Educația și Cercetarea primesc împreună 2,7% din PIB în proiectul Bugetului 2020, adică cea mai mică alocare din istoria recentă pentru acest domeniu, la 3 săptămâni după ce profesorul Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale

Proiectul de buget nu prevede majorările salariale pentru profesori, de la 1 septembrie 2020, când cadrele didactice ar trebui să aibă salariile prevăzute în grila din Legea 153 din anul 2022, conform OUG 114 aflată în vigoare, potrivit unor surse guvernamentale. În urmă cu puţin timp Ludovic Orban a declarat despre această majorare programată pentru luna septembrie 2020 că “e suficient, există o creştere pe care am alocat-o de la 1 ianuarie, cred că foarte mulţi profesori, foarte multe cadre didactice, pot să înţeleagă situaţia bugetară în care ne găsim şi că o astfel de creştere în avans, de la 1 septembrie, este foarte greu de finanţat”.

Ca oponent al vacanțierului de la Cotroceni, am râs cu spume. Cum, deci foștii parteneri ai PSD, componenții USL, cei ce i-au spălat pe mafioții lui Băsescu, cei ce au distrus economia și care au deținut ministerul transporturilor în ultimii 25 de ani, ținându-ne fără autostrăzi, conduși de un prim ministru care nu a muncit o zi în viața lui și cu un ministru de finanțe dat afară de la job, pe motiv că voia să distrugă moneda națională, chiar s-au adeverit a fi incompetenți și cu o mare durere în cur? Cum, pe domnul profesor Klaus nu îl interesează nimic decât vacanțele și plimbatul pațachinei ăleia care se îmbracă ca un clovn, pe banii statului? Adică își încalcă promisiunile electorale din prima lună?

Pe de altă parte, ca cetățean al româniei, sunt destul de trist, pentru că, iată, se pare că, în afară de USR+, nu există alternativă politică, contrabalansul PSD este un partid de mafioți la fel sau mai răi decât ei. Nu mă credeți? Citiți puțin. Vedeți vreo mișcare pentru desființarea secției speciale sau pentru alegeri?

Acum aplaudați puțin, cu scuipat la gură, gângurind Da da, Johannis, neamțul știe ce face.
Desigur, nimeni nu se atinge de proiectele PSD cu pensiile, cele care erau atât de hulite. Merg înainte, că buget este. Știți de ce? Pentru că elevii nu votează, de aia, iar profesorii nu contează, sunt ținuți în lanțuri de inspectorii școlari, numiți politic și deja schimbați cu cei ai PNL. Și profesorii sunt prea puțini. În schimb, pensionarii votează. Doar că Orban nu realizează că pensionarii care votează pe motiv de pensie nu votează PDL-PNL.

O să fie haios la alegerile din douăzecidouăzeci.
Între timp, USR…