Explicaţia detaliată a pauzei de net

După cum bine ştiu lacrimile voastre care au umplut internetul tot weekendul, sâmbătă şi duminică am fost în pauză de net. Dar nu ştiţi de ce, deci e timpul să vă explic.

Cei de la UPC au vrut să văd cum ar fi viaţa fără internet, pentru a putea aprecia cu adevărat o viteză adevărată de internet. Aşa că ieri, împreună cu alţi A-listeri :mrgreen:, am fost să testăm noul internet de la UPC, Fiber Power, cu viteză de până la 120MBps.

Rezultatul de mai jos e obţinut pe o conexiune pe care o împărţeam cu alţi 5 bloggeri.

Adevărat, viteza de upload nu m-a dat nici pe mine pe spate, mi-ar strica ratia puţin, dar nu e nici chiar jos de tot. Ca să preîntâmpin următoarea întrebare, nu, nu ştiu cum e testul cu altă ţară, nu l-am făcut.

Ce am aflat între timp:

Cu adevărat, înainte UPC făcea un fel de filtrare a traficului, adică browsingul avea prioritate, iar p2p pica pe ultimele locuri, lucru care acum nu se mai face.
Oamenii pun pe primul plan suportul tehnic, existând o echipă de 100 de oameni pentru asta, doar pe Bucureşti. Acesta e probabil un mare atu în faţa RDS-ului, al cărui suport ştim toţi că e jenant de inexistent.
Instalarea se face în maxim o zi de la depunerea cererii, dar există şansa să îl ai chiar în aceeaşi zi.
Un pachet complet TV cu 113 canale, Internet şi telefonie costă vreo 70 de lei. Mai ieftin decât cei 88 pe care îi dau eu la RDS.

Mai multe detalii găsiţi pe site

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

sau în Cont: RO34INGB0000999907997658

92 comentarii

  1. Am UPC de 4 ani si ii injur cam odata pe an :D, din motive puerile ceteodata.

    Thumb up 0
    • Dar nu inteleg pentru ce ar avea nevoie cineva de o asemenea conexiune? Pentru torrenti? Pentru verificat mailul? Pentru urmarit seriale online?

      Thumb up 0
  2. Am folosit UPC vreo 5 ani. Tocmai am renuntat in urma cu 12 luni la internetul lor care, desi teoretic era chiar decent, punea „gat” la descarcare. Degeaba am teoretic o viteza exceptionala, daca imi descarc cu 50-100 „kilo” pe secunda. Ca in cel mai bun caz aveam 300. Sunt pe netul lui tata-miu, „sheruim” deci, si descarc cu 2-3 ‘mega’ fara probleme.

    Altceva decat gatuirea downloadului nu am avut ce sa reprosez celor de la UPC. Am fost in rest multumita.

    Thumb up 0
  3. #4

    mai nene, UPC se pronunta corect IUPISI nu? adica eu asa stiam.

    bon, daca e asa cum zic eu, imi spune si mie cineva de ce operatorii UPC pronunta citez: ‘buna ziua! suntem de la uOPC -pauza cateva secunde timp in care eu am facut dublu atac de cord gandindu-ma de ce naiba suna cei de la OPC la firma si daca e posibil asta – si v-am sunat in legatura cu abonamentul dvoastra bla bla etc ”

    prima oara o tanti, a 2 a oara un nene. si macar de ar pronunta UPECE dar ei nu pronunta uopece 🙂

    Thumb up 0
  4. Desi sunt client rds de nu mai tin minte cand, initiativa upc-ului nu poate decat sa ma bucure. Concurenta e sanatoasa.

    PS: N-am avut nevoie de asistenta tehnica a rds-ului decat in foarte rare ocazii. Sper sa tina norocul 😀

    Thumb up 0
  5. #6

    eu platesc 29 lei internet ( RDS ) + 24 de lei televiziunea ( DOLCE ) – de ambele servi cii sunt foarte multumit? de ce m-as muta la UPC mai ales ca peste cateva luni UPC o sa fie RDS.

    Thumb up 0
  6. Ma uitasem si eu intr-un timp la diverse oferte pentru net iar la UPC era ce cautam. Dar m-a descuraj o mentiune trecuta acolo.

