Cum faci să îți urmezi visele copilăriei?

Când eram mic, cea mai mare plăcere a mea erau volumele săptămânale din Jules Verne. Bine, nu mai țin minte dacă erau săptămânale sau lunare, tind să cred că săptămânale, pentru că altfel nu aș fi avut decât 12 volume, ori eu am avut toată colecția, până când nu s-a gândit inteligenta mea mamă să mi le arunce pe toate, pentru că citeam la masă, adică îmi mâncam mințile și, ce era mai grav, nu aveam grijă de cărți, deci mai bine să mi le arunce.

Da, pe vremea lui Ceașcă, săptămânal, mergeam la librăria de la complexul Tomis din Vitan și îmi cumpăram cărțile lui Jules Verne. Eram acolo de la 7 dimineața, pentru că era omor la librărie. Trebuie să rețineți că trăiam într-o eră în care cele mai publicate cărți erau operele cretine ale tovarășului, furturile demente din domeniul chimiei ale tovarășei și cuvântările anuale de la congresele pline de realizări ale partidului comunist, cel pe care îl plâng fanii psd din zilele noastre.

Așa că, de fiecare dată când partidul aproba să se publice o carte bună, era omor la librării. Am stat la o coadă de câteva ore, în ploaie, pe Magheru, la Aventurile Aproximative ale lui Vlad Mușatescu, ale cărei înfluențe cunoscătorii o văd și astăzi în tot ce scriu. Am dat șpagă 50 de dolari ca să prind, la librăria de cartier, seria poveștilor Șeherezadei, din colecția Biblioteca pentru toți. Serie pe care mi-a aruncat-o, as usual, mama. Nu aveam suficientă grijă de cărți, în concepția ei și asta era pedeapsa mea, pentru că știa că iubesc cărțile mai mult decât orice pe lume.

Anyway, revenind. Poate și obligat de faptul că nu aveam acces la alte cărți, deși îmi este perfect clar că formarea mea de cititor este science fiction dintotdeauna, influența cea mai mare asupra psihicului meu a avut-o colecția Jules Verne (pe care, deși am cumpărat-o pe toată când au reeditat-o, mizerabil, la Adevărul, acum nu o mai am).

Am citit de nenumărate ori Copiii căpitanului Grant. Am băut ceai sub punte cu Lady Glenarvan și John Mengle, m-am chinuit alături de Paganel să învăț portugheza în loc de spaniolă, am gonit prin preerie cu Thalcave și am băut apă dulce direct din Rio Grande, l-am urât pe Ayrton din adâncul sufletului, m-am chircit în mine însumi când maori discutau despre cum să îi mănânce pe eroii mei.

Ilia Bruș și Ladko mi-au călăuzit pașii pe dunăre. Am mâncat pemmican cu grog timp de 5 săptămâni în balon, în timp ce doctorul Fergusson îmi povestea istoria Africii și despre canibalii din Tombouctou, Dick Kennedy mă învăța să trag cu arma, salvam misionari din mâinile canibalilor sau ne prăbușeam, cu balonul nostru umplu cu aer cald obținut din arderea frunzelor, în fluviul Senegal.

Am fost, alături de Otto Lidenbrock, în centrul pământului. Împreună cu Ardan și Barbicane am călătorit spre lună într-o ghiulea. Căpitanul Nemo m-a învățat să conduc un submarin în jurul pământului. Great Eastern m-a plimbat între India și Australia. Phileas Fogg m-a plimbat 80 de zile prin lume și m-a făcut să mă îndrăgostesc, pentru prima oară, de o indiancă. L-am urât pe Nana Sahib, pentru că o răpise pe iubita lui Edward Munro, fiind suficient de mic ca să nu știu istoria adevărată a indiilor, i-am urît și pe cei ce ucideau tigri doar pentru plăcerea lor personală. Bătrânul Vasquez mi-a explicat ce înseamnă un far, iar Ben Raddle și Summy Skim mi-au arătat cât de urîtă este goana după aur și cât de rea este lăcomia umană.

Da, spiritul meu a fost hrănit doar cu aventuri în toată copilăria sa. Am visat ca la maturitate să fiu unul din cei ce pleacă, cu un rucsac în spate, să vadă toată lumea, să se bucure de frumusețile ei și să își întipărească pe suflet, inimă și minte totul, toți oamenii, toate obiceiurile, toate visele.

