street în ultimii patru ani, renunță la jurnalism pentru o carieră în politică, la Partidul Național Liberal.

Știu că am mai vorbit despre asta, dar simt nevoia să reiau. Cum mai pot eu, ca simplu cetățean și cititor de presă, să am încredere în ce am citit până acum, aflând că Ioana Lupea LUCREAZĂ DE 3 ANI PENTRU USR! Adică articolele ei din evenimentul și adevărul erau echidistante, nu? Și relatau numai adevărul, fără niciun fel de bias informațional, trecut prin filtrul USR, nu? FEMEIA FIIND PLĂTITĂ DE USR ÎN ULTIMII 3 ANI, DA?

Cum aș mai putea citi eu Wall Street, aflând că redactorul șef pleacă cu arme și bagaje direct într-o înaltă funcție de conducere la PNL? Cum aș putea eu crede că nu am fost manipulat cu articole atent promovate, de la înălțimea funcției de redactor-șef?

Mă întreba zilele trecute un comentator, afirmând că e greșit să înjur și PSD, și PNL, și USR, că de ce nu mă stabilizez la unul din ei și să îl recomand?

Serios, asta vreți de la oamenii cărora le citiți ideile? Aservirea politică față de un candidat și manipularea voastră directă, în timp, în direcția cerută de la partid? Vi se par acțiunile lui Tiță, Lupea, Crețu mai bune și mai relevante decât ale unuia care semnalează derapajele tuturor, lăsând oamenii să își facă propria idee?

Uite de aia eu îl prefer pe Alexa oricăruia din ăștia. E asumat pro Veorika, a fost asumat pro PSD dintotdeauna, înjură pe toată lumea și glumește cu toată lumea. Decât un șarpe precum cei de mai sus, prefer un nebun ca el. Măcar știu că niciodată nu voi avea surprize.

101 comentarii

  1. #1

    Permiteti sa ma kak pe toti enumerati mai sus? Si pe partidele pe care le reprezinta precum si pe liderii acestora?
    Multumesc.

    114

  2. Alexa a facut live, la volan, injurand ca un birjar, un fel de Codrin Stefanescu, dar de la Cluj.

    133

    • #5

      Nooo, faaaiiin!…

      1

    • #6

      nu cred ca e la volan, daca te filmezic camera din fatza a tel imaginea apare in oglinda, deci ca si cum ar fi pe partea soferului.
      Indiferent de asta, tipul asta de comportament il vezi la Corduneanu, Nelson Mondial &Co. Mai lipsea sa se auda Dani Mocanu in fundal.
      Demn de mila e Alexa asta.

      34

    • #7
      Arhi

      alexa nu are permis

    • #8

      Unde dracu ii gaseste psd pe astia? S-au tot uitat in tot clujul ala si au pus fix ochii pe Alexa – „gata, asta e omu potrivit, sluga care face spume la gura pentru stapan”. Ei n-au inteles ca papitoi din astia care injura si guita isteric nu mai au haz, nu mai aduc niciun castig ci mai degraba pierderi… astfel de dubiosi tineau poate acum 10-15 ani, azi sunt depasiti.

      Valabil pentru orice partid care tine latrai din astia pe langa casa – cand vezi cum fac spume si revarsa mizerii cu galeata, te scarbesti complet, te gandesti de ce-l tine „bossu” pe asta, si cumva il bagi in aceeasi cocina.

      30

  3. #9

    E fix pla ce zici tu la final. Adica hai sa il votam pe Petru Groza fiindca Maniu e agent britanic. Scrie in Scinteia!

    92

    • #10

      Maniu a ramas mereu reprezentant al intereselor de peste munti, nu de putine ori a dorit sa intoarca Transilvania la Ungaria doar pentru ca nu avea puterea in Romania Mare… nu este cel mai bun exemplu totusi, cu toata aura de sfant conferita de tavalugul comunist

      1

    • #11

      Adica omul care a contribuit cel mai mult la Unire a vrut sa dea Ardealul inapoi? Ai citit in Pravda, nu-i asa? O dovada, ceva?

