Cum facem să îl reabilităm pe Victor Ponta?

În ultimul an, Ponta s-a agitat masiv ca să apară drept soluție la Dragnea. A preluat puțin și guvernarea, a dat comunicate, a vorbit ici și colo despre moștenirea psd și cum nu trebuie să ne batem joc de ea și tot așa. Încet, a devenit tot mai simpatic pentru majoritatea, pentru că Uite, băi, totuși, Ponta e Ponta și dacă el zice, însemnă că da, situația e albastră.

Problema e că s-au cam terminat subiectele și nu prea ai pe ce să mai pedalezi, după ce le-ai zis-o tuturor foștilor și viitorilor colegi de partid și era nevoie de ceva material proaspăt, care să meargă și la masa de votanți care sunt de partea cealaltă a barierei de 100 de puncte IQ.

Și, complet surprinzător, după foarte multe discuții, „a acceptat” propunerea lui Cosmin Nedelcu, cunoscut sub numele de scenă de Micuțu, să i se pregătească un roast. Dacă nu știți ce e un roast, căutați pe youtube. E un eveniment unde cunoscuți sau mai puțin cunoscuți, umoriști sau mai puțin umoriști, vin și își bat joc de piesa centrală a evenimentului, pedalând pe greșelile din viața sa și alegerile sale. La final, respectivul vine și le face, la rândul său, un roast fiecăruia din cei ce au vorbit și totul se încheie badumtss.

Problema e că, de fapt, un roast are rolul de a-l transforma pe erou în personajul simpatic, în ochii publicului. Uite, cum stă el și acceptă să îl înjure toată lumea și mai și râde, da, da, e un om deosebit, cu siguranță. Iar, la final, să nu uităm că EL are ultimul cuvânt și le răspunde tuturor. Iar asta este decisivă pentru imaginea pe care o lasă. După care promo msiv pe youtube, niște bani dați televiziunilor să îl prezinte și uite cum trece Victoraș pragul electoral.

Mi se pare cea mai perversă mișcare politică pe care o putea face Ponta. Nu merg până la a insinua că l-a plătit pe Nedelcu să facă spălarea asta publică, cred că a fost o mișcare gândită din timp și atent analizată, care are un timing perfect. Și la care oamenii chiar nu sesizează că sunt manipulați în cel mai obscen mod.

De fapt, Victor Ponta nu are nevoie de roast (friptură, în engleză), pentru că a prăjit, la propriu, 64 de oameni la Colectiv.
Știți care ar fi, de fapt, roastul perfect pentru Ponta?
64 de cupluri de părinți care să vină la microfon și să îl arate cu degetul, în timp ce îi spun MI-AI UCIS COPILUL.

Da, acela ar fi roastul potrivit pentru Ponta. În rest, glumițele astea de căcat, servite din timp, sunt doar niște mizerii care își bat joc de niște amintiri care încă sunt extrem de proaspete pentru toată lumea.

Gabriela Firea vrea să închidă acest site.

Poți contribui la eforturile mele cu un abonament de 3 USD

sau în Cont: RO34INGB0000999907997658

57 comentarii

  1. #1

    ponta zici că e’n opoziție de ani de zile
    a bălăcărit troaca numită psd în care a fost și el și acum inventează tot felu’ de câcaturi pentru a se băga în seamă
    și rahatu’ ăsta a fost la un pas să fie președintele rromâniei
    MUIEPSD!

    Thumb up 22
    • Evident, e varianta de avarie a PSD dacă nu le ies căcaturile cu justiția și pierd alegeri.

      Thumb up 12
    • #3

      eu cred că psd se descotorosește de cei care critică, cum ar fi ivan, zgonea
      ponta ar vrea el să fie șefu’ psd, dar nu mai pupă
      nu’i zicea pinta lu’ băsescu că nimeni nu e de neînlocuit?
      e rându’ lui să fie înlocuit

      Thumb up 0
    • Da, cum nici Oprescu nu era in PSD.

      Thumb up 6
  2. Păi cu banii câștigați din stand-up-ul românesc e greuț să trăiești dacă ai principii și coloană vertebrală. Așa că nah, de ce să nu pișcoteze și ei ceva ?

    Thumb up 21
  3. #6

    Cum adică 64 de cupluri de părinți ? Numai familiile tradiționale au copii ?
    Te-au plătit retrograzii ăia de la Skoda și pe tine ?

    Thumb up 14
  4. Dpmdv la Colectiv au fost ucisi de un sistem de coruptie care a „mancat” toate protectiile anti-incendiu care trebuia sa-i protejeze.

    Thumb up 15
    • #10

      Asta in prima faza. Apoi sunt cei care au murit in spitale pentru ca guvernul Ponta da asigurari ca avem tot ce ne trebuie si ca ju avem nevoie de ajutor extern.

      Thumb up 23
    • #11

      Sa nu uitam numele NICOLAE BANICIOIU.. kkt-ul cu ochelari care dadea asigurari ca victimele sunt tratate ca in Germania. Acum se da mare razboinic. E invitat inclusiv la Realitatea Tv, impreuna cu gropara invatamantului romanesc sa dea lectii de morala.

