Mihai Stoica a primit o suspendare de patru luni şi o amendă de 16.000 de lei. Comisia a penalizat şi cele două cluburi. Dinamo va trebui să plătească 50.000 de lei, iar Steaua a primit o amendă de 10.000 de lei.

Ok, Meme a meritat cu prisosință amenda și tot ce i s-a întâmplat.
Întrebarea care se pune, Daniel Timofte, secundul lui Dinamo, cel care, de față cu martori oculari fizici și electronici, i-a dat cu o sticlă în cap lui Meme, de ce nu a primit nici măcar o palmă peste lăbuțe?

Și vă rog, nu veniți cu mizeria aia cu a fost provocat, pentru că ar însemna că art. 80 c.p e o glumă și toată lumea ar putea ucide pe toată lumea, doar a fost provocată.

În cazul în care nu știți, Daniel Timofte e cel ce ne-a distrus calificarea în 1990. Nu îl anatemizez, ci doar îl identific.