Merg destul de rar la evenimente. Din diverse motive. Merg întotdeauna la evenimentele lui Cristi, pentru că sunt precum Concertul de Anul Nou de la Viena. Dacă te consideri din „lumea bună„, trebuie să fii acolo.

Prin urmare azi mi-am savurat penultima zi de permis de conducere valabil, stând pe loc din 5 în 5 metri pe spațioasa centură a capitalei, pe drumul spre Crown Plaza, la Digital Marketing Forum, ediția 2014.

Nu am regretat. De ce?
Pentru că, ÎN SFÂRȘIT, oamenii cu putere de decizie din companii și din agenții, nu trepădușii cu KPI, engagement și alte mizerii, au conștientizat că goana după like-uri este o idioțenie și că de fapt, toată munca dusă în Social Media de către companii trebuie să se concretizeze în VÂNZARE.

Au spus-o foarte bine Marius Pahomi de la Conversion Marketing, adică Profitshare și emag.ro și Raluca Kisescu, de la Avon. Raluca Kisescu, spre surprinderea mea, a avut o prezentare foarte foarte bună, la obiect, curată, fără fonfleuri și panseluțe. Avon are 140 000 de distribuitori activi și 1 000 000 de distribuitori înregistrați. Practic, 1 din 19 români vinde sau cumpără Avon. Restul e istorie.

Marius Pahomi a dat-o simplu. Like-ul e un bulshit. Și a venit cu exemple. Procter and Gamble nu are buton de like. Are buton de CUMPĂRĂ. La toate produsele lor. Degeaba îți umfli pagina de like, share și distribuie, dacă tu nu oferi clientului posibilitatea de a cumpăra, orice ai vinde tu. După care mergi la conferințe și te plângi că nu înțelegi de ce clienții nu cumpără online, ci tot la magazinul fizic se duc.

În final, aș vrea să punctez un lucru, pe care probabil bloggerii români nu îl înțeleg.
Când ești blogger oficial al unui eveniment, nu e doar un motiv să te lauzi pe blog Ah, sunt blogger oficial al evenimentului cutare. Ci ai și niște responsabilități.

Trebuie să ții la curent cititorii și restul celor din Social Media cu evenimentul în sine, cu inside stories, să te implici în promovare, inclusiv prin articole pe blog, înainte și, MAI ALES, în timpul conferinței.

Astăzi, la Digital Marketing Forum, la ora 10.30, pe hashtagul oficial al evenimentului erau 4 twitturi, mari și late. 2 de la evensys, organizator, unul de la Cristi Manafu și unul de la un cititor.

Ce făceau bloggerii oficiali ai evenimentului, specialistele social media Sandra Clipea și Anca Duma? E un mister, pentru că în continuare nu s-a văzut nici un fel de mișcare, pe niciunul din canalele social media agreate.

Sfat de viitor.
Să îți scrii la descrierea de pe twitter „pasionată de social media” nu e suficient ca să fii numită expert. Prostiile la locul de muncă merg o dată, de 2 ori, dar după aceea se răspândește vestea și plângi ca Tatiana Moise, că nu te mai angajează nimeni, pentru că ai fost naivă și lejer imbecilă la un moment dat.

A mai scris și el.

Foto: Cristian China-Birta