      15

    • #12

      In 1918 Maniu era liderul Partidului National Roman. Cum crezi tu ca ar fi dorit el vreodata intoarcere la Ungaria? In 1918 intr-adevar, PNR purta negocieri si cu maghiarii, dar hotararea lor finala a fost determinata de un eveniment important. In urma caruia nu cred ca Maniu ar mai fi acceptat vreodata in viata lui alipirea Transilvaniei la Ungaria.
      De altfel, mai tarziu din PNT (dupa Unire Partidul National Roman si Partidul Taranist al lui Mihalache au fuzionat formand PNT), s-au format mici grupe de rezistenta impotriva ocupatiei hortyste.
      Aaa, ca Maniu si-ar fi dorit mai multa autonomie pentru Transilvania, ca era scarbit de politica damboviteana (de pe urma careia a profitat din plin…), e alta poveste.
      Isi are si Maniu pacatele lui (vezi intoarcerea lui Carol Caraiman) dar nu cred ca poate fi suspicionat vreodata de dorinta de a”intoarce” Transilvania la Ungaria.

      6

  4. #13

    el nu si-o asuma doar pe vvd, ci toata istoria partidului.crezi ca mai e mult pana cand el se va apuca sa faca ce fac ceilalti din partid? spagi, influenta, venituri necuvenite? crezi ca va rezista si va reforma imaginea partidului si va aduna pe langa el intelectuali si oameni de valoare pe care, daca va avea ocazia, ii va instala in pozitiile corecte?casa ta, regulile tale dar sa nu te transformi intr-un spalator de cadavre…

    92

    • #14

      Pe Alexa il vor da afara scurt dupa alegerile din noiembrie. Asta e si rostul numirii lui acum.

      14

    • #15

      Robert cred ca n-ai prins ideea articolului…

      0

    • #16

      mai degraba n-ai prins tu ideea comentariului!

      2

  5. #17

    Șerpii te iau prin surprindere, dar nebunii sunt perfect previzibili :)

    12

  6. #18

    la cum se comporta Alexa in pozitia de lider psd judetean nici nu vreau sa imi imaginez ce circ ar face daca ar ajunge in parlament sau c ministru. Apucaturile astea de a te filma cu tel in masina in timp ce-ti ataci dusmanii le vezi doar la clanurile mafiote.
    Imaginati-va ce ar face asta in postura de o care sa aibe jandarmeria la dispozitie?

    54

  7. #19

    Păstrând proporțiile, asta e ca aia cu arbitrii, complet onorabili de altfel, care după ce s-au retras intra în staff-urile echipelor de fotbal pe care le-au arbitrat zeci de ani. #echidistanta

    4

  8. Prefer un kkt sigur unei mâncări probabil stricate

    12

    • #21

      Permite-mi sa spun ca ai o gandire gresita.
      KKT-ul ala sigur nu va putea sa te hraneasca, insa la mancarea probabil stricata exista si o sansa sa fie buna (deci sa fie hranitoare).

      Alegi sa cedezi si sa mori de foame sigur decat sa te agati de un fir de speranta.

      1

    • #22

      Andrei, orice mancare stricata se transforma intr-un cacat sigur.
      In plus, de la un cacat sigur nu e neaparat nevoie sa mori. Dar o mancare stricata te poate ucide.

      1

    • Asta era traducerea vizavi de „il prefer pe asta ca il stiu”. Am vazut la multi atitudinea asta vs grupu nou „daca si ei sunt rai?”. Ideea e simpla: psd stim sigur sigur ca sunt kkt

      7

  9. #24

    Oh, politicienii români…niște iluștri, dom’le, niște minți luminate! :D :D :D
    Una de (eternă) actualitate: https://www.youtube.com/watch?v=4INHfHqUOnA

    0

  10. #25

    Cetin, sa nu-ti faci idoli in politica si fotbal.
    Intelegi acum de ce mai exista oameni care nu vor sa iasa la vot sau care nu au incredere nici macar in USR, acesti ghiocei de final de februarie ai politicii romanesti?

    9

  11. #26

    finalul e sublim, Veorica poate fi presedinte doar intr-o tara cu sustinatori ca Alexa, care se pare ca s-a lasat de zarul miraculos si a intrat puternic in politica. Doar mie mi se pare ca are o alura puternica de baron local? Se potriveste perfect intr-un partid ca PSD.

    46

  12. #27

    M-am uitat la film și mi-a venit puțină vomă în gât.