      Thumb up 20
    • #12

      Dpmdv cei de la Colectiv au murit pentru ca Romania.
      De la inspectorii care închid ochii, la patronii indolenți la angajați nepregătiți pentru astfel de evenimente și fără lipsa de educație, la intervențiile stângace ale ambulantelor pana la salvatorul României Arafat. Putem sa facem un șir extrem de lung pana ajungem la Ponta. Again, mizerie pe străzi nu e pe tru ca arunca politicienii, mașini pe trotuar sau pe a doua banda nu sunt pentru ca le parchează politicienii, etc. Problema e complexa și vina o au absolut toți cei implicați prin nepregătire și lipsa de reacție sau previziune.

      Thumb up 33
  5. nu sunt fan ponta… dar ca om politic dupa colectiv a facut ceea ce orice om politic trebuie sa faca si-a asumat si si-a dat demisia. cumva a platit pentru situatie… evident nu ii incalzeste cu nimic pe parintii acelor tineri dar asumarea a fost.

    dar spre deosebire de multi alti politicieni are coloana vertebrala cartilaginoasa… nu mucus.

    Thumb up 28
    • #14

      da, ca si-a dat demisia asa, ca a considerat corect. nu in urma faptului ca a iesit lumea in strada

      Thumb up 30
    • #15

      cam ca piedone

    • #16

      pontescu despre Colectiv: ”Știam că cei care doreau schimbarea Guvernului erau dispuși și la figurat, și la propriu să calce pe cadavre”. Asa asumare…

      Thumb up 14
    • lumea are tendita sa fie prosti.

      Thumb up 16
    • #18

      ala si-a dat demisia ca sa supapa. una e sa vezi mii de oameni furiosi pentru ca coruptie si alta e sa vezi mii de oameni furiosi pentru ca cineva le-a omorat un apropiat. in varianta a doua se poate lasa cu linsaj.

      Thumb up 3
  6. #19

    Atunci cand se face un ‘roast’ cu un politician care si-a prezentat demisia in urma unei tragedii in care oamenii au ars la propiu.

    Este cel putin de prost-gust. Asta ca sa fiu fin.

    Thumb up 40
  7. #20

    Si asa o sa mai castige inca o data psd-ul alegerile dar noi o sa fim fericiti fiindca nu a castigat dragnea…

    Thumb up 17
  8. #21

    Trump a avut noroc dupa un roast de genul

    Thumb up 2
  9. #22

    Sursa?

    Thumb up 0
  10. #24

    Enervant de scurta memoria oamenilor.

    Thumb up 8
    • #25

      Nici măcar nu mai are legătură cu memoria scurtă. E pur şi simplu indiferenţă maximă, iar dacă lor le place ce a făcut sau zis cineva fix în momentul ăla, pur şi simplu restul (istoria) nu contează! Aşa a câştigat psd-ul de 30 de ani!

      Thumb up 5
  11. #26

    Nu

    Thumb up 0
  12. #27

    pentru că sunt proșșști – sov.

    Thumb up 0
  13. #28

    Ce s-a ingrasat Ion Creanga!!

    Thumb up 17
  14. Apropos, uitați-vă pe pagina de FB a lu’ Micutzu câți tâmpiți se bucură de roast-ul ăsta. Dacă nu câștigă Ponta niște viitoare alegeri…

    Thumb up 8
  15. #30

    Cine o sa il faca mai de kkt decat este deja? Trebuie ceva talent pt asta

    Thumb up 0
  16. #31

    Inca o stire trista, ca multe din prezentul nostru. Nu eram mare fan micutzu, dar il urmaream pe youtube.
    Avem o prietena, sotul ei a fost ars rau de tot, plimbat pe la Viena, am fost destul de implicati si am avut contact cu oficialii responsabili, mai bine zis iresponsabili.
    Dupa Colectiv, omul asta a facut repede un show caritabil, lumea a venit, i-a injurat pe guvernanti, totul bun.
    Dupa ceva ani, micutzu apare cu roast pentru ponta. nu stiu ce as mai putea spune, in afara de celebrele versuri:
    E locu-n care n-ai curaj, n-ai cum să vrei, e
    Posibil s-o dai, da’ e probabil s-o iei
    Că atîta șmecherie în Las Vegas mai vezi
    Și cum se schimbă unii-n curve nici nu-ți vine să crezi.

    Thumb up 8
  17. #32

    Daca tu crezi ca ponta a ucis acei tineri, esti un mare prost.

    Thumb up 13
    • #33

      cred ca ma confunzi cu ma-ta

    • #34

      au inceput bajetii sa se activeze? mai rasfirati, sa nu va calcati pe comentarii.

