Râdem, glumim, dar, odată cu apariția virusului în europa, șansele ca să înceapă o epidemie drăgălașă peste tot sunt din ce în ce mai mari, pentru că libera circulație vine și cu riscuri. Citeam, mai devreme, despre niște români ospitalieri care nu doresc să îi primim înapoi pe românii aflați la muncă în italia, să stea acolo, să moară în liniște, să nu vină să ne îmbolnăvească.

Anyway.
Ce soluții avem, în cazul apariției epidemiei și aici?
Sper că sunteți conștienți și voi, ca și mine, că nicio autoritate din românia nu e interesată de protejarea populației, ei sunt interesați să se acopere de hârtii, legal și, eventual, să facă niște șpăgi cumpărând dezinfectant și măști de la firmele de casă. Asta înseamnă că suntem, la propriu, singuri, pe cont propriu. Cum ne apărăm noi, familiile noastre?

Trecând peste acumularea de niște rezerve alimentare, în caz de ceva, sunteți pregătiți să refuzați să mergeți la muncă, pentru a nu risca îmbolnăvirea? Aveți la îndemână decizia de a nu mai trimite copiii în colectivitatea de la școală? (la școală la copiii mei au reluat așa zisa dezinfecție din cauza gripei pentru că au avut ghinionul să aibă un control care a constatat că dezinfecția s-a făcut doar pe hârtie)

Vă întreb foarte serios, care sunt soluțiile, exceptând panica tâmpită? Adevărat, nu suntem într-o situație precum în Ciuma Albă, dar dacă?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.