Din păcate, când am crescut, spiritul meu liber s-a lăsat modelat de familie, de societate, de prieteni, de influențele exterioare, de ideile despre cum ar trebui să fie un om și un bărbat. În loc să plec, atunci când am simțit chemarea, am ales să mă căsătoresc, să mă așez la casa mea, să fac copii și să mă blazez, încet încet, zi de zi, lună de lună, an de an.

Bine, nu neapărat să mă blazez, bănuiesc că se vede că nu sunt chiar blazat, sunt doar sictirit și nu mai am grijă de mine. Am ales modelul părinților mei, care își sfătuiau fiica, la un moment dat, să nu se distreze la tinerețe, că tinerețea este pentru a munci și a strânge bani, ca să îți poți plăti medicamentele la bătrânețe.

Dar undeva, în mine, focul acela încă arde. Poate mai mocnit, poate nu cu la fel de multă putere. Dar acolo încă simt că vreau să mănânc pemmican și grog, încă vreau să văd insulele Tabor și Tristan D’Acunha, încă vreau să merg prin Patagonia.

De asta, de fiecare dată când mă uit la clipul lui Matt, am lacrimi în colțul ochilor. Și încă sper că poate, odată, voi avea curajul să spun Muie all și să plec dracului în drumul meu, să nu mai știe nimeni de mine și să nu mai știu de nimic.

Îți mulțumesc că mă citești.

Poți susține cetin.ro cu un abonament de 3 USD

67 comentarii

  1. #1

    Visul meu din copilarie este sa aflu mai multe despre ce ai spus in articolul precedent…

    • #2

      As paria ca s-au contrat foarte tare pe subiectul „monarhia a fost/n-a fost buna in Romania”.

    • #3

      Adică El l-a omorât pe bietul
      filo-antisemit ?

  2. te.ai intrecut pe tine insuti cu acest articol!

  3. #5

    19 countries … and counting

    • #6

      sir…

    • 14 aici. Nu includem si Monaco, Vatican, Luxembourg sau Liechtenstein ca tari de sine statatoare, nu?

    • #8

      Cand eram mic invatasem _toate_ capitalele tarilor de pe glob. Ramasesem fascinat de rezonanta numelor Ottawa si Camberra. Ma gandeam „Oare cum or fi orasele astea in realitate? Si cum de un oras mai mic e capitala si orasele alea mai de langa nu-s. Oare o sa vizitez vreodata unul dintre ele?” Din spatele cortinei de fier asta chiar era un vis din copilarie…
      Ottawa, parcul Gatineau cutreierat cu bicicleata mi-au ramas intiparite in memorie in aceeasi masura in care mi-a ramas calatoria initiatica cu caruta facuta cu bunicul: Fusese convins ca poate sa cumpere porumb mai ieftin la vreo 80 de km de casa dintr-un loc uitat de lume intre Botosani si Iasi. Afacerea in sine a fost una dezastruasa insa am vazut impruna cu el locuri pe care nu le mai vazuse de cand era el copil: locuri in care rude avusesera pamant pe cre trebuiau sa-l cultive, intalniri cu rude indepartate stabilite acolo, schmburi de informatii despre soarta celor ramasi „departe”…
      Am vazut ce inseamna saracia si cat de mult erte legata de izolare..
      Peste toate amintirile sunt cele care conteaza cel mai mult. Daca e musai ca totul pe lumea asta sa aiba un pret amintirile calatoriei cunt cele mai scumpe.
      Si mai ales: calatoria impreuna…

    • #9

      Si eu invatasem capitalele tarilor, dar ma tot incurca Marea Britanie.

      Mi se parea ca apartine de capitalele marilor.

    • #10

      17 fara RO si daca nu luam in considerare diferite state din US.
      Counting nu prea. cel putin nu pentru urmatorii ani.

    • 21. Deocamdata.

    • #12

      Camberra = Canberra

    • 19 si la mine. doar doua continente, dar la anu adaug america de sud

    • #14

      Aproape toată Europa (incluzand mici colonii ale cruciatilor europeni din diferite colturi ale lumii), ceva din Asia, ceva din America. Visul meu din copilarie fiind un sistem audio decent

  4. #15

    Uneori vrem doar ce nu avem :) Eu imi doresc ce ai tu :)

  5. #17

    Muie ALL!