    Nu înțeleg rostul postării filmului, n-are legătură cu prietenia ta cu Alexa, n-are legătură cu dezamăgirile provocate de cei din politică.

    În fine, treaba ta, doar că e cam mult deja. Am o rugăminte, dacă nu-i complicat, șterge contul ăsta, nu care cumva să mai intru din greșeală. Mersi.

    67

    • #28
      Arhi

      cred ca iei lucrurile astea prea in serios.

    • #29

      Probabil pe Cetin il amuza foarte tare cand vede cum ne pleznesc venele pe cap cand auzim de Alexa :)))
      Dar, cat timp nu suntem cenzurati pentru ca ne luam de el, nu vad unde e problema. Omul are voie sa scrie despre ce vrea, noi ne putem spune liberi parerea, timpul trece, leafa merge…

      11

    • #30

      Asta vroiam sa scriu si eu…se pare ca nu sunt singurul cu voma in gura dupa filmul cu alexa. Oare el crede ce zice acolo? Ca mi se pare ca se chinuie sa nu izbucneasca in ras:))

      9

  13. #31

    M-am uitat si eu la filmulet. Sincer, nu-mi dau seama daca e facut la misto sau pe bune.

    22

    • Din pacate e pe bune. Aici am ajuns. Te duci intr-una din cele mai dezvoltate zone din Romania si-i intrebi: nu vreti sa fiti si voi ca Braila sau Alexandria?

      33

    • #33

      Trist. Ma refeream totusi la tonul, gestica si tot modul de a comunica al personajului.
      Sa zicem ca eu sunt un PSD-ist cu un pic de creier, sau un membru ALDE, sau un nehotarat care n-ar vota cu ce propune asa zisa dreapta, ar inclina spre Dancila si PSD, dar nu total. Ma rog, cineva cu un creier nu tocmai neted, intelegi ideea. Sincer, discursul lui Alexa nu m-ar convinge deloc, dar deloc sa votez Dancila sau PSD… Mie mi se pare extrem de neserios si facut la misto, exaagerat de dramatic si teatralist. Bine, eu mai am un „defect”. Ma uit la ochii oamenilor care vorbesc. Iar ochii lui Alexa nu-mi inspira deloc, dar deloc incredere….

      19

    • #34

      Si eu am crezut initial ca este un pamflet, dar se pare ca nu.
      In general aveam o parere buna despre Alexa datorita articolelor lui Cetin (si laudelor lui), dar am ramas surprins sa vad ca de fapt face parte din aceeasi cloaca ca toti politicienii romani.

      14

    • Nici nu am luat in considerare faptul ca e un pamflet. Este totusi presedintele PSD Cluj. A fost pus acolo pentru ca in Cluj psd e la 8% si se incearca prin metode neortodoxe castigul de suporteri. Neortodox in cazul asta este baietas-smecheras. Nu are cum sa fie o varianta pentru oameni cu creier pentru ca in afara de unul interesat direct nu exista psd-ist cu creier. Orice om cu creier iti va cere sa-i arati un loc mic din tara unde psd a facut ceva bun in afara de a fura. Cresterile de pensii si cadourile din banii altora nu se pun.

      18

  14. #36

    Sincer, vazandu-l pe Alexa in video imi aminteste de discursurile lui Dragnea. Fix acelasi mesaj, v-am dat pensii, luptam cu inamicii.

    40

    • #37

      Codrin Ștefănescu + păr = Liviu Alexa

      33

    • #38

      @sol: nu cred ca exista ceva mai odios decat codrin stefanescu
      pe alexa abia daca-l bagi in grupa pregatitoare psd

      7

  15. #39

    Mie nu imi vine sa cred ce citesc astazi, aici.
    Dincolo de faptul ca mesajul articolului nu pare a fi fost inteles, aproape toate comentariile au la refren „cine nu e (de aceesi parere) cu noi, e clar impotriva noastra”.
    Ce plm e cu extermismul asta stalinist la 30 de ani dupa revolutie? Chiar nu am invatat nimic?
    Pur si simplu nu putem sa ne dezlipim de extremism, de dubla masura, de apucaturile de oameni lipsiti de capacitatea de a gasi ceva bun/constructiv in jurul nostru pentru ca suntem prea ocupati sa gasim mizerie si motive de scandal.

    FMM viata!