    *Acest produs poate fi cumparat numai impreuna cu un abonament de televiziune de la UPC.

    Pai eu nu vreau tv, vreau doar net.
    Asa ca am mers la altii care nu te obligau sa iti cumperi si alte servicii de la ei.

    Thumb up 0
  7. Chiar daca se practica pe afara reclamele comparative, se vede foarte clar cat de disperat e UPC-ul in raport cu RDS-ul.
    Eu sunt mega multumit de RDS. De fapt, de la un anumit nivel de viteza comparatiile nu isi au rostul.

    UPC-ul pentru mine e o firma „inchisa”. Poate au mai schimbat cate ceva, dar nu cred ca pe viitor pot oferi mai mult si mai bun decat RDS.

    Thumb up 0
  8. #9

    Hai bre Arhi ca nu e chiar asa, numai pachetul ala de 120 Mbps si cel de televiziune cu 113 canale costa 62 de lei fiecare.

    Eu am renuntat la ei inca de anul trecut si n-o sa ma reabonez acum, atata timp cat imi dau astia de acum televiziune digitala, net (up to 100 Mbps) si telefonie fixa. Nu am HD (inca) dar nu e o mare tragedie, si-asa nu prea ma uit la TV si gasesc destule materiale HD pe net.

    De ce am renuntat la ei? Paaaaai… Au fost multe motive, mi-e si jena sa le povestesc, dar cred ca si tu ai fi renuntat dupa ce ti-ar fi inlocuit modemul de 10-15 de ori in decurs de 2-3 luni pentru ca ulterior sa constate ca de vina este zgomotul de pe reteaua lor sau ceva de genul, nu???

    Thumb up 0
    • #10

      Roxana » nope, exista pachet tv+internet si telefon, care costa atat

      Thumb up 0
    • #11

      Degeaba exista un pachet de tv si net la 75 lei, cu 113 canale si internet de 2 megabytes, cand la RDS ai pachet cu tv de 103 canale tv, internet 10 megabytes si minute nelimitate catre RDS, romtelecom si upc cu doar 104 lei. Nu cred ca se poate compara. Acele 10 canale in plus de la UPC sunt niste canale oricum nefrecventate, precum PaprikaTV, Nickleodeon sau mai stiu eu ce. Nu iau apararea RDS, numai ca nu putem posta chestii asa… ca sa facem reclama… fara suparare!

      Thumb up 0
  9. UPC = RDS & RCS. UPC fiind cel cumparat de RDS.

    Thumb up 0
  10. Poate se găseşti şi la noi vreo pensionară care să le taie FiberPower-ul în căutarea de fier vechi. Până una-alta, au cu ce oamenii! 🙂

    Thumb up 0
  11. Mai am cateva luni si termin contractul cu romtelecom… m-am saturat de ei.

    p.s: 70 de lei este ok.

    Thumb up 0
  12. #16

    Lucrez la concurenta asa ca am de comentat:

    fa un test cu externu`, pune al 2 lea rezutat aici, ca s curios:) Am un feeling ca sta undeva la saij` de mega si ca are burst setat undeva pe la 1 minut, ca sa ia ochii.
    In alta ordine de idei, cacum ai zis, uploadu` ala e minuscul. Acasa iau de la ceva firma de cartier care fuge prin RDS si up e sincron cu down. La fel e si NextGen ul. Upc…nu.

    Thumb up 0
    • #17

      RAIDER » nu mai am cum sa fac testul. nu mi-a trecut prin cap sa aleg alt server la speednet

      Thumb up 0
  13. „Acest produs poate fi cumparat numai impreuna cu un abonament de televiziune de la UPC.”

    Pai nu vreau teve. Nu vreau nici telefon.
    Vreau doar internet. Cum n-au doar asta in oferta..primul motiv de „pas”.

    Si evident, costurile nu sunt „doar” 62 de lei. Ca mai vine si TV-ul cu minim 24,8 lei. Iar pentru digital iti mai ia inca 6,2 lei.
    Adica se face 93 de lei. Al doilea motiv de „pas”.

