Când eram copil, era moartea mea să fiu trimis la bunici iarna. Iernile în bucovina sunt cele mai dumnezeiești chestii care se pot întâmpla unui copil.
Știți expresia nămeții cât casa? Cred că acolo a fost inventată.

Oamenilor, când ningea, ningea câteva zile încontinuu. Nămeții depășeau pur și simplu înălțimea casei. Mi-l amintesc pe bunicu cum trântea cușma în cap, lua lopata și începea să sape tuneluri prin zăpadă, spre grajdul animalelor, spre șură, spre șoapra de lemne, spre fântână. Nu se plângea niciodată că nu vine nimeni să îl deszăpezească sau că i-au înghețat animalele de frig.

Locul meu preferat era în spatele sobei, pe mai multe preșuri împăturite, să nu mă frig, pentru că soba duduia de căldură. Acolo stăteam cu orele, eu și pisicile, eu citind, ele nelăsându-mă să citesc. Între timp, mai beam un lapte cald cu miere sau mâncam clătite făcute pe plită de bunica.

Și atunci se mai rupeau firele de curent de la zăpadă. Iar pe vremea aceea dura mult mai mult să trimită partidul pe cineva să repare, nu ca acum. Dar nu se plângea nimeni de asta. Existau și alte modalități de iluminare și nu era o rușine să aprinzi un felinar cu gaz. Plus că nimeni nu făcea revoluție pentru că nu puteau să deschidă televizorul, să audă de demisia lui Boc.

Să vă spun și de derdelușuri, de datul pe gheață pe bahnă? nea, nu despre asta e vorba aici. Am scris asta datorită acestui comentariu.

Da Cătălin, sunt zone în care a nins mai mult. Părinții noștri ar lua în râs asemenea așa zise probleme. Doar noi suntem intoxicați zilnic de mizeriile din presă și transformăm normalul în senzațional. În loc să vedem că zapada aceasta momentan este pătură ce ține de cald culturilor și în curând se va transforma în apă ce va contribui la creșterea unei recolte bogate, noi o vedem ca pe urgia lui dumnezeu și să dea cel de sus să nu fie vreo urgență medicală.

Ne reîntoarcem și noi puțin la origini?