Având în vedere ultimul delict de opinie pe care l-am avut, legat de Roşia Montana, când am fost acuzat că nu am fost acolo şi nu ştiu nimic, am decis că, împreună cu zoso şi subiectiv, să mergem la Fânfest, să îmi pot da cu părerea în mod direct, cunoscând toate datele. (Delict de opinie este ce se întâmplă acum în România. Dacă crezi că Băsescu e o plagă pentru România, eşti agresat în mall, dacă ai o părere „nepatrioată” despre soarta Roşiei Montana, eşti un trădător care meriţi să fii împuşcat pe stadion etc). Decât să ai o opinie, mai bine joci un Farmville.


Aşa că am fost 2 zile la Fânfest în Roşia Montana, am văzut locul, oamenii, satul.

Drumul

Şoseaua spre Abrud, oraşul de dinainte de Roşia Montană şi singurul loc unde poţi să te cazezi oarecum decent, având în vedere că în RM nu există nici măcar WC-uri, decât cele stil fundul curţii, deci şoseaua spre Abrud este o chestie crateroidă, formată dintr-o sumedenie de gropiţe mici.
În Abrud şoselele au fost asfaltate ultima oară înainte de revoluţie, probabil. Oraşul este mai mult un sat amărât, cu oameni săraci. A, există o clădire cu ceva filatură, pe care scrie spaţii de închiriat. În rest, fâneţe în centrul oraşului, 3 magazine care vând mâncare stricată (mi-am cumpărat nişte conserve pe care le-am lăsat celor de la pensiune, să le dea la oi eventual, că porci nu prea am văzut). În prima seară când am ajuns, la ora 2 noaptea, am încercat să căutăm ceva de mâncare prin oraş. Lucru ce a declanşat râsul recepţionerei de la pensiune, care ne-a sfătuit să ne ducem eventual la privatul cu benzinărie, poate găsim nişte sticsuri.
Acesta este unul din blocurile din Abrud.

Oraşul

Roşia Montană este un oraş mort. Nu există nici un fel de industrie, nu există nici o sursă de venit pentru oamenii de acolo. 80% din oraş este angajat la Roşia Montana Gold Corporation. Restul fac naveta la Alba Iulia sau la Zlatna. Nu am văzut nicăieri în România atâtea cocioabe ruinate şi numite pompos monumente istorice. Ulterior ni s-a explicat că în frenezia de a împiedica RMCG să cumpere casele, s-a marcat drept monument istoric orice căzătură. De aceea apar plăcuţe de genul Această casă pare a fi făcută în 1874.

O altă categorie o reprezintă casele pe care scrie ACEASTĂ CASĂ NU ESTE DE VÂNZARE. Doar că toate casele care au inscripţia asta sunt în afara ariei necesare celor de la RMGC, dar sunt folosite pentru a impresiona ziariştii şi salvatorii din toate colţurile ţării „Uite, domnule, oamenii se împotrivesc din toate puterile”.

Oamenii

Nu am văzut în viaţa mea atâta hipstereală la un loc. Dreaduri, chiloţi până la gât, femei nespălate, grupuri care împărţeau o sticlă de apă la jumate la 4 inşi, după care îşi astâmpărau foamea cu prune din pungi zoioase.
Nu lipsesc desigur, nici hipsterii corporate, care înainte de a merge să îşi expună cururile la Stuffstock, vin puţin la RM, să se antreneze. Desigur, nu poţi ajunge la RM decât la volanul Tuaregului sau al Miniului din dotare, de aceea te cerţi cu nenorociţii de poliţişti care nu îţi permit să ajungi până sus cu maşina. Doar ai venit să salvezi RM, pentru numele lui dumnezeu!

Altă categorie era un grup de băieţei minori şi pizdulici neevoluate, care avea pe spate scrisă o chestie cu noii golani care stau de veghe nuş pe unde, iar pe faţă aveau o hartă a României cu tot cu Basarabia. Nu am înţeles exact care e faza şi ce legătură e între Basarabia, Unire şi RMGC.

Ne-am întâlnit chiar şi cu un fan de prin zonă, care nu a vrut să fie fotografiat. El era de părere că ar trebui să punem toţi românii câte un euro şi să facem o fabrică la Roşia Montana. Nu ştiu ce fel de fabrică. În condiţiile astea, vreau şi eu câte 1 euro de la toţi românii, pentru că stau în Pantelimon.

Opinia generală este că 2 miliarde, cât ar plăti RMGC pentru aurul de acolo sunt bani puţini şi că o să îi fure politicienii. Opinie desigur venită de la oameni pentru care 100 de euro reprezintă munca de o lună. Dar na, ce mai sunt 2 miliarde în ziua de azi. Mai bine nimic, dar plini de patriotism.

Mai este şi aceea că statul român să exploateze şi să luăm noi banii. NOI? Care noi? Eu, tu? Statul să exploateze ce? Sau statul să concesioneze frumos unui Vidieanu sau Berceanu sau mai ştiu eu care şi să ia ei banii. Mă încălzeşte pe mine că ăştia vor deveni şi mai bogaţi? Dimpotrivă.