  6. #18

    Iti multumesc pentru ca mi-ai amintit de copilarie.

    • #19

      Eu iti multumesc pentru ca mi-ai amintit sa-i multumesc lui Cetin pentru ca mi-a amintit de copilarie: multumesc, Cetin!

  7. #20

    Liberated forever, domesticated never! Yeaaaah! :)))

  8. #23

    Visul copilariei – ma rog, adolescentei – a fost sa am cate o femeie originara de pe fiecare continent.

    Europa ras-bifata; Asia avem, dar mai e loc destul; Nord-America bagatela; Sud-America era sa fie o Columbiana – asta inseamna sa fii mafiot, nea Giovani respek! – dar merge si o Brazilianca; Australia nema; Oceania – se pune daca e din Filipine?

    Polul Sud e cu probleme: orca sau foca :)

  9. #25

    Nuremberg, ingolstadt, Veneția, roma, paris, Londra si din toamna Atena și Valletta

    • #26

      Cata-ma pentru Atena. Nu de alta, dar grecii abia asteapta sa ia banii inca unui turist aiurit :)) p.a stau in Atena de 7 ani, asa ca te pot ajuta cu ceva tipsuri.

    • #27

      Am sa te caut iubire.

  10. #28

    Uitasem de thassos

  11. #29

    Cand vin in Bucuresti sa-mi ridic masina, te scot la o bere (sau mai multe), pentru articolul asta

  12. #30

    Yai. Sa vezi cum e cand esti fetita si ai 12 ani si declari senina ca tu vrei sa te faci „aventuriera” si nu pricepi de ce bunica-tu incepe sa urle (o, dulce inocenta a primilor ani ’90!)!
    Mie mama nu mi-a aruncat carti (era si tata prin zona), doar le dadea verilor mei inca ne scolarizati, care locuiau la tara cu cealalta bunica a lor (exista toate premisele sa fi fost analfabeta) si mi-a rupt povestile lui Hauff pt ca i se parea ei ca nu invat suficient pt examenul de admitere la liceu. Abia anul trecut am gasit on-line editia unor basme englezesti pe care o daduse mama.
    Si cea mai cumplita coada la carti pe care am vazut-o/trait-o a fost pentru o culegere de matematica.

  13. #31

    DA. G. Rossini – „William Tell Overture”

  14. Un text in care ma cam regasesc (doar ca mie nu mi-a aruncat maica-mea cartile). :)
    Adaug ca mie mi-a placut intotdeauna sa visez nu doar cu cartea, ci si cu harta-n mana.
    Am calatorit cu trenuri (sunt fan), masini si avioane prin lume, dar tot mai frumos e cu piciorul si cu bicicleta prin Romania (are atat de multe frumuseti ascunse, necomerciale, incat nu-ti ajunge o viata sa le descoperi si sa le cercetezi pe toate pe indelete).
    Multumesc!

  15. BTW – daca vrea cineva seria tiparita Jules Verne, poate sa ma contacteze prin intermediul blogului. Majoritatea sunt in tipla, neatinse, le luasem pentru fata mea, dar nu o atrage deloc subiectul. A incercat sa citeasca 2 si nu a reusit sa le termine.

  16. Io zic ca daca arunci un ochi la aia mica, iti trece depresia de moment. Si io ma mai uit la ala micu’ al meu cand ma gandesc sa ma duc dupa tigari si sa nu ma mai intorc.

    Avand in vedere ca esti blogger si nu corporatrist ca mine, iti poti rupe o luna si ceva din viata si sa faci pe jos ce am facut eu pe bicicleta (eu am fost constrans de durata concediului oferit de plantatie, de-aia am mers pe bicla). Important este sa faci treaba asta singur si iti garantez ca-ti trece.

  17. #36

    Dude … I feel you! The shit will get done!
    I promise! (cel putin mie imi promit ca nu o sa las lucrurile asa).

    Eu mi-am facut deja un plan pe la 30. Acum am 33 si sunt on schedule. Pana la 40 ma liberez. Copchiii imi vor fi dat un sut in cour pana atunci. Lumea VA FI a mea! NIMIC … nu ma poate opri.

