rocoa.gifFRF vrea să schimbe imnul Rromâniei, pentru că lui Chivu i-a venit destul de greu să înveţe versurile.

Ştiu că motivaţia e de o stupiditate surprinzătoare chiar şi pentru nişte fotbaliatori, dar se pliază de minune pe o dorinţă de-a mea extrem de veche. Acea de a renunţa la un imn ales de nişte comunişti, care nu ne reprezintă de nici un fel.

Ia să vedem ce spun versurile altor imnuri?

Ce zice imnul Angliei?

God save our gracious Queen,
Long live our noble Queen,
God save the Queen!
Send her victorious,
Happy and glorious,

Adică să trăiască regina lor mulţi ani, săbiile duşmanilor să se facă ţăndări, viaţă lungă, victorii maxime.
Ce zice imnul de la franţuji?

Alons, enfants de la patrie,
Le jour de gloire est arrivé!

Adică, haideţi bă copii, e ziua gloriei, suntem tari mari, rupem etc.

Ce zice imnul de la rromânica?

Deşteaptă-te rromâne,
din somnul cel de moarte,
în care te-adânciră,
barbarii de tirani.

Deci, deşteaptă-te, băi zombie rromân, vampir din carpaţi ce te afli, că dormi de foarte multă vreme. E timpul să te ridici şi, acum ori niciodată, adică dacă îţi iese, bine, dacă nu, nu, fă-ţi şi tu o soartă mai bună.
Şi lălăiala asta se întinde pe parcursul a 123456786453 milioane de strofe. Pun pariu că nu există cineva care să ştie pe de rost TOT IMNUL României.

Concluzionând, avem un imn plângăcios, stupid, cu versuri bune pentru un necrolog, nu pentru ceva care să te inspire patriotic. Mi se pare normal ca acum, după aproape 20 de ani de când FSN-ul a ales această minune de imn, să renunţăm la el şi să ne alegem un imn potrivit cu ţara aceasta şi aspiraţiile ei.

HAI ROMÂNIA!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.