Cetin, cum înțelegi tu libertatea?, mă întreabă cei de la eMAG, în emailul în care anunță noua direcție de brand.

Să vorbești cu mine despre libertate, despre libertatea de a alege sau despre simpla libertate de a exista și de a face ce dorești, este dificil. Sunt unul din copiii care au prins lovitura de stat din decembrie 89 la vârsta aceea periculoasă, între copilărie și adolescență, când lucrurile te lovesc și te marchează pe viață, fie ele cu gusturi muzicale (btw știați că gusturile reale de muzică se formează în jurul vârstei de 15 ani? Orice altceva este doar autoeducație, ce ați ascultat și ce vă plăcea la vârsta aceea, aia e muzica voastră) sau aspirațiile.

Iar aspirațiile mele…pfff. Mulți dintre voi habar nu au ce înseamnă să visezi la ciocolată. Sau la ouă. Sau la carne. Ori pâine caldă, nu chestii uscate, rămase vechi prin depozite.

De asta zic că e greu să vorbești cu mine și să îmi ceri să vorbesc despre libertate. Pentru că majoritatea oamenilor din jurul meu, evident de vârste mai mici, vor vorbi pe aspirațional, despre libertatea de a vizita lumea, de a savura un capucino pe malul Senei, despre tot felul de chestii inspiraționale, care insuflă simțiri de alea bune în piepturi de corporatiști.

Ori eu…am rămas la fel. Eu percep libertatea la modul propriu. Eu vreau să pot spune bancuri politice fără să mă cenzureze cineva. Vreau să pot mânca ciocolată. Vreau să nu existe securitatea aia de care să nu mă tem dacă nu am făcut nimic rău. Vreau ca oamenii să fie liberi și să poată vorbi liber, să poată să scrie liber, să înjure liber și, în general, să existe fără a exista umbra aceea hâdă care a fost asupra vieții mele.

Vedeți, nimic inspirațional, grasul se gândește doar la mâncare și la munca lui, nu îl interesează viitorul. Ba mă interesează. În orice societate trebuie să existe unii ca mine, care să suspecteze întotdeauna ce e rău, pentru ca timpurile acelea să nu se mai întâmple. Pentru copiii mei, pentru copiii lor, cel puțin până la apocalipsa Gretei Thunberg.

Și relația mea de client cu eMAG intră în categoria libertăților de care mă bucur că le am. Libertatea de a alege dintr-un miliard de produse, de exemplu. Sau libertatea de a da înapoi un produs în 30 de zile. Sau libertatea de a suna la service, iar ei să îți trimită curierul, să îți ridice produsul defect și singura ta problemă să fie doar Of, o să fie 3 zile lungi fără telefonul meu.

Gândiți-vă câte mentalități și câte lucruri a schimbat eMAG în România, de la înființare până acum. Gândiți-vă câte magazine mici, cu patroni de butic care descoperiseră internetul existau înainte, câte moduri de operare, câte țepe diverse se dădeau, despre cum fiecare oferea garanție după bunul plac și cum ajungeai să trimiți produse înapoi de țâșpe ori, asta dacă îi era milă de tine patronului de magazinaș online.

Da, eMAG mi-a adus libertatea de a avea un comerț civilizat, cu reguli în favoarea mea, cu servicii pre și post vânzare la nivel competitiv, cu tot ce aș vrea să am în 2019. Și am majoritatea lucrurilor pe care le vreau. E loc de mai bine? Desigur, oriunde e loc de mai bine. Dar, în acest moment, e la ani lumină de orice competiție.