    18

  16. #42

    Sa ti-l asumi pe alexa injurand ca un birjar si in mod personal jurnalistii care il acuza(pe drept parerea mea) e ca si cum de maine ai zice ca mircea badea un jurnalist ok si chiar e prietenul tau. Singura diferenta e ca alexa s-a luat de familiile altora si nu a ta… avand calitatea de jurnalist si lider politic in acelasi timp.

    Si inca mai gasesti si parti bune la alexa…

    Macar badea nu s-a inregistrat in vreun partid ;)

    47

  17. #43

    spune, boss, noi cu cine naiba sa mai votam? Inteleg ca astia de la usr sunt cam ticalosi, de pnl care o stat 30 de ani la transporturi si or distrus toata infrastructura nu mai zic, psd sunt toti niste corupti, cu udmr doar nu o sa votam. Cine mai ramane?

    5

  18. #46

    da, e-n regula domnu ‘tinerel’ votant psd

    io-s curios in legatura cu urmatoarele:
    – cu ce a incalcat ficusul constitutia?
    – ce rost are sa maresti pensiile si salariile daca puterea de cumparare a banilor scade? mai concret cu ce te ajuta daca ti-a crescut pensia cu 100 de lei si cheltuielile lunare cu 200?
    – psd a sprijinit mediul de afaceri cu un cadru fiscal instabil?
    – cum a luptat veoryka pentru fiecare roman? s-a apucat de wrestling sau? eu aveam impresia ca dragnea e ventrilog si madam dancila papusa de lemn

    14

    • #47

      oh, ai dreptate. Îmi și imaginez votanții psd, Costel drojdierul satului, sărind în picioare ca ars după ce vizionează clipul electoral: Domle, nu e stabil mediul fiscal, eu nu pot să votez așa ceva, fără un plan solid de viitor.

      5

    • #48

      psd are 2-3 milioane de cretini care ii voteaza constant, eu nu ma aflu in publicul lor tinta, prin urmare intrebarile mele nu sunt de om spalat pe creier cu jegul pesedist
      la un numar mare de alegatori, comunistii astia odiosi o sug grav
      dovada europarlamentarele

      5

  19. #49

    n-ai cum sa te pretinzi tanar daca atunci cand o femeie de varsta ta apare intr-un film porno, e neaparat MILF in titlu

    7

  20. #50

    Nu stiu daca înțeleg cum trebuie articolul asta. Nu exista persoana echidistantă. Ba chiar exista biased oppion prin insasi incercarea asumata si sincera de a fi unbiased. Chestia asta e valabilă la orice si nu doar la politica. Daca ai blog de topoare faci reviewuri si-ti spui parerea ta care, oricat ai vrea sa negi asta, e o parere subiectiva. Daca n.ai treaba cu domeniul ai totusi o parere: iau ea mai ieftină chestie sau prima chestie pe care o gasesc. Sau las nevasta sa aleaga toporul potrivit. Dar e un pic ciudat sa incerci sa impui alcuiva sa NU aibe opinie:
    „nu ma intereseaza topoarele. ar trebui sa nu te interesese nici pe tine. Decât dacă nu cumva esti vandut unora… Chestie care te face din start naspa”
    Inlocuieste topiare cu politica si vezi cum suna.

    10

  21. #51

    a inca ceva
    cum adica „noi” avem puterea s-o trimitem in turul2? „noi, psd”? pe bune? pai la ce plm mai tinem alegeri atunci? eu zic sa fie veoryka presedinte, pe viata!

    3

  22. #52

    Multumesc, Cetin. Eram usor deprimat, demoralizat de gandul ca oricat ne-am zbate noi astia din bula, Veorica tot ajunge in turul 2, scapandu-l pe ficus de orice emotii (pur teoretice oricum)
    Dar iata, vine Alexa calare pe un cal alb sa ne salveze! Avem nevoie de mai multi cretini ca el, promovati in pozitii cheie, ca sa ne asiguram ca PSD are o disparitie rapida si nedureroasa.
    Nu de alta, dar mi-e dor de un ‘Muie Ponta’ stramosesc. Pe astia nici nu-ti mai vine sa-i injuri.
    S-o inlocuim pe Viorica cu Viorel zic!

