Scris de Dordezbor

Cand se vorbeste despre emigrare, punctele principale de discutie sunt cam urmatoarele:

  • Cati bani trebuie sa ai inainte de a te muta?
  • Cat de greu sa gasesti de munca fara sa vorbesti limba tarii respective?
  • Care e salariul minim/mediu?
  • Cat de greu sa gasesti un apartament de inchirat?
  • Cat o sa te coste chiria?
  • Cum functioneaza birocratia in tara/orasul respectiv?
  • Cum este sistemul educational?
  • Ce fel de ajutoare sociale ofera statul si cum poti aplica?

Toate lucrurile astea sunt extrem de importante cand iei decizia de a emigra, dar mai exista o parte despre care se vorbeste prea putin, spre deloc.

Sa incepem cu inceputul

In vara lui 2017 o companie din Germania m-a contactat pentru ca doreau sa angajeze un Project Manager (non-tech) si mi-au vazut profilul pe LinkedIn. La momentul ala nu imi cautam de munca in mod activ, iar gandul emigrarii era doar undeva vag in mintea mea. Am zis ca macar experienta interviului si tot ar fi interesant, asa ca am acceptat sa avem o discutie. Procesul de recrutare a presupus sa trimit un video raspunzand la niste intrebari, o convorbire telefonica si un interviu de 3 ore in sediul lor. Toate astea s-au intamplat in decurs de 1 luna. Spre finalul lunii Iunie imi depuneam demisia, iar la finalul lui August m-am mutat in Germania. A fost totul extrem de rapid si neasteptat, iar entuziasmul aventurii ce urma sa inceapa nu m-a lasat sa vad altceva decat partile bune.

O sa sar peste partile tehnice ale mutarii si acomodarii (adica raspunsurile la intrebarile de mai sus) si o sa sar peste cum a decurs primul an in Germania. Primele 12 luni intr-o tara noua sunt un amalgam de sentimente, un fel de “De la Extaz la Agonie”. Totu-i minunat si groaznic in acelasi timp, iar din cauza asta oricum nu iti dai seama cand trece timpul. Dar esti sincer fericit si nu ai motive sa te intrebi daca ai luat decizia corecta.

Un an mai tarziu

Dupa ce trece sentimentul de “luna de miere” si te simti acomodat si din ce in ce mai confortabil, incepi sa vezi partea mai putin fabuloasa a tarii, a orasului si a noului sistem in care traiesti. Iar apoi incepe sa iti fie dor! Intai ti se face dor de chestii stupide ca branza de burduf sau cine stie ce tip specific de chips-uri. Esti obosit sa tot deschizi google translate ca sa intelegi ingredientele dintr-un produs. Apoi ai vrea sa te uiti la un film, dar nenoricitii astia dubleaza in limba lor si strica tot. Mai trece ceva timp si te suna prietenii sa te anunte ca urmeaza sa aiba un copil si te intreaba cand mai treci prin tara ca ar vrea sa faca un party si poate reusesti sa ajungi. Apoi ceialalti prieteni buni ai tai se insoara, iar altii fac botez. Si te trezesti in situatia in care trebuie sa alegi intre a merge intr-un concediu cu sotul/sotia undeva unde v-ati dorit mereu sau mergeti in tara ca sa sarbatoriti toate lucrurile minunate care se intampla acolo. Si mergeti in tara pentru ca acolo e familia si acolo sunt toti prietenii. Si te intorci cu inima putin franta pentru ca iti dai seama ca traiesti intre 2 lumi si nu esti niciodata 100% intr-o parte sau alta. Partea asta este grea, dar frumoasa in acelasi timp pentru ca te bucuri ca poti sa ajungi la evenimentele importante si te bucuri ca poti sa pastrezi legatura cu toti oamenii importanti din viata ta.

 

Cand te pocneste realitatea

Partea cea mai grea a emigratului este cand primesti telefonul ala care nu iti aduce vesti bune. Raspunzi la telefon si auzi o voce tremuranda care iti da cea mai groaznica veste: o persoana extrem de draga tie a murit acum cateva ore. Si stai cu telefonul la ureche si nu stii ce sa zici, cum sa zici si toate gandurile ti se amesteca in cap. Inchizi telefonul si incerci sa iti dai seama ce poti face. Te uiti dupa bilete de avion, orice zbor in urmatoarele 2-3 zile te costa de la 1000 euro in sus, simiti cum ametesti si nu poti sa respiri. Iti suni familia inapoi si incerci sa afli cand e inmormantarea, poate sa gasesti o combinatie de zbor ceva mai ok. Ti se spune sa stai linistit unde esti ca asta e viata, nu te da de 7 ori peste cap ca sa ajungi. Toata lumea intelege ca e scump si complicat sa ajungi asa din scurt intr-un orasel mic din Romania la sute de km distanta de un aeroport international.
Te uiti la contul bancar, te mai uiti o data dupa variante de zbor si cedezi. Ramai “acasa” pentru ca e greu sa iti iei liber de la munca, efortul financiar ar fi prea mare si te intrebi daca psihic poti trece prin toate astea.

Revenind la exemplul meu concret, in ultimele 30 de zile am pierdut 3 persoane extrem de dragi din familia mea. Au murit pe rand si pe neasteptate la cate 2 saptamani. In ultimele 30 de zile am primit de 3 ori acel apel care m-a paralizat. Am senzatia ca traiesc un fel de cosmar din care nu reusesc sa ma trezesc.

Nu ne gandim in general la moarte, in special la moartea oamenilor dragi noua. Este firea umana, ne e frica de moarte si nu ne gandim la ea prea mult pentru ca e prea greu. Dar, cand emigrezi, faptul ca nu te-ai gandit niciodata ca oamenii pe care ii iubesti ar putea sa moara curand o sa te pocneasca de 1000 de ori mai rau. Nu esti niciodata pregatit pentru astfel de vesti, psihic si emotional este aproape imposibil sa te pregatesti (chiar daca te astepti), dar te poti pregati financiar sau cu un plan pentru cazuri exceptionale.

Unde voiam sa ajung cu toata povestea asta? Cand va ganditi la emigrare mai puneti-va cateva intrebari in plus, s-ar putea ca pe termen lung sa va ajunge mult mai mult decat va inchipuiti acum.

  • Cat de repede pot ajunge in orasul natal?
  • Cat de scump este sa calatoresc pe neasteptate acasa?
  • Cat de repede pot pune bani de o parte pentru calatorii neprevazute si urgente?
  • Sunt dispus sa renunt la concedii (sau sa am concedii mai scurte) ca sa calatoresc in tara sa imi vad familia si prietenii?
  • Pot familia si prietenii sa calatoreasca si sa vina in vizita la mine?