Românii au o problemă deosebită cu morții. Deci, dacă un tip e viu, îl urăsc cu toată pasiunea, fiind un popor învățat cu frica și caracterizat de ură, din cauza nenumăratelor popoare care, la un moment dat, i-au folosit drept sclavi.

Dar în clipa în care respectivul a murit, gata, totul s-a terminat. Despre morți numai bine. Săracu, era un om bun, băutura îl strica. O bătea, dar nu așa de tare. A băgat cuțitul în el, dar nu de tot. Și tot așa, orice fel de jigodie ar fi fost mortul, și-a spălat automat păcatele prin faptul că și-a dat obștescul sfârșit.

Serios, plin internetul de reacții de dezaprobare pentru că ne-am bucurat că a murit drujbla lui dumnezeu, din UDMR. Cam prea dur, cam nasol, nu se face așa ceva, nu te bucuri de moartea unui om etc. Asta deși ăla a fost un mafiot nemernic, care a lăsat tot ce a furat din pădurile țării moștenitorilor. Legal, doar vreo 50 de milioane de euro, așa, ca pentru săraci. Dar brusc, nu mai are niciun fel de păcat, all good, no problem, a fost un om bun, maică.

Nu, nu a fost un om bun, a fost unul din cei ce au parazitat țara și care nu ar fi fost niciodată pedepsit pentru ce a făcut. Singura răzbunare pe care o puteam avea era să ne bucurăm că a murit. Și ne-am bucurat.

Sunt curios câți vor fi cei ce vor clătina trist din cap atunci când va crăpa Iliescu, a făcut și multe lucruri bune, să știți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.