    Thumb up 0
  14. am net de la upc de 1 an. modemul se deconecteaza de 5 ori pe zi si isi revine singur dupa 30-1h.

    a fost echipa de cateva ori… au schimbat modem, nu mai stiu ce, tot asa face.
    daca reziliez terbuie sa platesc restul contractului, adica inca un an.

    Thumb up 0
  15. Sunt curios daca viteza e „in metropolitan” sau „in extern”…

    Thumb up 0
    • #22

      jollyca » ei zic ca nu au metropolitan, ci e viteza normala. nu am inteles exact.

      Thumb up 0
    • #23

      La ce test a dat el mai mult ca sigur ca e in ceea ce s-o numi metropolitan. Depinde cum au ei gandita infrastructura.

      A zis bine cineva aici sa dea un test pe extern, sa incerce un new york sau un londra macar. Si atunci ai sa vezi diferenta si, de altfel, realitatea.

      Thumb up 0
  16. #24

    Şi eu ştiam despre suportul tehnic de la RDS că e de ăl’ mai mare căcat (din multe înjurături adresate operatorilor), dar de ultimele două ori când am sunat, am fost chiar impresionat. Nu numai că au rezolvat problema în aceeaşi zi, dar m-au sunat să mă întrebe dacă merge.

    Cât despre viteză, mi se pare destul de meh. Tot ce e peste 2MB/s mi se pare irelevant.

    Thumb up 0
  17. prietena mea are in Cluj UPC, iar un amic are tot in Cluj RDS, buun. UPC-ul se deconecteaza cand vrea muschiul lui, iar RDS-ul merge struna prin rooter wireless. Eu in Oradea folosesc RDS si cred ca nu mi s-a deconectat anul asta deloc netul si nu exagerez.

    Pe toti din Cluj pe care-i cunosc ar trece pe RDS, dar din nush ce motiv, RDS-ul inca nu e pe anumite strazi gen Mihai Viteazul (zona centrala)

    Thumb up 0
  18. #27

    asa, si zici ca nu mai fac gatuire la p2p 😀 au jurat pe rosu si tu i-ai crezut, ca doar suntem in rromanica:)

    Thumb up 0
    • #28

      Nero » avand in vedere ca e declaratia oficiala a unui reprezentant UPC, ii cred, ca nu mi-a zis tanti de la casierie

      Thumb up 0
  19. #29

    Beneficiez inca de 3 conexiuni: 1 RDS Fiberlink in Pitesti, 1 Romtelecom si 1 UPC Medium in zona Sucevei. Am mai beneficiat de 1 UPC (pachetul maxim) in Braila pentru 1-1,5 ani.
    RDS – Metropolitan = ai spus tot. Baietii de pe torrente, in special de pe trackerele romanesti sunt, in mare majoritate, pe RDS. Cand descarci cu 7-11 MB/s (atentie MB/s nu Mbps) te simti bine.
    UPC – in medie viteze de ordinul 10-15 Mbps ~ 1,2 – 1,7 MB/s. Mai mult chiar n-a mers. Este evidenta diferenta de viteza, cel putin la descarcat.
    Inca o chestie care mi-a placut la RDS – daca trag de pe torrente cu 10 MB/s nu inseamna ca browsingul se duce naibii. Nu stiu cum fac baietii dar metropolitanul e cu a ma-sii, externul e cu treaba lui. La UPC daca am dat High Priority la torrent, mi-a murit linia pentru orice altceva. Cam sucks, tinand cont ca mai descarc diverse chestii pentru fii-mea si nu mi-e jena sa spun.

    UPC deocamdata incearca sa recupereze, nu zic nu. Dar oricum mai are de lucru.
    Oricum, daca nu ma insel, RDS parca a fost primul ISP romanesc care s-a intepat prin 2 magistrale de fibra pan` la Frankfurt. Daca gresesc, corectati-ma, m-as bucura sa aflu lucruri noi si sa ma lamuresc mai clar.

    Despre Romtelecom nu vorbesc: infrastructura este destul de batrana iar metehnele comuniste inca exista la greu. L-am pus pe taica-meu sa semneze contract si a asteptat ca prostul 1 luna. A trebuit sa dau telefon la un tip smecher din Galati (pe tot ceea ce tine de Romtelecom), a dat omul niste telefoane unde a trebuit si abia atunci s-au miscat apele. Q.E.D.

