Bine, nu e ca și cum ar fi vreo mare pagubă sau ceva, dar

UDMR a depus, luni, la Parlament, un proiect pentru ”transpunerea în legislaţie a prevederilor privind popoarele conlocuitoare din Rezoluţia de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918”. Acesta prevede, între altele, posibilitatea înfiinţării, prin lege, a unor regiuni de dezvoltare separate, iar aceste noi regiuni pot obţine ”un statut de autonomie specială pentru judeţele care aparţin unor regiuni istorice sau în care o minoritate naţională istorică are o proporţie semnificativă”.

Nu vă lăsați păcăliți. Împreună cu campania de pe ZDF, este o lovitură concertată, bazată pe faptul că PSD nu mai are majoritatea în camera deputaților și nu își mai poate salva penalii atât de ușor.

Și, ca idee, se urmează, iarăși, strategia rusă de obținere de concesii. Se aruncă, exploziv, la înaintare, o cerere absurdă, toți proștii se ultragiază până la limita exploziei, după care se revine la sentimente mai bune, gen un liceu maghiar sau vreo folosirea a limbii maghiare prin niște orașe și toată lumea va răsufla ușurată Ei, așa da, mai merge, vezi ce i-am pus la punct pe nemernici?

Chestia asta se întâmplă anual, o execută toate partidele și entitățile publice, iar românii sunt atât de gușteri încât o înghit nemestecată de fiecare dată.

Timpul trece, apa merge, numai Dragnea nu mai trece.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.