Cetin - Există un cod al bunelor maniere în hypermarketuri şi magazine?

Există un cod al bunelor maniere în hypermarketuri şi magazine?

Bănuiesc că asta nu se învaţă în cei 7 ani de-acasă, dar totuşi, cine îi învaţă pe oameni cum să se comporte la cumpărături?

Aţi încercat vreodată să urcaţi scările rulante din Unirea mai repede decât mersul lor obişnuit? Sunt convins că nu, pentru că oamenii care urcă pe scară deja şi-au cumpărat o parcelă de metal. Stau întinşi pe toată lăţimea scării şi adulmecă în gol. Pentru că aia e TREAPTA LOR şi pe acolo nu trece nimeni. Deşi poate tu te grăbeşti sau poate pur şi simplu nu ai chef să mergi cu viteza scării.

Dacă mergi printre rafturi, e imposibil să nu găseşti un căruţ pus în diagonală, lăsat de o doamnă venerabilă, care caută un model de ceai care nu se mai fabrica incă de pe vremea când la fel de distinsul său soţ presta prin tranşeele de la Don şi Caucaz.

Dar asta e cazul frumos, pentru că poţi avea şansa neasemuită de a da peste vreun domn cu o ceafă impresionant de lată, cărând un lanţ la fel de impresionant la gât, care blochează culoarul cu o ridzipoancă boită şi un plod urât, certându-se pe tema „Balentain sau Beiliz”.

La casă, cel puţin eu, întotdeauna dau peste o tipă care face una din următoarele chestii:

1. Aşteaptă să i se scaneze toate cumpărăturile, după care, tacticoasă, bagă mâna în poşetă, scoate portofelul, numără calmă banii, aşteaptă calmă restul, după care, tot calmă, începe să îşi pună cumpărăturile în sacoşe. Asta în timp ce în spatele ei e o turmă de oameni cu colesterolul în tavan, care e gata să o jupoaie de vie. Dacă i se spune ceva, va întoarce un spate ostentativ şi va continua netulburată.

2. Aşteaptă să i se scaneze toate cumpărăturile, după care, tacticoasă, bagă mâna în poşetă, scoate portofelul, după care scoate bonurile de masă şi începe să le completeze. Tacticos, fără grabă, uşor. Normal, nu îşi ştie CNP-ul, scote buletinul, se uită pe el şi asta la fiecare bon.

3. Scanează totul, după care realizează că a uitat să ia ceva. Şi pleacă. Şi dusă rămâne. Pentru că, gâscă fiind, are minte cât un peştişor auriu şi uită de ce a plecat, apucându-se de tot felul de produse. Se întoarce delicată ca o panseluţă, după 20 de minute, ridicând din umeri mirată „vai, nici nu am realizat când a trecut timpul”.

În tot acest răstimp, tu ce faci, ca rromân neaoş? Te scobeşti în dinţi, în cur, nu neapărat în ordinea asta, enumeri toata gama de înjurături pe care o ştii şi cam atât.
Pentru că tu eşti civilizat şi nu poţi să machiezi toate toantele de la piaţă. Din păcate, pe baza civilizaţiei noastre, prosperă ei, cefele groase neanderthaliene, împreună cu pipiţele sugative ce îi urmează.

Vorba aia, noi să fim sănătoşi, că am mai rămas atât de puţine genii…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest site, cumpără un abonament de 3$

30 comentarii

  1. Eu de fiecare dată când fac shopping de unu` singur prin diferite HYPER marketuri fug ca disperatu` să termin mai repede tocmai că știu ce mă așteaptă la CASĂ. Dacă sunt cu părinții e altă poveste… mă supun cozilor și stresului de gen… ȘI DA, aș fi în stare să omor un om numai din cauza prostiei pe care-o văd mișunând pe acolo

    Thumb up 0
  2. He he, ai deschis o adevarata cutie a Pandorei :) Sa-ti relatez o intamplare din multele pe care le-am avut in legatura cu acest subiect. Acum vreo 2 ani eu si cu jumatatea mea faceam cumparaturile in selgros berceni. Ma asez la coada la casa, prietenul meu realizeaza ca a uitat sa cumpere ceva si dispare pentru vreo 10 minute. In timpul asta, vine o cucoana pe la vreo 50 de ani si se baga in fata mea, fara nici o jena, nimic. Eu raman socata :wtf: dar nu zic nimic, nu-mi place sa fac scandal, desi as fi avut toate motivele. Prietenul meu se intoarce, nu ii spun nimic despre asta. Si acum cireasa de pe tort: ii vine randul tipei la casa si ghici ce? Se intoarce inspre noi si ne spune ca a lasat-o sotul de izbeliste la selgros si ca vai, a plecat cu legitimatia. Daca se poate sa i-o imprumutam ca sa poata sa-si plateasca cumparaturile…. Bineinteles ca i-am imprumutat-o… pentru ca sunt o fraiera. De atunci mi-am promis ca la prima intamplare de genul asta o sa fac un scandal monstru, e singura modalitate de a stopa nesimtirea crasa a unora.