    Si oricum, UPC nu va fi cumparat de RDS. Nu intru in detalii.

    Thumb up 0
  20. Sper ca noile modemuri Cisco sa isi faca treaba mai bine pentru ca cele vechi erau foarte slabe .

    RDS = TV extra + Net 100Mbps + stick net mobil = 71 lei
    UPC = TV familia + Net 60 Mbps = 87 lei

    Intradevar este o oferta la 70 lei dar cu netul de 20 Mbps si atentie ca preturile UPC NU INCLUD TVA .

    La UPC abonamentul de 20 Mbps costa 31 de lei la RDS abonamentul de 50 Mbps costa 29 lei .

    Arhi ar fi corect sa compari cele 2 abonamente cu valori asemanatoare si ambele cu taxele incluse .

    Thumb up 0
    • #31

      Stefan J. » eu am scris exact ce mi s-a transmis, pentru ca si eu am ridicat exact aceeasi problema.

      Thumb up 0
  21. Nu as pune internet de la UPC nici daca ar oferi 1gbps tot la pretu ala. Cand ti-e lene lumea mai draga, se desincronizeaza modemul, pot sa-si bage in * lita si docsis v.9999.
    Retelele de cartier cu angajati pustani mi se par cu o clasa inainte la suportul tehnic si calitatea retelei decat upc.
    Este 120mbps extern, dar traficul cu anumiti isp .ro se realizeaza prin metro, ce rost are sa treaca prin zeci de noduri cand poate sa se duca direct. Partea nasoala e ca stau prost cu interconectarile fata de RTC (si Nextgen implicit) de exemplu care au peering cu toti si port 10gbps in interlan.

    Thumb up 0
  22. nu v-ati prins ca articolul a fost unul „platit” ?

    Thumb up 0
    • dude, chiar nu conteaza daca e platit sau nu, ideea e sa se prezinte datele cat mai corect fata de cititor. El a facut-o cum i s-a spus oficial, ca poate treaba sta putin diferit, e altceva, dar faptul ca e platit nu e un argument, grow up people!

      Thumb up 0
  23. Pana si unele curve au principii mai sanatoase decat unii bloggeri …

    In fine Upc nu ma tentat niciodata is magari
    Nu ca RDS nu ar fi tot niste jeguri …

    Si sunt curios … aceasta mega oferta o fi in toata tara ? eu ma indoiesc …

    Thumb up 0
    • Oferta valabila in orasele
      Bucuresti, Buzau, Constanta, Braila, Galati, Roman, Focsani, Timisoara, Deva, Curtea de Arges, Ploiesti, Cluj Napoca si Iasi

      Thumb up 0
  24. Oricât i-aș înjura eu pe ăia de la RDS tot nu au momentan concurență la nivelul lor. Singura alternativă mai ieftină și cu aceeași viteza teoretică e o firmă mai de cartier. Uploadul ăla de 4Mbps e urât de tot. Și prețurile sunt ușor mai mari. Nu știu cum sunt pe partea de suport tehnic, aici chiar ar conta să facă cumva diferența. Și nu știu cât de stabile sunt serviciile lor. Și la asta m-aș băga să testez o lună or so.
    Cu prețurile măcar la nivelul RDS-ului ar putea mușca serios din felia lor dacă n-ar mai face blaturi cu zonele de influență. Păcat, chiar ar fi bună o concurență zdravănă la noi pe domeniile astea. Internet și cablu tv.

    Thumb up 0
  25. #38
  26. Eu am abonament de net la UPC de vreo 5 ani, cu tot cu televiziune si telefon si ma costa undeva la 80 de ron pe luna. Au avut un moment in care „gatuiau” viteza pentru p2p, dar intre timp si-au revenit si descarc mai repede decat pot sa ma uit in client si sa dau save. Si asta cu un abonament mediu, in nici un caz viteza cu galeata.
    In ceea ce priveste suportul tehnic, cred ca nu i-a f*tut cineva la cap mai mult ca mine din cauza modemului care la pana de curent sau la o simpla scoatere din priza refuza sa imi mai dea net. Au rezolvat problema asta intre timp, dar pana cand s-a rezolvat definitiv au trimis echipe pe la mine sa verifice care e treaba, si fara sa ma rog de ei. Iar atunci cand pica UPC cu totul, de la tv la net si telefon nu cred ca am stat mai mult de 2 ore fara vreunul dintre servicii.
    Mi-ar parea rau sa ii inhate amaratii de la RDS cu serviciile lor de toata jena si internetul de melc pe tocuri. L-am testat, merge prost, torrents si browsing in acelasi timp e deja ceva high end pentru RDS. Nu mai zic sa incerci sa te uiti la un live streaming in timpul asta. La UPC nu am avut problema asta.

