spagatul

Ultima oară când am intrat într-o sală de sport de contact a fost acum peste 20 de ani. Făcusem Wu-Shu la RATB, cu Ioana Florin o grămadă de timp, făcusem și ceva competiții și, împreună cu un grup de alți zevzeci, am decis că devenise prea plictisitor pentru noi, aveam nevoie de un sport de contact adevărat, fără protecții, unde să simțim că lovim și suntem loviți. Minte de trepanați, vorba colegului de sporturi de gen, Mirciulică.

Și am ajuns, găsisem, după peregrinări prin diverse săli de sport, o sală a unuia care se autointitula Primul român care aduce arta ninjitsu în românia. Omul, în prima oră de antrenament, se decisese să ne învețe cum să ne apărăm în fața unuia care ne atacă cu un cuțit și care sunt punctele vitale unde putem să îi înfigem cuțitul, după ce îl dezarmăm. A fost dealtfel și ultima oră la care am fost, trepanat eram, dar nu idiot.

De fapt, am divagat.
Ideea era că fi-mea este îndrăgostită de țestoasele ninja și vrea să învețe arte marțiale. Toată ziua se dă tumba peste cap, se agață de toate chestiile și se aruncă, sare de la înălțimi și alte de astea, așa că pe mine m-a convins că asta vrea.

Îl stalkeresc demult, complet anonim, pe Ștefan Lungu și sala sa, cel cu care practic m-am dus în prima zi de wu-shu și care, între timp, a ajuns mare maestru al sportului și multiplu campion mondial la diverse stiluri. Din păcate, sala sa e pe la Șincai, ușor cam departe de mine. Dar, dacă nu găsesc altceva, până la urmă e probabil să ajung la el.

Deci, știți alte săli?