  18. #37

    Frumoooos.. frumoooos.. Voi reveni constant sa citesc articolul asta. Chapeau!

  19. #38

    Wow… ce departe mi se pare copilăria…
    Deși nu-mi plăcea să citesc deloc (spre disperarea bunicilor) pot spune că după ce am citit primele pagini scrise de Jules Verne (De la pământ la lună), lucrurile s-au schimbat dramatic.
    După ce am epuizat cartile lui Jules Verne din biblioteca bunicilor am trecut la Dumas… ce vremuri :D

  20. #39

    Cand aveam 13-14 ani am citit “Magellan”, de Stefan Zweig. De atunci mi-am dorit sa ma fac marinar, sa cutreier toate marile, oceanele, sa fiu pe puntea unei corabii, a unui vas in imensitatea oceanului, inconjurat doar de apa, sa vad cerul, stelele… Well, am ajuns la birou si vad in fata ochilor monitorul 8 ore pe zi. :))

  21. cred ca totusi is chestii care se pot face.

    Exista excursiile tip city break. Nu dureaza decat un weekend dar poti sa vezi Amsterdamul, mno.

  22. #44

    M-am mutat recent si cutiile continand colectiile Jules Verne, Sven Hassel si Karl May m-au rupt la carat :)

    • #45

      Saci. Cartile se cara in saci. In cutii tinzi sa pui pana se umplu si apoi le cari cu macaraua. Been there, done that.

  23. Ai sa te îmbeți de atâtea beri date :)

  24. Asta cu aruncatul cartilor sau ceva de genul am vazut-o doar in fictiuni pana acum. Imi vine in minte matilda de roald dahl.
    Si eu mancam la masa sau mai murdaream carti, dar…jesus, nu-s bibelouri si nici mancarea nu-ti pica greu
    Si ne mai revoltam cand isis sau talibanii fac din astea :)

  25. #48

    You make my day!

  26. #49

    Well, the inteleg. Am petrecut creo 5 ani citind si visând la astfel de călătorii. Totul a prins contur când i-a sărit țandăra ai nevesti-mii din cauza jobului si din cauza parinților care ne presau la moștenitori. Atunci ne-am apucat sa strângem bani, sa muncim pe rupte 2 ani, sa nu mai dam banii pe prostii, sa nu mai dam explicații pana când ne dam demisiile , închidem tot, facem 2 rucsaci si la revedere. Si așa a fost . Am avut o pauza frumoasa, câteva luni de umblat prin lume, acum nu mai visez la concediu, m-am întors la job dar in alta tara si trăim ceva mai relaxați. Niciodată nu e târziu si nimic nu este imposibil. Aaa, si cu familia ne înțelegem mult mai bine acum decat înainte :)

  27. #50

    cred ca e cel mai frumos articol pe care l-am citit aici

  28. #52

    Citit ce ai scris pe acolo, inclusiv indienii lui Karl May

  29. Tocmai nu mai am chef de munca si nu ma simt nici vinovat, datorita articolului :)

  30. Si eu am aflat prima data de tristan da cunha datorita lui jules verne. Cred ca am cautat articole, imagini etc. despre ele inca din primele luni dupa ce am dat prima oara de net.
    Chiar acolo parca nu, dar un insulele capul verde ar merge :)

  31. Ca să răspund la întrebarea „cum faci să le urmezi?”: ignori complet părerile celorlalţi dacă fac vreo referire la ce vrei tu. Nu e uşor de cele mai multe ori, dar nici nu sînt genul care să se dea bătut.

    Doi la mînă, n-am înţeles nciodată din ce motive se blazează bărbaţii după ce apar în peisaj nevasta şi copiii. Mie îmi face plăcere să merg cu familia şi plecăm de nebuni pe unde mi se năzare, uneori la voia întîmplării, mînat de curiozitate („oare unde duce drumu’ ăsta?”), alteori după planificări făcute la detaliu şi apoi ignorate în mare parte. :) E drept că am mai dat şi gherle, dar sînt experienţe din care înveţi şi poţi recunoaşte greşeala atunci cînd o faci a doua oară. Bine, mie nici nu-mi place să stau închis în apartament; am apucături de nomad şi pe nevastă-mea o apucă nervii cînd plec pe coclauri cu rucsacul în cîrcă.

