Niciodată nu am fost vreun admirator al lui Lucian Bute, ca boxer. În primul rând, nu sunt vreun fan al lui Interbox Corp., sau cum se numește firma ce îl reprezintă, care e un fel de Don King, dar cu maniere canadiene. În al 2 lea rând, nu m-au convins niciodată meciurile câștigate de Bute, întotdeauna cu adversari de mâna a 14, necunoscuți, bătrâni sau avizi după 100 000 de euro primă de meci.

Nu îl acuz pe el de ceva, eu chiar cred că el s-a considerat bun și, până la un anumit nivel, chiar a fost bun. Doar că firma ce îl impresariază a creeat o aură în jurul său, pentru a face cât mai mulți bani. Iar aura aceasta s-a risipit la primul boxer adevărat, și anume Froch.

Iar Pascal nu a făcut decât să confirme acest lucru. Că Bute este la nivelul Canadei, nu la nivel mondial. Un boxer bun, dar nu un boxer strălucitor.

Ce m-a deranjat cu adevărat a fost altceva. Și nu mai e nevoie să povestesc eu, pentru că o face Jerome, mult mai elocvent decât aș fi putut eu să o fac.