    19

  23. #53

    poate ti-am citit articolul la repezeala, dar am inteles gresit ca tu de abia acum ai aflat ca Ioana Lupea lucreaza pentru USR? vad stiri si articole ca e consiliera/purtatoare de cuvant USR de prin 2017, nu cred ca asta e o surpriza.

    11

  24. #54

    Sincer, nici măcar nu are umor, am râs doar când a spus că-i corectează pe jurnaliști, el, care nu s-a învățat să pună diacritice. El, care zicea că limba română e pita jurnalistului, iar gramatica e cuțitul cu care o tai. El care se plângea că vin tineri analfabeți cu facultate și master să se angajeze la el, dar nu are o problemă în a fi subordonatul unei analfabete și evident în a închide ochii la idioțeniile pe care le spune. Doamne, câtă ipocrizie. Referitor la traficul cu care se laudă, scandalul mereu a generat trafic, dacă 2 persoane se ceartă și fac circ pe stradă automat vor acapara mai multă atenție decât altă persoană care ar ajuta o femeie gravidă să ducă bagajele.

    22

  25. #55

    Singura diferenta intre patronul NCN si alti patroni este ca el si-a asumat intrarea in politica, in timp ce alti patroni sunt in relatii pe bani cu politicienii, dar nu-si asuma public. Toti fac politica, si jurnalistii, si patronii! Ca unii sunt buni, iar altii nu, e o chestie pur subiectiva.

    0

  26. #56

    Nu-ti pierde cumpatul tranformindu-te (prea mult) din blogar in avocatul diavolului…

    12

  27. #58

    Tudor mi-a luat cumva vorbele din gura. Eu nu cred ca putem vorbi de puritate in jurnalism. Nu exista echidistanta si obiectivismul ala absolut pe care ni-l inchipuim noi necesar in jurnalism. Jurnalistii sunt oameni, oamenii sunt subiectivi prin natura. Au filtrul propriilor simpatii si principii si asta e ok. Dintotdeauna si in toate democratiile exista jurnalisti „leaning right or left”. Exista publicatii cu politica editoriala „leaning right or left”. Nu e ca si cum noi uram Antena 3 pentru ca tin cu PSD, ii detestam pentru ca mint cu buna stiinta si se comporta subuman. Asta e altceva. Mereu vor exista ziare/televiziuni favorabile unui partid sau altul, favorabil puterii sau opozitiei. Ideal aia care tin cu PSD-ul dezvaluie marsaviile USR-ului si aia care tin cu USR dezvaluie mizeriile PSD-ului. Si e win win pentru noi. Problema adevarata apare atunci cand informatiile nu sunt reale, cand apare dezinformarea sau minciuna. Omuletii astia de care vorbesti tu, din care nu recunosc decat numele Ioanei Lupea, pot sa aiba ce simpatii si apartenente politice vor, nu ii anuleaza ca jurnalisti si nu le stirbeste credibilitatea decat in momentul in care incalca normele etice si profesionale si mint sau dezinformeaza.

    Daca vrei obiectivitate absoluta in jurnalism ma tem ca doar cotele dunarii poti sa asculti. Cinq cent centimetres….

    6

  28. #59

    Adica stai un pic, de dragul echidistantei, daca PSD e mega corupt iar USR se lupta sa opreasca tavalugul interlop, jurnalistii nu au voie sa puna USR-ul intr-o lumina favorabila pentru ca nu mai sunt echidistanti, nu?
    Articolele lor ar trebui sa sune gen: „PSD a propus o lege pentru a readuce justitia pe calea buna a declarat Liviu Dragnea iar USR s-au opus vehement spunand ca nu e buna” ?

    Evident ca fiecare are propria lui parere si se simte mai apropiat de un partid sau altul iar daca chiar crezi ca poti ajuta partidul ala, de ce nu?
    adica ce e rau daca programul USR de guvernare ar fi construit de Moise Guran? e mai rau asa decat sa-l faca niste „consultanti israelieni” ?

    13

    • #60

      E aceeasi situatie cu „acoperitii” din presa. Mai ai incredere in corectitudinea articolelor citite daca stii ca autorul lucreaza pentru partidul care face subiectul articolului? La fel ca in cazul Rovanei Plumb, cand comisia a spus ca nu se poate demonstra ca persoana ce a imprumutat-o cu 800.000 de lei nu poate profita nicium de numirea ei la Transporturi, asa nici noi nu putem stii ca jurnalistii nu au parte de beneficii de pe urma articolelor scrise de ei. Apare un semn de intrebare, e o stire corecta sau propaganda?