    Thumb up 0
  27. Chestia e ca arata foarte bine viteza … eu am Tv de la UPC … pacat ca nu au acoperire cu fibra si in zona mea pentru ca ar fi o alegere mai buna fata de Click-net

    Apropo , ca am vazut ca va pricepeti , in momentul de fata am 2 pc`uri si 3 laptopuri de ce atunci cand descarc ceva , pe unele in gatuie browerul si pe a ltele nu ?

    Thumb up 0
  28. Oricum degeaba oferta avand in vedere ca aproape fiecare cartier este monopolizat de unul din cei 2.Cred ca pachetul ‘ideal’ ar fi telefonie si internet de la RDS si televizune de la UPC.

    Thumb up 0
  29. UPC este o bataie de joc. Are niste limite la upload foarte mici, chiar de neam prost as putea spune, si din pacate e mai scump decat ce ofera RDS.

    Nu stiu exact cum a fost experianta ta cu RDS da io’s client multumit. Nu mi-a mers internetul, in cateva ore au venit niste oameni sa umble la cutia de pe scara si l-au reparat, . Da, au maimute la suport care stiu doar „Windows” si daca ai vre-un router prin casa iti dau cu flit, da nici nu mi-au zis in contract ca imi ofera suport pentru orice. In 3 ani de zile am sunat de 3-4 ori la suport ca se mai ardea cate un alimentator la switch-ul din bloc 🙂

    Singurul lucru care ma deranjeaza e ca nu tot timpul vin facturile si din cand in cand asa se intampla sa mai fiu restant din cauza lor. dar nu pun penalizari, ceea ce e un trade off sa zicem oki doki.

    Vad ca ai incurcat putin borcanele, internetul pe CATV pana la 120Mbps si maxim 4-7 Mbps upload costa 50RON fara TVA, cel mai tare abonament la TV costa si ala 50 de RON tot fara TVA. Avand in vedere faptul ca’s persoana fizica si nu pot sa-mi deduc TVA-ul, ajungem la frumoasa suma de 124RON/luna pentru Internet si TV versus de cei ~ 80RON luna cu tot cu TVA de la RDS.

    Fii si tu dragut si inainte sa pulici posturi platite verifica realitatea. Nu strica.

    Thumb up 0
    • #43

      sin » fii tu dragut inainte de a spune tampenii, sa citesti comentariile.

      Thumb up 0
  30. Arhi, pe ERDEESH am citeza de download putin mai mica adica vreo 98Mb/s dar pe upload am 10Mb/s si legatura mea este vazita la speedtest ca fiind GRADE A- faster than 82% of RO,
    Iar cand eram la MADNET aveam download 99-100Mb/s iar upload undeva la 50 Mb.
    Deci UPC vrea doar sa isi spele din pacatele tineretii! Ai intrebat pe cineva cum merge telefonia de la UPC? Iti spun eu ca are mama: merge ca fânul!

    Thumb up 0
  31. #45

    your internet is bullshit
    http://speedtest.net/result/1217450852.png

    Thumb up 0
  32. #47

    eu am Madnet:
    abonament de 45RON

    Thumb up 0
  33. #49

    Iar reclama la UPC, fratele meu urat si gras? Ce pana mea e asta? Esti un fel de Teo care uraste incultura si cocalarii dar invita manelisti in emisiune ca, deh, kilogramele alea se sustin cu rating?