    Thumb up 0
  3. #3

    La casa:
    4. dupa ce i se scaneaza toate produsele, cind scoate banii isi da seama ca nu-i ajung. Asa ca incepe negocierea cu ce lasa, ce ia. Atunci sa vezi distractie. Am prins o tipa din asta care a renuntat la pampers si borcanele cu mincare pt copil, dar si-a pastrat toate maglavaisurile ei. Si tot mai avea nevoie de 5 lei! I-am dat eu si i-am urat drum bun!

    Thumb up 0
  4. #4

    in alte tari (franta adica), daca te mai duci dupa un produs sau alte faze de-astea, iti trece toate produsele intr-un colt, anuleaza tranzactia si gata. cand te intorci, le scaneaza iar. si ar merge si la noi chestia asta, daca nu ar trebui sa vina supraveghetorul de magazin cand trebuie facute anulari. pana vine ala din capatul opus al supermarketului, cu cheia lui speciala de casa pt anulat, se face 2010.
    si am si o poveste proaspata pe tema asta, de acum 3 zile: o tanti si-a amintit la casa ca vrea si eugenii, fix cand trebuia sa plateasca. s-a dus sa caute, deci a asteptat lumea niste minute. s-a intors suparata ca nu gaseste, hotarata ca renunta si la cumparaturile celelalte. spilul era ca tocmai daduse bonuri de masa de vreo 2 milioane, iar casierita pusese stampila supermarketului pe ele, si nu avea cum sa i le dea inapoi. cand am plecat eu de acolo inca se certau, spre groaza cozii de oameni care asteptau la aceeasi casa.

    Thumb up 0
  5. #5

    am dat si eu peste o tipa care a completat jumatate de ora bonuri de masa, cand ia dat vanzatoarea si lu barbacsu un pix, el a refuzat politicos, nu mai zic ca era si ora inchiderii si cand am iesit in parcare mai era numai masina mea! :cuss:

    Thumb up 0
  6. #6

    i digg u, dude

    Thumb up 0
  7. #7

    un „p!zda matii” nu strica in astfel de cazuri… :lol:

    Thumb up 0
  8. @chriscross : Urmat de o fuga si un semn de asta :finger:

    Thumb up 0
  9. Fel si fel de cazuri. Eu ieri am mers in Carrefour, si era un nene care se oprise cu carutul fix in mijlocul drumul, ca sa mearga in partea dreapta a raftului unde se regaseau niste fete care faceau promotii la ceva mezeluri. Si-a lasat nenea carutul frumos „pi şentru”, iar el a a mers agale si linistit sa deguste din „bunataturile” care erau moca.
    M-am umplut de nervi, nu avem pe unde sa trec..asa ca i-am dat frumos carutul langa el..si am trecut. Asteptam sa-mi spuna ceva..dar era preocupat de mancarea moca si frumusetea gagicilor

    Thumb up 0
  10. in viata mea n`am dat peste cazurile relatete de tine. am mai fost si eu cu bonuri de masa necompletate si nu m`am pus sa le completez pentru ca ti le ia si asa, ideea e codul de bare si numele societatii.
    in rest, majoritatea oamenilor isi scot banii din portofel, bonurile sau cardul si sunt pregatiti.
    dar hai, ca sa nu zic numai de bine, ma enerveaza aia care nu estimeaza distanta si te lovesc in fund cu carutul de cumparaturi.

    Thumb up 0
  11. Arhi, ce-i drept, scarile rulante din Unirea sunt si inguste, dar asta nu scuza comportamentul unora :-D

    Thumb up 0
  12. #12

    Eu am observat că unele casiere s-au mai deşteptat un pic: dacă omul a uitat să cumpere ceva, îi cere să plătească pentru ce a luat şi apoi îl lasă să meargă înapoi, iar când acesta se reîntoarce la casă, fără cărucior, normal, casiera îi ia banii şi pe ultimul produs. În tot acest timp încasează clienţii care altfel ar fi trebuit să aştepte până vine uitucul.

