În timp ce mă jucam ieri cu o aplicație de jucat pe bursă, plus500, pe fake money, să văd cum mă duce capul (mă duce slab de tot, indiferent de ce cumpăr, pierd bani glorios), mă gândeam la soluțiile acelea de investiții pe care le caută toți și nu le găsesc. Și am realizat că, în românia, să investești în aur, este fix degeaba.

Serios, în românia, ca persoană, dacă cumperi de undeva aur, îl cumperi la prețul de piață al aurului. Eventual și un mic adaos comercial, funcție de unde îl iei. Și devii fericitul posesor al unei grămăjoare de metal care, din start, nu mai valorează nimic. Banca națională nu cumpără aur de la populație, ci doar răscumpără eventuale certificate de deținere aur anterior cumpărate de la ei.

Băncile comerciale nu cumpără aur și nici măcar nu se ocupă cu asemenea chestii. Așa că singura opțiune e să îl vinzi la un amanet. Unde iei, din start, 50% din prețul aurului, în cel mai frumos caz. Poate fi cea mai esquizită bijuterie ever, amanetul ți-o calculează la maxim jumătate prețul aurului din ziua respectivă.

Și dacă găsești o oală cu monede în pământ și declari că ai găsit-o în debara, de la bunica, (pentru că, altfel, aparține statului român, orice e găsit în sol merge la stat), efectiv nu ai ce să faci cu monedele alea, în afară de a le scoate ilegal peste graniță, nu ai unde să le comercializezi, la prețul lor real. Nu există acces al persoanelor fizice pe piața de tranzacționare a aurului, de niciun fel.

Și totuși, toate mămăițele strâng aur ca pe dumnezeu, pentru că, se știe, aurului nu îi dispare niciodată valoarea.