    Thumb up 0
  34. Arhi uite-te la locul 3 , asta da viteza O_o , oare cat plateste abonamentul ?

    http://www.speedtest.net/wave/4e89671f84c3ec67?a=i

    Thumb up 0
  35. #51

    Baieti si fete, calmati-va cu vrajeala aia de speedtest, niciodata niciodata testele alea nu vor fi concludente sau constante (repetati-le de cateva ori pe zi si o sa vedeti de fiecare data alte rezultate ptr. ca NU sunt repere acceptabile). Daca vreti sa faceti un test concludent si relevant, folositi un iperf/jperf sau (mai accesibil) un server de FTP + un client de FTP + un DU Meter (eventual).

    Apoi zicea cineva ca UPC nu va fi dat RDS-ului, ca stie el … super, atunci tin sa-l informez ca stie prost, atata timp cat un director al UPC confirma ca vanzarea este pe vine… Dar in fine, viitorul va confirma ca se inseala 🙂

    PS: UPC-ul (ca si RDS-ul) nu sunt membri Ronix, asadar se bazeaza foarte mult pe peering-uri private. Daca analizam un pic traficul din Ro (mai ales cel P2P) observam ca mare parte din el se face via RDS&friends, asadar daca UPC n-are un peering solid cu RDS-ul faptul ca tu ai 120Mbps spre un server oarecare nu inseamna ca ai si banda buna per total, si de pe torrente tragi tot cu 1MBps maxim 🙂

    Thumb up 0
  36. da, bre, da’ la upece nu vezi liga lu’ m(u)itica 😀

    Thumb up 0
  37. #53

    Mai este o chestie la fibre de care am uitat si se uita in general sa se mentioneze. Presupui ca ai fibra pana in scara blocului. Dar ce te faci daca fibra aia iti vine intr-un MC care se duce intr-un amarat de switch vai de capul lui si cablurile sunt niste utp-uri obosite? Nu rade, am intalnit cazuri de astea. Practic toata scara statea intr-un 100 Mbps maxim si fibra aia era asa… cu numele.

    Thumb up 0
  38. #54

    Departamentul de marketing de la UPC ar trebui sa-si revizuiasca strategia.
    Mi se pare o greseala grava sa te lauzi cu preturi convenabile si apoi sa fortezi o comparatie cu un rival care are tarife mult mai mici.

    Thumb up 0
  39. Pana in gigabit metro si pana in 100 in extern, 55 LEI : http://www.speedtest.net/result/1241415349.png http://www.speedtest.net/result/1241427077.png

    @arhi „ei zic ca nu au metropolitan, ci e viteza normala. nu am inteles exact.” La ei nu exista conceptul de metro/extern. Exista internet si atat.

    Thumb up 0
  40. Cu 70 de lei am de la RCS-RDS asa: cablu tv (pachet baza), internet fix si mobil, telefon fix si mobil. Internetul fix functioneaza ireprosabil, cel mobil are acoperire doar in Bucuresti si orasele mari, dar acolo cu viteze bune. Telefonul fix si cel mobil sunt average. Nu ma dau pe spate, dar nici nu le folosesc mult. Ideea e ca in banii astia nu vine nici o firma cu nimic spectaculos. La ClickNet si UPC abia m-as incadra la un tv+net.

    Thumb up 0
  41. RDS Fiberlink (39 Lei) + TV digital extra HD (32 Lei + 10 Lei receiver) + Telefonie fixa + Digi mobil + Internet mobil (stick) = 81 Lei
    http://www.speedtest.net/result/1241483420.png

    Thumb up 0
  42. #58

    cred ca nici unul dintre voi nu s-a gandit la principala problema, si anume aceea ca hdd sunt limitate in scriere, de aceea o viteza mai mare de 50 mb/s devine o povara pentru hdd-uri, ducand la decesul prematur al acestora…hdd-urile care au viteza de scriere mai mare de 100 sunt foarte scumpe

    Thumb up 0
  43. @bubu – HDD Sata 3 ajung pana la 6 Gbps dar nu asta conteaza vezi ca faci comfuzie , este o diferenta foarte mare intre Mbps si MBps .