    P.S. Ultimul vis din copilărie rămas neîmplinit l-am înfăptuit acum 4 ani, cînd mi-am cumpărat chitara şi m-am apucat să învăţ să cînt.

  32. #59

    Pfoaaaiii! Deja il urasc pe tipul asta :( Eu nu am decat vreo 18 tari pana acum, dar recuperez grav la anul!!

  33. Am citit cu mare drag aventurile unor prieteni care mers toata tara si apoi au plecat prin Asia.
    Va recomand sa le cititi postarile: https://www.facebook.com/cuplucalator/?fref=ts

  34. #61

    eu citeam si la lumina lampii si a lumanarilor cand ne lua ceasca curentul..si taica-miu, nu maica-mea, imi baga cartile-n foc..pt acelasi motiv, ca citeam la masa..Ma durea sufletul ca dupa frati.

  35. #62

    Dap, omul care are nevoie de un laptop, o conexiune la internet și chef de scris să facă 2-3k pe lună de oriunde de pe pământ, e blazat… Ăia care lucrează în bandă la Mioveni ce mai zic?

  36. #64

    Uneori mă regăsesc atât de fidel în ceea ce scrii, încât exclam: genial! Ești genial!
    Am văzut până acum, mai exact în ultimii 4 ani, 16 țări, La un moment dat devii dependent și tot ce îți mai dorești este să ajungi să faci asta veșnic; să călătorești! Partea simplă la mine e că încă nu am obligații familiale, ulterior va fi mai greu, cred..

  37. #65

    Iti admir curajul sa scrii despre lucruri atat de intime unei multime de necunoscuti.

  38. #66

    Cel mai fain este sa citesti Jules Verne acompaniat de Google (Maps). E metoda ideala de a-ti educa copilul fara sa-l stresezi.

    Eu am fost intr-o singura tara, Germania, in calitate de sclav.
    Cand ma voi face mare, voi trimite toti nemtii sa lucreze la serele din Siberia.

  39. #67

    Cetin, multumesc pentru articolul exceptional.

    Am calatorit in cateva tari, nu le mai tin minte numarul am si evitat sa numar pentru ca nu prea are relevanta, am fost in destinatii interesante, nici nu stiu care as alege numarul 1 daca m-ai intreba ce sa aleg dintre toate destinatiile. Am calatorit mult inainte sa vina copilul. E o senzatie misto sa vezi locuri noi, exotice. As putea pleca si acum, insa nu o fac ca inainte. Poate suna ca m-am blazat, pensionat, si stau intr-un loc mai mult, insa satisfactia de a sta cu copilul intr-un singur loc imi pare mult mai mare decat in cele mai interesante vacante in care am fost.

    Lumea intreaba de ce dupa ce vine un copil nu mai calatoresti la fel, ce te impiedica? Depinde de mai multe variabile, de varsta copilului, daca ai parinti, parintii sotiei care sa te asjute. In principal se schimba multe, nu mai iti permiti sa fii spiritul ala aventurier, sa mergi in jungle in Costa Rica, Indonezia, Papua Noua Guinee, in satele uitate de lume din Fiji sa asisti la ceremonia Kava, ci trebuie sa alegi locurile mai child friendly, mai mult resprturi, spital aproape, ai in grija ta 3-4 persoane daca ar trebui sa mergeti toti in jungla, e un risc prea mare si nu poti sa-ti permiti malaria, febra galbena, muscaturi de serpi. Deja transformi tipul de calatorie in slow travel, mergi doua strazi, la masa si la somn, nu mai e goana de bifat obiective. Pleci cu 3 genti dupa tine cu toate chestiile pentru copil, cel putin cat e mic.

    Cu toate acestea, sincer, cu mana pe inima iti zic (fara sa sune a povestea cu strugurii is acri), daca ar fi sa compar cu toate vacantele exotice sau de aventura, sau culturile cu care am interactionat, si sa petrec o zi cu copilul in parc mancand impreuna pufuleti si fugarind ratele, emotia pe care mi-o creaza o zi cu copilul acum e mult ce am simtit in vacantele in care am fost.

Citește și...