asigurari

Din cele peste 12 milioane de poliţe încheiate în România, doar 17% sunt asigurări de viaţă

Acum vreo 10 ani, cunoșteam o familie, oameni fini, care aveau amândoi asigurări de viață la o cunoscută firmă de asigurări din românia. Plăteau exact 270 de lei amândoi. Lunar. O poliță cu ceva răscumpărare după o perioadă de nu știu câți ani.

Când au răscumpărat-o, au luat aproximativ 60% din valoarea banilor plătiți acolo. Desigur, grosso-modo, din amintirile mele, e posibil să fie chiar mai puțin.

Sincer să fiu, nu înțeleg cum m-ar avantaja o asigurare de viață.
Deci eu plătesc o sumă lunară și, dacă crăp, familia mea primește o sumă forfetară în valoare de X.

Desigur, dacă nu mă sinucid. Desigur, dacă nu cumva tipul de moarte prin care am trecut nu e trecut cu litere mici mici mici în contract la nedespăgubiri. Sau dacă agentul din ziua respectivă nu are chef sau și-a depășit planul lunar de plăți și atunci urmașii mei trebuie să se judece cu avocații firmei de asigurări. Sau dacă firma nu intră în insolvență. Sau dă faliment. Sau pur și simplu.

O grămadă de sau-uri și incertitudini pentru mine, nici o incertitudine pentru firma de asigurări. Doar cash în cont în fiecare lună.

Prin urmare nu, nu sunt adeptul asigurărilor de viață. Da, desigur, de locuință, de bunuri, CASCO pentru masina și orice alte shituri, fără probleme. Dar nu de viață.

Pe mormântul meu să îmi puneți sticle de Ben Nevis.