    Thumb up 0
  13. Eu nu ii suport pe aia care o lalaie aiurea prin magazin si n-ai loc de ei. La casa, in 90% din cazuri, se nimereste sa fie cineva care a luat un produs fara cod de bare, n-are bani, ceva nu e bine sau orice altceva, dar ii ia un sfert de ora sa plateasca sucul, ciocolata si produsul fara cod de bare.

    Thumb up 0
  14. #14

    maddy, imi pare rau sa te anunt, dar aia care te lovesc peste fund nu gresesc, ci o fac intentionat, pentru ca practic carutul e extensia mainii lor :satansmoking: toti barbatii o fac, la un moment dat :whatever:

    Thumb up 0
  15. #15

    exista un cod al bunelor maniere oriunde, dar nu se respecta. acum cativa ani eram cu consoarta insarcinata la cumparaturi la cora. pe langa faptul ca toata lumea o lovea, de trebuia sa facem slalom sa fim siguri ca ajung intregi amandoi, sunt casele speciale, dar na’ ai loc? nu, fiecare se aseaza la casa dupa bunul plac. si atunci sa nu injuri?

    Thumb up 0
  16. #16

    da de casiere sictirite nu zice nimeni nimic?am patit eu recent:cu vreo 20 de minute inainte de ora inchiderii ajung pe la o casa de marcat de la REAL.produsele mele costau 26 lei intamplarea facea sa am la mine si ceva maruntis(4 lei) de prin masina(care imi zdranganea de ceva vreme pe acolo) evident primit rest tot de la ei!platesc cu 3 hartii de 10 lei si ii pun si aia maruntzi pe tejghea(in total 34lei).deci restul meu, ce aveam(speram) sa-l primesc era de 8lei.de unde!nici nu s-a sinchisit draga si scumpa domnisoara sa numere monedele, mi-o dat rest de la 30, fix 4 lei.am intrebat pai nu puteti sa mi luati pe astia marunti, ca tot de la dvs de la hypermarket i-am primit cu alte ocazii.poate ca o intelegeam ca e complicat sa ii numere, ii e lene sau poate nu stie sa numere asa mult dar raspunsul si evident tonul ei m-a dat pe spate:”pai ce vrei sa mi dea mie inapoi de dimineata la casa”.ok am inghitit in sec.am sigilat cumparaturile(cum se procedeaza), pe urma m-am intors in magazin si am luat ceva fix de banii aia, m-am intors la casiera si i-am platit cu monede, spunandu-i pe un tot frumos sa isi bage toti maruntzii aia in p.zda!
    PS nu mai era nimeni dupa mine la casa deci nu era nicio graba 5 secunde de numarat niste monede.

    Thumb up 0
  17. Mor cand ii vad pe boi ca lasa caruciorul in mijlocul drumului si dupa aia rumega spinoasa problema „sa luam un pet de Albacher sau unul de Burger?”, cu gesturi largi, vorbind tare, de zici ca-s cel putin fiii patronilor de la carfur… Si nu, n-am gasit alta solutie decat impinsul cu carutul meu intr-al lor, insotit de un „pardon”. Rar, cred ca maxim 20%, se simt si spun ei „pardon”, mutandu-si caruciorul. Restul se uita la tine de parca-i injuri de ma-sa.

    Teniescule, imi zici si mie cu ce e vinovat omul ca ia un produs cu cod de bare invalid sau inexistent? O sa mergem prin magazine uitandu-ne atent nu numai la data de expirare a magiunului, dar si la codul de bare. Sa stam sa numaram, sa fie toate barele acolo, ca altfel se supara omu’… Am patit-o eu de vreo 2 ori, luat produs din raft ca toate celelalte, scaneaza, pauza… Baga codul manual, tot pauza, produs inexistent. Am lasat pana la urma produsul la casa, nu-i dadeau de cap. Altadata am luat un angajat de manuta pana la raft, sa-i arat ce nu stia ca are prin magazin, ca aveau asa niste priviri de suspicioase…

    Thumb up 0
  18. „ridzipoancă boită” e cea mai tare expresie auzita in ultimul timp!,desi pare un pleonasm…

    Thumb up 0
  19. În ţările normale este un cod al bunelor maniere peste tot, inclusiv la magazine, la toaletă, la etc. :)) Desigur, în ţările normale… :))

    Thumb up 0
  20. Cerand voie de link: Arhi, tu te plangi de nesimtitii din magazine? Ia uite ce fac vecinii mei in Rahova Land
    http://www.zoonapolitikon.ro/?p=215

    Thumb up 0
  21. Eu nu inteleg de ce mergi la shopping in supermarketuri
    Eu nu am calcat cu anii in asa ceva si nu am murit ..

