Bine, glumesc, nu am făcut-o, am cumpărat-o de la Zooplus.
Recunosc, am cochetat puțin cu ideea de a o face eu, dar, punând în balanță plimbatul după materiale, munca efectivă depusă vs. click click pachetul dvs e la curier, a predominat lenea. În plus, zooplus nu m-a dezamăgit niciodată, au tot ce vreau, la prețul cel mai bun, inclusiv au cel mai ieftin Royal Canin gigant de pe piață.

Cușca este, la ei, în mai multe variante. Eu am luat-o pe cea XL, fiind un pic temător că poate nu va fi suficientă pentru Yuri, la maturitate. Dar nu, e ok, intru eu, cu tot cu burta mea, înăuntru, am verificat. Nu, nu sunt poze.

Montajul este foarte simplu, sunt câte 4 șuruburi pe latură și 4 în acoperiș. Ce am remarcat, obișnnuiți cu IKEA, găurile pentru șurub de pe partea cealaltă a capului nu erau făcute, prin urmare, poți greși foarte ușor locul de penetrare. Ikea nu ar fi permis asemenea amatorism, ca să citez din jumătatea mai bună.

Cușca de câine vine doar băițuită, nu este lăcuită, așa că vă recomand un grund de lemn și o lazură pentru exterior, altfel lemnul se va umfla.

Ce am uitat eu să iau a fost un chit de umplere pentru lemn, pentru că, din păcate, coama acoperișului a venit cu o crăpătură mică, nu foarte semnificativă, dar care mă zgârie pe encefal.

În rest, sunt mulțumit de ea, o recomand cu căldură, mai rămâne să conving jigodia să intre în cușcă, pentru că, momentan, suntem la capitolul Cușca is lava și nu vrea nici în ruptul capului. A săpat o groapă unde am pus eu niște completare de mulch și semințe de iarbă și a dormit acolo. În ploaie, doar ca să mă enerveze, avea 1001 locuri unde să doarmă la adăpost.