În tinerețurile mele, eram genul de om căruia nu aveai voie să îi spui Nu cred că poți să faci…x. Pentru că era declicul. Trebuia să fac neapărat chestia aia, altfel mă simțeam umilit pe viață, nu aveam liniște și nu mai puteam privi lumea în. Din păcate, multe prostii mi-a adus deficiența asta. Printre multiplele tâmpenii făcute astfel, una dintre ele a fost și fumatul.

Da, exact, am început să fumez din cauza discuției Nu cred că ppoți să tragi în piept fără să tușești. Nu am tușit. Dar m-am apucat de fumat. În ziua respectivă, am fumat vreo 3 țigări, de îmi vâjâia capul.

În fine. Eram la țară, la mătușa maică-mii. Vacanța de clasa a 9 a, imediat după revoluție. Șmecher, înțelegi, aere de bucureștean la greu și cu o mică problemă. Îndrăgostit peste urechi. De o fată. Care întâmplător mi-era vară de gradul 2. Desigur, nu știam exact gradele de rudenie, iar când le-am aflat, mi s-au topit neuronii.

Dar până să aflu, eram pe felie, precum Adrian Ilie. Trilulilu tralala, hai să mergem pe deal să fumăm. Ultimele mele țigări fumate fuseseră la liceu și se concretizaseră într-o durere de cap fantastică și promisiunea că nu voi mai fuma niciodată.

Din păcate, nu poți refuza invitația unei fete, pe deal, la fumat. De unde să știu eu că invitația nu era privată și că mai vin încă vreo 4 colegi din sat, să se înfrupte din farmecele și fumul vară-mii. Câteodată chiar mă întreb ce mai fac băieții aceia, că tare de treabă erau. Macanaki, Bilă, Vali a lu Veioză. Nume de răsunet și mare angajament, dealtfel.

Bun, ajungem noi pe deal, vară-mea scoate un pachet de Amiral, ne dă câte o țigară, noi ne extaziem și începem să fumăm. Amiral Superlong frate, țigări boierești, pentru cei ca noi, pentru care culmea rafinamentului era un RT, în rest BT de la speculanți, Snagov sau Carpathians.

Fumez o țigară, destul de suspicios, având în vedere ultimele amintiri. Pfuu, fericire, nici o chestie, nici o durere de cap, nici o amețeală, ba chiar începuse să îmi placă gustul. Hell yes, ia mai dă una la băiatu’, că azi sparge banca.

Fumez și pe a doua, la fel, mai bârfim, când să cer pe a 3 a, a 3 a nu mai era, că se terminase pachetul. Macanaki scoate un pachet de Snagov, aprind voios, deja eram fumător, ce știți voi.

Nu mai știu câte am fumat, cert e că, la un moment dat, a început să mă ia o lejeră amețeală, cu amorțeli de membre, limbă și alte organe. Deja plecasem la o plimbărică ușoară spre casă, că venea vremea mulsului și băieții aveau treabă. Noi eram fii de intelectuali, nu aveam vaci.

Ajungem pe uliță la casa fetei, greața pe mine cât china. Mi-era frig, mă treceau frisoane, dar nu mă lăsam deloc. Aveam un mojo de apărat.

Și aici vine durerea. Că fata a dat să mă pupe pe obrăjor de la revedere când, deodată, din adâncurile mele vătămate a izbucnit, cu un mare jet, toată greața ce o adunasem în ultimele ore. Greață care s-a oprit pe bietul copil, pe haine, pe față, în păr, în gură…practic, peste tot.

Îmi aduc aminte și acum că aveam în buzunarul de la spate niște hârtie igienică, în cazul în care apăreau vremuri grele și cum încercam, cu acele resurse limitate, să îi iau bucățelele de diverse din păr și cum ea mă privea, cu ochii mari, neștiind ce să facă sau să zică.

Sper ca odată, în această viață, să o reîntâlnesc. Măcar să îmi cer scuze.

Mă gândesc ca într-o dată viitoare să vă povestesc cum am ajuns eu, tot la țară, să realizez că sânii unei fete pot fi mai mari decât toate mâinile tale.

Cu tot cu palme…