    Thumb up 0
    • #60

      O sa ai tu 6 Gbps (adica asa vreo 700-720 MB/s) in vise. Ar trebui sa ai uber sistem si e cam greu cand vezi cat costa o placa de baza mai PRO plus restul (proc, ram)si oricum intotdeauna va interveni si altceva care va ingreuna sistemul si iti va cobori dramatic viteza. Realitatea este cam asta: un 150-200 MB/s e mai mult decat suficient si nu am auzit de cazuri in care sa fie depasite vitezele astea (exceptand companii sau maniaci cu prea multi bani si prea mult timp liber la dispozitie).
      Singura chestie la care te-ar satisface o conexiune de 10-12 MB/s (~100 Mbps) este descarcarea HD-urilor/Blu-Ray-urilor. In rest chiar nu vad problema: iei un DVD in cateva minute, da-o-ncolo ca poti sa astepti cat de-o gura de cafea.

      Thumb up 0
    • @Cristi – daca ai fi citit ce am spus intelegeai : –

      1. Ma refeream la bubu care a spus ca hdd se chinuie mai mult de 50MB/s
      2. I-am spus ca face o grava confuzie pentru ca acea conexiune este de 120Mbps asa ca in cel mai bun caz probabil ca o sa traga ceva cu 13MB/s .

      Daca ai fi citit mai sus ai fi observat ca nu sunt pro UPC si chiar sunt extrem de multumit de conexiunea mea RDS care imi ofera tot ce vreau si care intr-un an a picat o singura data pentru 25-30 min .

      Thumb up 0
  44. au venit si pe la mine cu o oferta interesanta… 70 de lei, cum spui si tu, dar nu stiu ce sa zic. RDS-ul batea tot pana mai ieri, acum merge ca dracu, cel putin la mine pe zona… Sa nu fie asa decat la inceput.

    Thumb up 0
  45. In tarile civilizate, cu internet garantat prin constitutie cum e Finlanda de ex, o conexiune 100/10 Mpbs costa 45 eur/luna iar voi aveti o problema ca este cu sau fara tva ori ca dincolo e cu 5 lei mai ieftin? Probabil avem cel mai ieftin internet din lume, cam ce pretentii putem avea la banii astia?

    @Andrei M.
    E mai greu cu RDS in Cj din acelasi motiv pt care e mai greu cu UPC in Oradea

    Thumb up 0
  46. @ACM – Logic ca nu este vorba de 10 lei in plus sau in minus , este vorba de principiu , ca sau injosit sa foloseasca o reclama mincionoasa , pentru asta nu ii scuza nimic , ca sa iasa ei cum trebuie au comparat preturile fara tva si cu un abonament de 5 ORI MAI MIC !

    Thumb up 0
  47. Ca sa nu existe nici o confuzie ma refeream la cei de la UPC , nu am nici o treaba cu bloggeri care au participat la campania lor .

    Thumb up 0
  48. http://www.speedtest.net/result/1241591426.png
    Net+TV+telefonie – 69 lei…
    Cifrele vorbesc de la sine…

    Thumb up 0
  49. #69

    A mea e mai mare ca a ta! Pacat ca se impart toate la 8. Ca nu prea se face diferenta intre Mbps* si MB**/s. 8 Mbps = 1MB/s. O mica mare diferenta.

    50Mbps la rds apare intr-un grafic ca 50Mbps si in link-ul cu poza ca 50Mb/s si diferenta e folosita sa insele ochiul nestiutor care crede ca e mega ala de hard-disk. Si in real cand am peering ajunge la 5.5MB/s si nu la 6.25MB/s teoretica.

    Mb = megabits
    MB = megabytes
    1 byte = 8 bits

    O dau in mintea copiilor la ora asta.
    http://xkcd.com/386/

    Thumb up 0
  50. #70

    ai uitat sa mentionezi ca cei 70 de lei sunt fara TVA si de fapt ajung la vreo 87, iar la acel pachet viteza de download e pana la 20 MB/s. Acum nu vreau sa fiu carcotasa, si nici nu zic ca RDS ar fi mai buni, nici pe departe, doar completam cu niste informatii

    Thumb up 0
  51. #71

    Pentru 20 Mpbs in plus nu merita diferanta de 18 ron, mai ales ca viteza de upload e absolut penibila.
    E clar ca RDS-ul are probleme cu suportul, dar mie in 6 ani nu mi-a picat decat de 3 ori netul, iar baietii de la tehnic au venit a 2-a zi.