      Thumb up 9
    • #35

      corect @baba cetin
      MĂTA SE SCRIE CU CRATIMĂ

      Thumb up 0
  18. #36

    Sincer, nu stiam ce e ala roast pentru ca nu ma omor cu stand-up comedy. Acum insa, daca ma gandesc, cred ca primul roast la care am asistat a fost prin anii 90-91. S-a intamplat in studioul TVR, cu Mihai Tatulici (parca) si Adrian Paunescu. MT se prefacea ca-l injura, AP isi turna cenusa-n cap spunand textual ‘am fost un porc’. Si aia a fost: dupa ce se daduse la fund o vreme (putin lipsise sa nu fie linsat de revolutionari in dec. 89), dupa acel ‘roast’ AP a revenit in viata publica si n-am mai scapat de el decat la moartea lui.

    Thumb up 17
  19. Îl urmăresc pe Ponta pe Facebook, am zis că e cazul să dau like-uri și-n „partea cealaltă” ca să nu fiu complet izolat „în bulă”. Felul în care omul dă atât în PSD, cât și în Băsescu, dar și în Iohannis este de admirat, demonstrează că e abil. Ceea ce-l face extrem de periculos, că eu încă îmi aduc aminte de Marțea Neagră, de boul arogant Șova, de javra de Oprea și de incapabilul Bănicioiu. Nimic din ce zice Ponta în momentul de față n-ar trebui să fie luat în seamă și sper ca parcursul său politic să se ducă în continuare în jos.

    Thumb up 12
  20. #40

    Ba baieti,
    Ati cam luat-o pe ulei, comediantii de la noi au copiat ideea de roast, mot-a-mot, dupa cel american.
    Ce cacat e asa complicat sa percutati ca era la mintea cocosului ca o sa invite si pe cineva din politica, precum americanii l-au avut invitat pe Trump si nu numai!?
    Erati mai linistiti daca il invitau pe Dragnea?
    Aveti voi o placere tampita de a cauta cacatul si unde nu e si daca nu e, il inventati numai ca sa fie.
    „Nu merg pana la a insinua” ca un anumit partid probabil sustine financiar blogul asta, intamplator n-ar fi primul.
    Chill the fuck oleaca, ba!

    Thumb up 15
    • #41

      O fi bre reteta aceeasi, dar difera ingredientele… Mai ales cind acolo scrie cacao si cofetarul pune „cacao”…

      Thumb up 2
    • Zi sincer: ai băgat „și nu numai!?” ca să întărești un argument pe care n-ai fost în stare să-l verifici, așa-i? Hai să te ajut eu. Comedy Central Roast n-a avut niciun invitat politic. Aici îl includ și pe Trump, pentru că 2012 nu e 2016.

      Roast-ul lui Ponta e o idee proastă pentru că din cauza politicienilor ca el mor oameni pe șosele și în spitale, cu sau fără Colectiv. Nu ai cum să faci glumițe în timp ce iei infecții din spital și când pică școli prin țară, de-asta reacționează lumea negativ pe aici.

      Thumb up 11
    • si iaca….ca ziceati ca sunt rau.

      Thumb up 1
    • #44

      iti dai seama ca vezi cacaturile astea si ramai blocat, nici nu stii ce sa ii spui. alalaltu ma injura de mama pe la chirila, ce plm nu inteleg, e umor. vai de pla lor

  21. Cum să-l reabilităm ??!
    Simplu:
    îi dăm înapoi plăcuțele cu obligația să susțină mesajul „subliminal” din ele !!!

    Thumb up 0
  22. #46

    Eu astept sa vad roast-ul – ca sa zic daca e cu reabilitarea sau nu.

    In afara de asta – daca toata lumea de aici ( din cate citesc) il scot pe Ponta vinovat de ce s-a intamplat la Colectiv – ne meritam soarta de oi. Iete, nu mai e Ponta – lucrurile sunt ok acum nu? Si inainte lui -iarasi era perfect…
    Nu-i vb de ce baiat bun e el ( ca nu e in mod evident) – ci despre cata minte avem noi.

    Thumb up 6
  23. #47

    Sper macar sa nu aiba roastul lu Ponta acelasi efect de umanizare ca a lui trump si sa il faca likeable, atat de likeable incat sa castige ceva alegeri.

    Thumb up 4
  24. Ala e micutzu? :))

    Thumb up 0
  25. #50

    Asta îmi amintește de Voiculescu, cum posta el cu un umor chinuit pe daily cotcodac pe vremea când era încă politician, nu fost pușcăriaș. Poate-și mai amintește cineva. Cred că au vost vreo 3 postări sau cam așa.

    Thumb up 0
  26. #54

    Ce, Gata cu M*E@PONTA?

    Thumb up 2
  27. #55

    Hai ,mai lăsați vrăjeală cu eternele 64 de victime de la colectiv,că a expirat!Oameni mor in fiecare zi,ne mor și nouă rudele de la ignoranța din spitale și din administrație.Tatăl meu a murit tot din ignoranță.Și nu l-a făcut nimeni erou.Morții se plâng,nu se folosesc in scop electoral..Cat o s-o mai țineți langa cu colectiv?Ăia au murit pt că nu erau transportabili la momentul respectiv.Vorbiti ca și cum v-ar pune cineva vorbe in gura sau in creier.

    Thumb up 2
  28. #57

    Poate face Micutzu un roast şi cu Dragnea, după cafteala şi gazele din Piaţa Victoriei.

    Thumb up 0