Citeam despre declarația sonatului ministru al justiției, care a decis că persoanele condamnate vor primi bani de la stat, dacă nu au avut confort 1 sporit în pușcărie și voiam să scriu ceva pe tema asta, iar ca să ilustrez articolul, am căutat pe net o poză cu ceva pușcărie. Și, pe un site rusesc, am găsit pozele acestea.

Mi-a atras atenția tatuajul românesc al unei și faptul că alta silabisea dintr-un abecedar românesc și am săpat puțin.
De fapt, pozele sunt de aici.

În 2009, fotograful Cosmin Bumbuț a primit invitația să țină un workshop de fotografie în Penitenciarul de femei de la Târgșor. S-a gândit că ar fi și mai bine dacă deținutele ar avea propriile camere, ca să exerseze. Așa că le-a lăsat celor 14 femei șase Canon PowerShot, le-a interzis să folosească blițul incorporat și zoomul digital și s-a întors după cinci zile să vadă rezultatul.

Bumbuț a fost impresionat de primele poze, așa că a continuat proiectul timp de două luni, alegând 395 de imagini despre care spune că „pot să stea oricând, fără niciun fel de jenă, pe peretele oricărei galerii.” Aici am selectat doar câteva; poți vedea 95 dintre ele în arhiva revistei Punctum (punctum.ro).

Fotografiile au fost făcute de Simona D., Ștefania G., Klein T., Cosmo, Mariana Clipa, Y.Z.

Mi se par niște fotografii extrem de puternice și, privindu-le, mi-a trecut de scris despre agariciul lui Dragnea.
Enjoy.