      0

    • #61

      Acum cred ca depinde si de educatia si filtrul fiecarui cititor. Adica tu crezi ca aia care scriu articole la „the economist” pentru intreaga lume nu pot fi in legaturi cu tarile respective? altfel n-ar obtine informatiile pentru articole, pot fi infiltrati, pot fi prieteni cu dictatorii din africa si pot scrie articole partinitoare, puternic partinitoare sau doar un pic obiective.

      La noi de exemplu daca luam cazul lui Tolontan, e clar ca omul e acoperit, ca si Turcescu, ca si Mandruta si probabil Moise, toti astia trag coordonat intr-o parte sau intr-alta, e evidenta treaba insa pana la urma daca tu esti educat, poti sa-ti dai seama de la cine primeste Tolontan servite si de ce? asta nu inseamna ca scandalul hexipharma e mai putin real sau ca ce zice Moise dpdv economic e biasat ca sa te faca sa votezi PNL sau USR, pana la urma cititorii citesc printre randuri si aleg.
      Doar ca am pierdut cumva ca specie capacitatea asta de a discerne.
      Bunica’meu in anii 90 cumpara in fiecare dimineata 2 ziare mari si unul mai mic, astfel incat sa citeasca toate parerile, pro sau contra, problema e ca oamenii nu mai au chef sa faca asta acum, stau lipiti de antena 3, de digi, etc
      De asta pe termen mediu si lung capitalismul/democratia nu mai sunt sisteme sustenabile, oamenii nu mai vor sa participe in „cratii”.

      2

  29. #62

    teo tita a sustinut tot timpul usr, ulterior s-a angajat pt campania lui barna deci sux.
    alexa devine presedinte psd cluj, injura mult si multi, e putin nebun, dar e asumat, deci e ok.
    amuzant in toata chestia asta e de fapt ca lumea nu are o problema cu lucrurile astea, dar sunt ridicate pe perete ca fiind ceva zguduitor. toti au voie sa aiba optiuni, e pe pf, tu alegi daca te intereseaza sau nu.

    15

    • #63
      Arhi

      nu, imi pare rau, asta vrei tu sa intelegi. de fapt, problema e că voi il injurati pe alexa ca a ajuns la psd, dar vi se pare normal ca tita s-a angajat la usr. vezi, fix invers. eu, spre deosebire de voi, ii injur pe amandoi.

    • #64

      eu nu il injur pe alexa. imi e perfect indiferent. probabil isi ia injuraturi de la cine e de pe acolo si e afectat direct sau nu.
      doar ca e o diferenta majora intre cei doi. unul e salariat si isi pune in functiune competentele fix pe ce stie sa faca. celalalt pur si simplu a schimbat jobul, nu mai e jurnalist, e politician cu functie de conducere. atat. restul nu e relevant. consider ca amandoi sunt foarte ok, e alegerea lor, chestii asumate. unde e problema?

      8

    • Astia pe care ne amuza de dinainte sa fie in psd e ok?
      E mai greu totusi sa zici „sunt echidistant” din postura se presedinte psd.

      1

    • #66

      @animaloo: nu vad de ce e nevoie sa fie echidistant. cam despre asta e vorba. nu e interzis sa alegi o tabara sau alta. care e problema daca face chestia asta?

      0

  30. #67

    Oare ce fumeaza astia pe ascuns?! :))) Doamne fereste.

    0

    • #68

      Pe Cumpanasu l-ati vazut aseara live pe facebook? Nu e clar daca era beat sau a uitat sa-si ia pastilele, insa mi-a trecut dorul de Vadim cand l-am vazut.

      0

    • #69

      @Skyler, mai mult chiar, e varianta lui Vadim corcita cu Dan Diaconescu. Omul are 300K followeri iar clipul de aseara despre care vorbesti are 40.000 de comentarii, 5600 share-uri si 406.000 view-uri in 14 ore. E enorm !!! pana la sfarsitul saptamanii va avea 1 M.
      Bag mana in foc ca va lua peste 5% la prezidentiale si va pune bazele unui nou partid tip „partidul poporului alexandra”. Prostia e infinita in Romania.

