Provin dintr-o familie unde nu au existat niciodata discuții despre problemele tale de copil sau adolescent. Serios, nimic, datoria ta era sa inveti si sa iei note mari, de aia primeai mancare, în rest trebuia să execuți fără să crâcnești. Discuții despre sex? Fiți serioși, sexul era un subiect tabu în orice împrejurare. Fumat?? Dă să îți miros degetele, jap jap, zbang!

Dar acesta nu a fost vreun comportament special. Părinții acelor vremuri nu știau altfel de educație, iar vremurile era îngrozitor de grele, cumva există o scuză pentru asta. Atunci când te lupți zilnic să faci rost de mâncare și produse de strictă necesitate, discuțiile astea sunt prostioare. Serios, știați că hârtia igienică era un lux? Nu de alta, dar incidența cancerelor în zonă arată că plumbul din ziarele acelor vremuri și-a făcut efectul cu vârf și îndesat.

Copiii acelor părinți suntem noi. Și voi, generația următoare. Și trebuie un efort masiv de autoeducare din partea noastră pentru a trece de acele tare îngrozitoare și să încercăm să devenim părinții care ar trebui să fim, în anul 2020.

De asta râd într-un dinte când citesc mizeria aia pe care o propagă parlamentul româniei, că educația sexuală se face în familie. Cum adică în familie? Ca în Vaslui, unde se ia propria fiică sau fiu, se violează, ca să nu o înceapă altul, după care îi dai drumul în viață, pentru că deja știe tot ce e necesar despre asta?

Cât timp populația țării este EMINAMENTE rurală, iar educația la sat este pe principiul eu te fac, eu te omor, prezervativul e păcat, nu ai cum să ceri ACELOr oameni să își educe în vreun fel copiii. Bine, ai cum să ceri, dar nu vei primi nimic, pentru că, în mintea părinților, nu există această educație, este non necesară, educația ți-o faci după ce te măriți, pe pipăitelea, după care mergi la biserică și te spovedești despre păcatul îngrozitor pe care l-ai făcut.

Asta se aplică oricărui alt subiect sensibil. Fumat, droguri, homosexualitate, orice este interzis by default. Să interzici ceva nu este suficient, când e vorba de copii, de tineri. Dimpotrivă, amplifică curiozitatea, iar copiii vor face orice ca să și-o satisfacă.

Fiți inteligenți, nu români. Discutați cu copiii voștri. Explicați-le tot ce vor să știe. TOT. Niciun subiect nu este tabu, atunci când vine vorba de copii. Vreți să ajungă adulți sănătoși, inteligenți? Discutați cu ei, explicați-le ce sunt drogurile, ce este homosexualitatea, ce este sexul. Sunt lucruri cu care se vor confrunta în viață și au nevoie să știe, nu să le fie interzise.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.