    Thumb up 0
  22. si mai sunt alea care dupa ce le scaneaza toate produsele, isi dau seama ca n-au destui bani… de unde sa-ti dai seama ca tot ce ai cumparat depaseste cu 100 de lei banii pe care ii ai la tine… „Georgetooooo, vino cu cheia aia sa scot niste produse”. Si da-i si-asteapt-o pe georgeta…. :shiftyeyes:

    Thumb up 0
  23. Mie imi place sa le pun piedica alora care fug spre casa cu produsul uitat pe raft:D muhahha

    Thumb up 0
  24. #24

    Eu la chestia asta am un nume. „Retard hour”. Se manifesta indiferent de ora dar e atunci cand sigur dai de ceva pensioanri care tarasc dupa ei cosul si lovesc tot ce apuca pt. ca nu il controleza sub nici o culoare. Sau alte exemplare intalnite la Retard Hour sunt cele care la sectorul de fructe se ingramadesc unii peste altii cu cosurile de nu mai ai loc sa treci de ei si atunci cand isi cantaresc produsele abandoneaza cosul fix in mijlocul randurilor. Sau stau uimiti si studiaza produse pe care le cunosc deja de parca nu le-ar mai fi vazut niciodata si auzi exclamatii in gura mare „AM GASIT CEREALE AICI!!! AICI!!!” si gesticuleaza frenetic dupa cineva pierdut in multime.

    Am facut cumparaturi in hypermarketuri in Budapesta si Szeged si efectiv stii care sunt romanii in magazin.

    La fel ma dispera o chestie elementara, de bun simt. Romanu’ iese pe la INTRARE fara sa isi bata capul. Daca ii spui ceva se uita stramb si face gat. E ca urcatul in tramvai sau metrou. Toti buluc pe usi mai ceva ca bivolii de la Pamplona.

    Cum ziceam … Retard Hour.

    Thumb up 0
  25. ah, da, apropo de pensionari… Ati observat cum e plin de pensionari si la Billa, si la Kaufland si peste tot… IN WEEKEND? o fi nasol sa-ti faci cumparaturile in cursul saptamanii, pe la pranz asa… cand nu e nici dracu la supermarket/hypermarket/megamarket/gigamarket. Cel mai bine e sa te inghesui cu oamenii care lucreaza in cursul saptamanii si nu-si pot face cumparaturile decat in weekend.
    Ca sa nu mai zic de aia (pensionari, ne-pensionari) care ies la cumparaturi duminica seara… pe la 7 jumate asa. oamenii aia de la case nu-s si ei tot oameni?!

    Thumb up 0
  26. Arhi ai uitat sa spui de tipa care ii sunt scanate toate produsele, vrea sa plateasca cu cardul, cauta cardul, nu gaseste cardul, il gaseste intr-un final, apoi introduce pinul, primeste bonul, il baga in geanta, baga si cardul si apoi, isi baga cele 1000 si 100 de produse in sacose foarte calma, iar tu ce poti face?….o bagi in masa de nspe mii de ori :rant:

    Thumb up 0
  27. #27

    Pfaaaa, Vanda … pensionarii sunt un alt mega subiect de discutie :D

    Thumb up 0
  28. Discutia asta a suscitat numeroase frustrari personale legate de cumparaturile din supermarketuri. Problema mea cea mai mare e ca, de fiecare data cand ajung eu la casa, se intampla ceva fie cu persoana din fata mea, fie cu cel/cea de la casa. Dar de fiecare data. Deja ma duc pregatita psihic pentru asta, iar confirmarea nu intarzie sa apare. Nu incetez insa niciodata sa ma minunez de prostia infinita a poporului mioritic….

    Thumb up 0
  29. #29

    Andra, si noi patim exact la fel, deci nu-ti fa probleme, nu e de la tine. Noi credeam ca avem ghinion pe partea asta, chiar il denumisem ArhiGhinion

    Thumb up 0
  30. poate in magazine online este un cod al bunelor maniere:))

    Thumb up 0