Am fost în weekend cu niste copii, ocazie cu care ne-am întâlnit și cu stimații colegi de pe chat.
Opinia scurtă despre subiect: frumușel, dar nu aș mai merge.

Dinoparc e mic și cu câțiva dinozauri de plastic, prețul de intrare e extrem de mare, dacă e să îl raportăm la un bilet de intrare la zoo, adică 28 de lei Dino vs 10 lei zoo. Gândiți-vă câte cheltuieli are un zoo și câte are un parc cu niște chestii de plastic. Repet, nu e urât, e simpatic, dar mă așteptam la ceva mult mai mare și mai divers. Ca să înțelegeți, mai mult timp au petrecut copiii la locul de joacă din parc, decât în tot restul turului.

Zoo.
E frumușel, este aerisit, are urși, lei și tigri. Dar ideea de a-i băga după niște gratii relativ groase a fost înălțător de proastă. Pentru că pur și simplu nu poți vedea, poza nimic, din cauza acelor bare. Practic, așa se vedea leul.

bv5

Da, ideea unei grădini aerisite e bună, copiii se simțeau în largul lor, nu ca pe aleile triste de la zoo bucurești. Dar practic principalele atracții erau degeaba, că nu puteau fi văzute.

Și încă ceva.
Prețul biletelor trebuie să fie mai mare. MULT mai mare. Nu se poate ca o atracție cu păpuși de plastic să aibă un preț de 3 ori mai mare decât acolo unde animalele trăiesc, mănâncă, au nevoie de îngrijire, medicație și supraveghere. Vrei să vezi animalele, scoți banul.

Nu, există RDS și Digi Natura

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.