Stăteam ieri seară și mă gândeam la ce film să mă uit în timp ce joc remy pe telefon și înainte de a adormi. Și găsesc ceva, Bone TOmahawk, descriere drăguță, actori okeish, părea interesant. Așa că hai să dau play.

Prima scenă, un tip, urcat pe alt tip, îi taie gâtul cu mișcări de fierăstrău, înainte și înapoi. Camera insistă de aproape pe mișcarea cuțitului, în momentul de dinaintea țâșnirii sângelui se mută pe asasin, care întreabă De ce oare toți se pișă pe ei?
Iar ei sunt actorii din film. Practic, nu ar trebui să dai greș, cu o asemenea distribuție, nu?

Iete că nu. Te aștepți la asemenea scene dacă te uiți la Canibal Apocalypse sau alte opere de artă de gen. Sau la un film snuff, în cazul în care îți place gore. Dar de ce ai fi forțat să vezi așa ceva, într-un film de hollywood, unde, CU SIGURANȚĂ, dacă s-ar fi văzut vreun sfârc DE FEMEIE, ar fi intrat la cea mai drastică cenzură posibilă.

Ultimii ani, din cauza lipsei de idei, s-au concretizat într-o pană de filme bune pe piață. Începând cu Chloe Sevigny și Iepurele Maro, cu Nymphomaniac și restul de maculatură, panta pe care a apucat-o cinematografia americană este descendentă. Simplu spus, dacă nu sunt filme cu super eroi, nu e nimic.