      6

    • #70

      Eu sper ca majoritatea acelor vizualizari sa fi fost oameni care voiau doar sa se amuze. Dar, daca alexa gaseste 300.000 de oameni care sa-i citeasca laturile, nimic nu ma mai mira.

      2

  31. #72

    Liviu Alexa: de la zer la zero.

    36

  32. #73

    stati linistiti, am inteles ca dancila tocmai i-a promis lui nasra ca-l pune inapoi in fruntea psd cluj, cu conditia sa voteze impotriva motiunii, deci alexa va redeveni cat de curand jurnalist independent

    17

    • #74

      Si va incepe sa latre impotriva Dancila si a PSD??? Noooooooooo, eu nu pot sa cred asa ceva….

      3

    • #75

      INB4, titlu de articol: Liviu Alexa – de cealalta parte a p**ii.

      4

  33. #76

    Am citit comentarile mai de mai sus si imi dau seama cat de boi sunt romanii. Iar nu au pe cine vota, iar asteapta salvarea de la o persoana (presedintele). Idiotilor (nu ma pot abtine), hai sa va dau rezolvarea pe termen scurt, mediu si lung: Cand aveti alegeri parlamentare in cocinele voastre de jegosi, la sat, la oras, in municipii, acolo e rezolvarea. In localitati daca va informati putin de omul care candideaza (unde a lucrat, ce a lucrat, a facut ceva jegos in trecutul lui) puteti lua o decizie in cunostinta de cauza. E foarte usor sa cunosti un om daca traiesti in aceeasi localitate. Ex: La mine in localitate vrea sa candideze de primar unul cu papagal mare dar care acum 15 ani o dadea cu alba neagra prin Germnia (poi sa pun stampila pe asta!?) Cunosti si vezi exact cum este omul respectiv. Bun. Acum daca alegem multi oameni “OK” in functiile astea publice sunt sanse mari sa ajunga in parlament respectiv presedintie.

    Iar asteptati un Basescu, Constantinescu sa va salveze din mizerie. Vai de capul vostru

    3

  34. #77
    Ioan

    Arhi, din pacate, eu cred ca vorbesti la pereti. Pentru Roman, integritatea si cuvantul dat nu sunt valori morale importante. Singura chestie care conteaza e sa tii cu echipa/partidul/omul providential/a al momentului, cu aia despre care s-a decretat ca este ce trebuie de catre o banda de oameni cu furci si topoare.

    0

    • #78

      Ce treabă are Roman? Banda care l-a dat jos era cu răngi si topoare, nu cu furci.

      1

    • #79
      Ioan

      Pentru cetateanul roman

      1

  35. ce am observat eu la unii comentatori care acorda credit nelimitat USR+:

    1. PSD – ciuma rosie;
    2. #muiepsd
    3. USR+ – oameni noi, singurii care se opun psd, #farapenali.

    exemple:
    – PSD are o initiativa buna – se aplica 1 si 2 (asta e pusa doar pentru simetrie, evident ca psd nu face nimic bine)
    – PSD face o nasoala – se aplica 1 si 2
    – USR+ are o initiativa buna – se aplica 3
    – USR+ face o nasoala – se aplica 3

    ps: #muiepsd

    1

    • #81

      de acord!
      dar doar cu ps-ul!

      6

    • Buna ziua. Lucrurile is foarte simple:

      Daca vrem ca Romania sa ajunga vreodata o tara in care se poate trai decent, PSD trebuie sa dispara.

      Dupa aia, trebuie sa dispara si cei care sunt ca PSD in alte partide.

      Sistemul lor e o ciuma care tine Romania pe loc.

      11

  36. #83

    numirea lui alexa este urmare a disperarii din psd!

    1

  37. #84

    vad ca nu s-a scris nici in articol nici in comentarii nimic despre rares bogdan!

    1

  38. #85

    @Cetin: „… E asumat pro Veorika, a fost asumat pro PSD dintotdeauna …” Liviu Alexa, care acum doi ani era presedintele filialei Cluj al Partidului Miscarea Liberala si a candidat la alegerile locale cu acest partid?