    Vorba lui Claudiu, se citeste disperarea pe „faţa” UPC-ului.

    Thumb up 0
  52. #72

    Abia acum am vazut reclama:
    „Super viteze la download, ca sa te uiti la meciurile de fotbal in direct”

    :))) „La fotbal in direct”, ca deh, pt stream-ul live doar viteza de download conteaza, asa stiu specialistii de la UPC.
    Atat hiperbolizeaza viteza lor, de ca si cum ar fi dubla sau tripla comparativ cu concurenta.

    Thumb up 0
  53. Foarte buna oferta, dar din pacate nu este valabila in toate orasele, cat despre concurenta sper sa ii „bata” pe cei de la ierdees!

    Thumb up 0
  54. Și eu sunt abonat la RDS, dar nu mă pot plânge de servicii. Având cel mai mare abonament la internet fix, am primit acel stick cu 7.2mb/s gratuit, și ajută în deplasări. Mulțumim oricum pentru alternativă.

    Thumb up 0
  55. #75

    C’mon Arhi ,te respect prea mult,da-o incolo…

    Thumb up 0
  56. #76

    Imi plac oamenii ca @bubu care vin sa ne explice cat de prosti suntem toti, insa el habar nu are care este diferenta intre MB si Mb

    Thumb up 0
  57. si pentru ca pingback-ul n-a ajuns pana aici, sa va arat exemplu de calitate a serviciilor si echipamentelor oferite de upc – http://wp.me/p1rncF-1LK 🙂

    Thumb up 0
  58. #78

    Nu mai dat ma teste pe servere aflate in urmatorul bloc. Daca va tin testiculele (na ca m-am exprimat academic) dati test la servere de peste ocean si vorbim atunci.

    Thumb up 0
  59. In rest, nu stiu cat de real e widgetul UPC din dreapta:
    Ai 8% din viteza lui Arhi.

    iar pe speedtest trec lejeer de 20Mbs.
    conexiune de fibra impartita la vreo 8 calculatoare.

    eu zic sa le dai inapoi banii la astia de la UPC.

    Thumb up 0
  60. #81

    NEVER but N.E.V.E.R use UPC again. Pot sa mi-l dea si gratis.
    Asa cum a ramas stabilit cad am refuzat oferta lor: Un contract in care eu ma oblig sa platesc minim 2 ani oricat scumpesc ei iar ei au dreptul sa scumpasca oricat nu functioneaza. Cel putin pentru mine.

    Si cei 100 de „specialisti” UPC pot sa citeasca saga asta ca sa vada la ce companie lucreaza.
    http://viataegreadartrece.blogspot.com/search/label/UPC

    Thumb up 0
  61. Da ce va grabiti ma atat? Farmville merge si pe dial up ffs.

    Thumb up 0
  62. Pentru un net pentru care noi platim ~30Lei, firmele de net platesc vreo 3Lei.

    Thumb up 0
  63. #84

    arhi, nu stiu de ce dar eu am impresia ca tu ai facut testu cu serveru care era in incaperea cealalta 🙂

    Thumb up 0
  64. #86

    Mircea » prietene, esti pur si simplu prost. e vb de viteza lui arhi de la testul facut cu echipamentul UPC. despre restul, esti doar un alt retard cu parinti plecati

    Thumb up 0
  65. De ce n-au venit cu oferta asta inainte sa ma mut la RDS, adica acum doua luni?

    Pana nu expira contractul RDS, nu ma pot intoarce. Pacat…

    Thumb up 0
  66. #88

    cu 22 lei pe luna cu TVA am 75% din viteza lui Arhi :))

    Thumb up 0
  67. Eu am lucrat la relatii cu clientii UPC si stiu un singur lucru: nu ma voi abona niciodata la ei :))

    Thumb up 0
  68. Eu am de la Orange Romania si merge prost!

    Thumb up 0
  69. Sall, am 2% din viteza ta 😀

    Thumb up 0
  70. Nenea Arhi…
    Inteleg ca tu primesti o suma de bani pentru reclama care o tii pentru UPC.
    Dar macar acel speed test de ce nu functioneaza corect?
    PS: Mircea are dreptate.

    Thumb up 0