Culoarea locală

Băiatul în galben din imagine a pierdut aproximativ 500 de lei la păcănele în maxim 2 minute. Nu părea absolut deloc afectat de pierdere, dimpotrivă.

Roşia Montana Gold Corporation

Ne-am întânit şi cu cei de la RMCG, absolut normal, dealtfel. Cătălin Hosu ne-a plimbat prin zonă, ne-a arătat unde va fi exploatarea şi cum se va face, ba ne-a arătat şi ceva bolovani monumente istorice de pe dealurile alea. Am văzut şi scheme ale exploatării plus ce se va face acolo după terminare. Sincer să fiu, ideea unui teren de golf mi s-a părut extrem de hazlie şi oarecum cam de nepus în practică. Dar am văzut şi monumentele naturii despre care se urlă cu atâta ardoare că trebuie salvate. Ăsta e unul dintre ele.

Concluzii de arhi-cunoscător

Am râs cu obidă de ideile cu turismul la RM. Nu există o şosea. Nu există măcar o toaletă în oraşul ăla. Pur şi simplu nu am avut unde să urinăm, doar dacă voiam să ne ducem la buda din lemn din spatele unui birt, budă situată pe un drum presărat cu căcaţi. Şi poate aş fi trecut şi peste asta, doar că uşa era dărâmată peste budă, aşa că am renunţat. În oraş sunt vreo 3 birturi care vând salam şi vodkă ieftină. Nu există nici un mijloc de transport spre oraş. Şi ce e mai important

NU AI NIMIC DE VĂZUT!

E un sat sărac de munte, cu cu oameni săraci, cu un pârâu mizerabil şi poluat cu metale grele.

În rest, urci la deal pe o şosea, după care ieşi în cariera fostei mine din zonă, mergi prin nişte văgăuni în care dăinuie resturi de materiale de la exploatările vechi de zeci de ani şi te reîntorci în sat. Unde nu ai ce să mănânci sau unde să mănânci, nu ai unde să te cazezi, nu ai unde să te speli sau să te caci.
Să aduci turişti străini să facă ce? Ultimate survivor?

Nu am de unde să ştiu dacă exploatarea aurului din zonă este soluţia pentru acest oraş. Momentan, majoritatea aceea de 80% care sunt angajaţi la RMGC spune ceva. Desigur, din ce discuţii am auzit, părerea lor este neimportantă, pentru că ei nu se pricep şi ei aleargă după câştig rapid, în loc să moară de foame 30 de ani, până când dumnezeu le va trimite din cer o stradă, bani să îşi ridice pensiuni şi poate şi un peisaj mai de doamne-ajută. Pentru că, nu-i aşa, cu cât creşte distanţa faţă de locul respectiv, cu atât oamenii ştiu mai bine ce trebuie făcut acolo. De aia cei mai mulţi anti maghiari sunt la Bucureşti, nu?

E uşor să dăm soluţii din burtă, gen hai să facem turism. De fapt, în România, atunci când nu ai o soluţie viabilă pentru ceva, răspunsul este imediat. TURISMUL. Deşi ştim cu toţii că serviciile în România sunt de ultimă speţă, că oamenii au impresia că trebuie să le fii recunoscător că îţi dau ceva. Ai crede că atunci când ajungi într-o zonă atât de săracă, un proprietar de pensiune sau un chelner ar face orice să te simţi bine.

Greşit. Noi ne-am dus să mâncăm la pensiunea Silinel din Abrud. Eram singurii clienţi. Am aşteptat 20 de minute după un chelner, nu a venit nimeni până nu s-a dus zoso să urle după cineva. Ne-a adus o tanti 2 meniuri, ni le-a azvârlit pe masă, după care a plecat. S-a reîntors după 10 minute, ne-a luat comenzile şi a plecat din nou. După alte 20-25 de minute, ne-a adus grătarele d epui cerute, doar că încurcate între ele, cartofii mei natur erau puşi la micii colegului de vizavi. De fapt, dacă mă gândesc bine, mai bine ii lăsam lui, pentru că erau stricaţi. Puiul era ca o talpă de pantof iar salata de roşii avea un gust suspect.

Să faci turism? Cu cine? Cu găştile de hispteri rupţi în cur, care te mai întreabă din când în când dacă nu ai şi tu coaie o ţigară? Sau cu domnişoarele cu MiniCoopere sau Tuareguri, care de ofuscare că nu li s-a permis să urce cu maşina să îl audă pe Goţiu cum spune el despre poezie, fac stânga împrejur şi pleacă la Viena? Cu roşiamontagnarzii care rezeamă toată ziua uşile bufeturilor din sat?

Rămâne cum am stabilit. Sper din tot sufletul să nu mai ajung niciodată în zona respectivă.
Turism? My ass.