Băieții de la HBO s-au gândit că acum e momentul perfect în care să exploateze niște PR și au anunțat, grav, că vor scoate din program filmul Pe aripile vântului, pentru că este un film rasis. Da, cenzurează unul din cele mai bune filme din istorie. Da, serios, filmul în care o femeie de culoare a luat Oscarul, PRIMA FEMEIE DE CULOARE CARE A LUAT OSCARUL, Hattie McDaniel este un film rasist și trebuie eliminat. Desigur, după ce și-au luat multă UE de peste tot, au revenit și au explicat că filmul va reveni, dar însoțit de un carton care să explice că rasismul e rău.

După care Netflix s-a gândit să scoată din program Little Britain, pentru că tratează și subiecte care pot fi considerate rasiste. LITTLE FUCKING BRITAIN!! Serialul care este o adevărată capodoperă în a ironiza pornirile rasiste, idiotice și da, iată, de extreme PC.

Niciodată nu am crezut că Fahrenheit 451 sau Equillibrium ar putea ajunge la viață în realitate. Dar iată, uriașa ironie a sorții face ca ultima variantă de Fahrenheit 451 să vină de la HBO. Întotdeauna am considerat că arderea cărților lui Galileo Galilei a aparținut istoriei, iar de acolo am învățat că a arde arta în funcție de cine este la putere este o imbecilitate. Și chiar când au interzis Tom Sawyer și Huckleberry Finn în state am zis că e doar o aberație temporară.

Dar uite că nu e. Numai că nu ardem cărți la propriu, ștergem din memoria publică, nu mai acceptăm că, pe vremea autorului, nigger era un cuvânt banal și determină nota în care citești cartea, iar istoria va rămâne aceeași, indiferent dacă vrem noi să o ștergem sau nu. Acum vom avea Tom Sawyer cu afro-americani și cu scuze la fiecare paragraf rasist, în care editura se va delimita complet de aceste afirmații. Sau niște imbecili de la HBO, care vor șterge istoria, ca să le iasă lor bine punctele de rating.

Așa că mă gândeam să le facem viața mai ușoară.
Ce filme ar trebui interzise în lume, din cauza conținutului atât de îngrozitor de rasist? Vă rog precizați motivul, da? Ce cărți? Serios, lăsați inclusiv linkuri către cărți, sunt interesat să le cumpăr, înainte de a deveni ilegală posesia lor. Filmele știu de unde să le iau.