    19

  39. #86

    Iminenta demitere a lui Alexa e semnul dezagregării acestui grup infracțional organizat.

    https://adevarul.ro/news/politica/doi-parlamentari-s-au-intors-psd-plecasera-saptamana-trecuta-pro-romania-1_5d9d8876892c0bb0c6685946/index.html

    Domnul Alexa e pe cale să-și înghită propria-i vomă (dacă nu vrea să se înece cu ea).

    4

  40. #89

    https://www.ziardecluj.ro/anca-ciubancan-este-noul-presedinte-al-psd-cluj-napoca-si-are-ca-misiune-reorganizarea-din-temelii-organizatiei-municipale

    Ca unii au mai luat bani de la diversi sa zica unele despre unii si altii, asta e viata, parerea mea e ca depinde daca mananci numai rahat in modul latrina3 sau o dai mai pe ocolite…

    3

  41. Ce inseamna pentru Alexa „cu un ficus la Cotroceni”? Pentru noi ceilalti Johannis este ficus fiindca a stat ca proasta si nu a facut nimic la mizeriile psd-ului. Pentru un psdist ce poate sa insemene?

    9

    • #92
      Arhi

      very good question, am mai vazut o formulata de pesedisti:)

  42. #93

    daca mama intra in PSD, o iubesc in continuare. Dar nu o votez si nici nu zic nimanui „ba, e mama, stii ca e ok, ca m-a facut pe mine

    6

  43. #95

    Mihai Șora este deasupra acestor mizerii. Este un spirit pe care poporul acesta devertebrat și idiotizat nu-l poate cuprinde – zice nevasta lui sora.
    Dex: Popor = totalitatea locuitorilor unei țări, populația unei țări; cetățenii unui stat; națiune, neam, norod
    Te-a jignit nevasta lui sora. Chiar si pe tiderle si pe cei care il respecta pe sora.

    1

    • #96
      Arhi

      ma descurc, sunt ok, neamul meu e de tatari

    • #97

      populația unei țări; CETATENII unui stat

      1

    • #98
      Arhi

      e important ce te simti tu, domnu spectator de badea. daca tu te simti jignit si afectat…well, am.o veste proasta:)

    • #99

      Nu ma simt jignit de tâmpeniile spuse de bolsevicii borâți. Ai vazut din comentarii ca neo-bolsevicii se ataca la ce scriu. Insa afirmatiile acelei vaci ne arata ce fel se specimene sunt astia si sunt la fel (afirmatiile) ca atunci cand unul il injura de mama pe altul, chiar daca cel injurat nu se supara, tot injuratura este. Poate face tiderle un alt clip despre respectul fata de oameni si o foloseste pe vaca.

      0

  44. #100

    Fi-ne-ar scarba. Tie nu iti vine sa borasti cand il vezi? Esti pe antiemetice?
    https://www.facebook.com/mihaimoc/videos/2742807149086795/

    0

  45. #101

    Chiar pare de incredere Liviu Alexa…..si eu am ales-o pe Viorica Dancila :))))
    Combinatia tricou-sacou ma face sa ma intreb oare ce are in picioare.

    „Cum mai pot eu, ca simplu cetățean și cititor de presă, să am încredere în ce am citit până acum, aflând că Ioana Lupea LUCREAZĂ DE 3 ANI PENTRU USR! …..”
    Ca si cum Liviu Alexa nu facea parte din presa inainte sa fie in PSD.

    2

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Dacă doresti să dai like unui comentariu, trebuie să fii logat in contul tău de pe cetin.ro

Citește și...

E plin internetul de meme și reproșuri despre cât de nasol e la arabi și cum femeile nu au drepturi și despre cum această sălbăticie trebuie eradicată etc. Totodată, aceste memeuri sunt făcute de pe o terasă de la Burj Al Arab, cu o cafeluță tradițională și narghileaua în dinți. Eventual ne revoltăm […]

Vorbeam acum ceva vreme cu un prieten care îmi spunea că îi place să-și țină femeile geloase, ca să nu se plictisească. Recent, domnul meu suflet pereche spunea că n-a fost niciodată gelos și că nu există absolut nimeni și nimic care să justifice sentimentul ăsta. Nu suntem stăpâni pe sufletul celor pe […]

Un montaj de asemenea anvergură, mai rar. Băiatul care face chestiile astea pe jandarmemeria își irosește viața aiurea dacă nu trăiește din editare video pentru comedii, pentru că, domnilor, e inuman ce se întâmplă.